Curs Internet

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei

VALENTIN PAU

OCTAVIAN STĂNESCU

Prof. univ. dr.

Asist. univ. ing.

Curs pentru învăţământul la distanţă

BUCUREŞTI – 2004

CUPRINS
Pag.
1. 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 1.6 1.7 1.8 1.9 1.10 1.11 1.12 1.13 1.14 1.15 2. 2.1 2.2 2.3 2.4 2.5 2.6 2.7 3. 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3.6 3.7

Prezentarea generala a Internet-ului
Ce este Internet-ul Ce se gaseste pe Internet Cum fuctioneaza Internet-ul Echipamentul esential pentru conectare la Internet Obtinerea accesului la Internet Conectarea si deconectarea accesului World wide web Paginile Web Explorarea Web-ului Expertul surfing Grupurile de stiri Corespondenta cu grupurile de stiri Posta electonica Fisiere prin Internet Cyberchat-ul

4

Arhitectura Internet-ului
Structura Internet-ul Cum sunt transmise datele prin Internet Cum functioneaza TCP / IP Structura software a Internetului Adresele si domeniile Internet-ului Cum functioneaza ruterele Tipurile de fisire Internet

23

Conectarea la Internet
Conectarea calculatorului la Internet Functionarea modemului Conexiunea Internet / TV Functionarea Digital Subscriber Line (DSL) Functionarea Integrated Services Digital Network (ISDN) Conectarea la Internet prin serviciile online Functionarea conexiunilor wireless si palmtop

37

4. Comunicarea pe Internet 4.1 Posta electronica 4.2 Spam-ul 4.3 Grupurile de discutii Usenet 4.4 Chat-ul si mesajele instantanee 4.5 Convorbirile telefonice pe Internet 2

48

5. 5.1 5.2 5.3 5.4 5.5 5.6 5.7 5.8 5.9 6. 6.1 6.2 6.3 6.4 6.5 6.6

World Wide Web
Paginile Web Browserele Web Limbajele makrup Hipertextul URL-urile Imaginile mapate si formularele interactive Serverele gazda pe Web Site-urile Web cu baze de date Software rezident pe Internet

57

Instrumente obisnuite ale Internet-ului
Telnet-ul Descarcarea prin FTP Cautarea pe Internet Agentii Limbajele Java, Java Script si Activex Scripturile CGI

68

7. 8.

Bibliografie Teme control

80 81

3

1. Prezentarea generala a Internet-ului 1.1. Ce este Internet-ul ? Internet-ul este o reţea vastă de calculatoare care leagă milioane de reţele mai mici din lumea întreagă. Ce este o reţea ? O reţea este constituită în general dintr-un grup de calculatoare şi de echipamente de calcul conectate pentru a oferi informaţii şi a gestiona resurse. Calculatoarele (PC-urile) dintr-un birou sunt, de obicei, interconectate pentru a putea utiliza aceleaşi fişiere şi aceiasi imprimanta. Toate calculatoarele legate în reţeaua Internet pot schimba informaţii între ele. Este la fel de uşor de comunicat cu un calculator dintr-un alt continent ca şi cu unul din aceeaşi cameră. Putem spune ca o retea este un ansamblu de echipamente de tehnica de calcul (hardware), de produse-program (software) si infrastructura de comunicatie necesara, dedicate interconectarii calculatoarelor in vederea partajarii resurselor si serviciilor. Servere-le şi clienţii În Internet există două categorii importante de calculatoare: cele care înmagazinează, sortează şi distribuie informaţiile se numesc gazde sau servere, iar cele care solicită accesul la aceste informaţii şi le utilizează se numesc clienţi. Liniile telefonice Reţelele de calcul care compun Internet-ul sunt legate prin sisteme telefonice private şi publice. Ele pot trimite şi primi informaţii prin linii telefonice. Aceste linii variază de la cabluri din fire de cupru până la cabluri din fibră optică (de sticlă) prin care se pot transmite mai multe date şi cu viteză mai mare (de cca. 1000 de ori mai repede decât prin liniile telefonice din cupru). Unele reţele pot fi legate şi prin unde şi microunde radio. Reţelele din ţări şi continente diferite sunt deseori legate prin cabluri subacvatice sau prin sateliţi. L e g ă t u ri l e Unele calculatoare – în special cele folosite de instituţiile mari: universităţi, departamente guvernamentale, mari companii etc. – au o legătură la Internet „dedicată”. Aceasta înseamnă că ele sunt legate la Internet tot timpul. De obicei, persoanele care folosesc calculatoare acasă sau la birou nu au legături „dedicate”. Ele pot să solicite accesul la Internet folosind telefonul local şi o procedură specială (programe specifice pentru calculator). În felul acesta calculatorul de acasă sau de la birou intră în legătură, la cerere, cu un calculator deja „legat” în Internet (on-line). INTREBARE - RASPUNS Precizati categoriile importante de calculatoare care exista in Internet ?

4

1.2. Ce găseşti pe Internet ? Posibilităţile comunicării În toată lumea există milioane de utilizatori de Internet cu care poţi comunica în interes profesional sau din plăcere. Se pot transmite mesaje, se poate participa la dezbateri, se pot schimba idei cu cei care au aceleaşi interese. Informaţiile Există multe calculatoare în reţeaua Internet care stochează milioane de fişiere de informaţii care pot fi folosite. Aceste informaţii aparţin unor direcţii foarte diversificate: desene animate, galerii de artă, reviste şi informaţii care pot ajuta la activitatea de la locul de muncă şi în „hobby”-uri. Programele Există, de asemenea, în Internet multe programe ce pot fi copiate si folosite pe calculatorul propriu. Unele dintre aceste programe sunt gratuite, iar altele se distribuie contra cost. Sunt programe foarte diversificate, orientate spre diferite domenii: jocuri, muzică, pentru vizionări, pentru gestiunea bazelor de date, pentru devirusarea calculatorului. Se găsesc, de asemenea, şi ultimele versiuni ale programelor concepute pentru utilizarea mai eficientă şi mai performantă a Internet-ului. Serviciile Unele calculatoare (servere) din Internet furnizează servicii. Pot fi utilizate pentru a comanda flori, pentru a primi informatii economice sau juridice, pentru a afla orarul trenurilor şi avioanelor, cât şi preţul biletelor, pentru a rezerva bilete la spectacole, pentru a căuta jocuri diverse, pentru a afla prognoza meteorologică, pentru a căuta cluburi muzicale, etc. Unele din aceste servicii sunt gatuite altele pe baza de abonament. Spaţiul imaginar prin care se poate călători când se foloseşte Internet-ul se numeşte Cyber space. Chiar dacă faptic stai într-un loc, faci o călătorie imaginară în jurul lumii legându-te la calculatoarele din diferite locuri. Mişcarea prin Internet mai este cunoscută sub numele de surfing. TEST GRILA ”Surfing” reprezinta : 1. miscarea (deplasarea) prin Internet 2. miscarea (deplasarea) pe suprafata apei si pe Internet (in egala masura) 3. nu are nici o legatura cu miscarea (deplasarea) prin Internet sau pe suprafata apei 1.3. Cum funcţionează Internet-ul ? Pentru a putea schimba informaţii între ele, două calculatoare din reţeaua Internet trebuie să se găsească reciproc (să se identifice) şi să comunice într-un limbaj accesibil fiecăruia. Acest lucru se realizeaza pe baza unor protocoale si standarde unanim acceptate care nu sunt proprietate de firma. 5

Numele şi numărul Pentru a putea fi localizate, calculatoarele din Internet au adrese unice numite adrese Internet Protocol (IP). Adresele IP iau forma unor şiruri de numere. Numerele sunt mai greu de reţinut. Din aceste motive, fiecărui calculator i se dă şi un nume cunoscut ca nume de domeniu. Numele are trei secţiuni principale care arată localizarea calculatorului. Fiecare secţiune este separată printr-un punct de următoarea. Iată un exemplu de nume şi domeniu:  bigboss.co.uk = primul cuvânt precizează organizaţia în care lucrează utilizatorul sau chiar numele utilizatorului;  bigboss.co.uk = al doilea cuvânt identifică tipul organizaţiei;  bigboss.co.uk = al treilea cuvânt arată localizarea geografică sau ţara. Codurile de ţări Iată, spre exemplu, câteva coduri de ţări: au Australia ; ca Canada de Germania ; fr Franţa nl Olanda ; ro România se Suedia ; uk Marea Britanie Dacă o adresă nu are codul ţării, înseamnă că acel calculator se gaseste în SUA. Organizaţiile În continuare se prezintă o listă cu unele coduri pentru tipurile de organizaţiile găsite în numele de domeniu: ac organizaţie academică; co/com organizatie comercială edu organizatie de învăţământ gov departament guvernamental. Comunicarea între calculatoare Pentru a putea comunica între ele, calculatoarele din Internet folosesc acelaşi „limbaj”. Acest „limbaj” este un protocol şi se numeşte Transmission Control Protocol/Internet Protocol (TCP/IP). TCP/IP asigură transmisia datelor de la un calculator la altul, cât şi sosirea acestora în siguranţă la destinaţie. De exemplu, dacă un calculator trimite o imagine altui calculator, imaginea este desfăcută în mici „pachete” de date. Fiecare „pachet” conţine informaţii despre locul de unde vine şi despre cel unde va merge. Pachetele călătoresc catre calculatorul destinatar. După ce ajung la calculatorul destinatar, aceste “pachete” sunt reasamblate. Cine controlează Internet-ul ? Cu toate că au fost făcute numeroase încercări de către organizaţii şi guverne, nimeni nu controlează din toate punctele de vedere Internet-ul. Reţeaua Internet este compusă din multe reţele individuale, dar nimeni nu-l stapaneste în întregime. Exista doar protocoale publice care trebuie respectate si organizatii care gestioneaza adresele de IP si numele de domenii. TEST GRILA Numele pentru localizarea / identificarea unui calculator (adresa pe Internet) se compune din trei sectiuni principale .Care din adresele de mai jos sunt corecte : 1. bigboss.co.rom 2. bigboss.com. ro 6 3. bigbos.comert.rom

1.4. Echipamentul esenţial (minimal) Pentru conectarea la Internet este nevoie de patru componente de bază: un calculator, un modem, o linie telefonică, precum şi de software pentru Internet. Calculatorul Conectarea la Internet este posibilă cu orice calculator de tip (PC). Pentru a beneficia de toate facilităţile oferite de Internet, este nevoie ca PC – ul sa fie compatibil cu Windows 9x, NT, 2000, Me si sa dispuna de cel puţin 4-16 MB de RAM. Pe lângă calculatoarele obişnuite există şi calculatorul de reţea. Aceste calculatoare (PC-uri) se folosesc numai pentru accesul la Internet. Calculatoarele de reţea sunt legate la calculatoare mai mari din Internet (servere-le). PC-urile de reţea diferă de calculatoarele obişnuite, putând opera cu un hard-disc mai mic (1÷4 GB). De asemenea, necesită mai puţină memorie internă necesară pentru prelucrarea datelor (16-32 MB). Modemul Pentru a intra în reţea (a te lega on-line) este nevoie de un modem. Modemul este sistemul care asigură comunicarea între calculatoare prin linii telefonice. Modemul transformă datele produse de un PC într-o formă (structura) care poate fi transmisă prin linii telefonice. Aceste date sunt recepţionate de un server al reţelei Internet, apoi sunt transmise la distanţă (către destinatar) prin intermediul reţelei. Ce tip de modem trebuie utilizat ? Există mai multe categorii de modemuri: modemuri de birou (montate în exteriorul PC-ului), modemuri interne (care se monteaza în PC ca o placă independentă) şi modemuri PCMCIA care se utilizează cu calculatoare mici (laptop-uri sau notebook-uri). Indiferent care tip de modem este ales, el trebuie să fie compatibil electronic cu PC-ul la care trebuie legat. De asemenea, trebuie ca postul telefonic la care va fi conectat calculatorul (PCul) să dispună de o mufă separata pentru legătură la modem. Viteza modemului Unul din parametrii importanţi ai modemului este viteza de lucru. Viteza cu care modem-urile transferă datele spre şi dinspre Internet se măsoară în biţi pe secundă (bps). Pentru legătura cu Internet-ul se recomandă folosirea unui modem care operează cu cel puţin 28800 bps. Apelarea Internet-ului este similară cu apelarea telefonică obişnuită. Un modem de viteză mare reduce durata de folosire a telefonului. Modemurile externe se conectează la un calculator (PC) printr-o mufă denumită port-ul serial. De obicei, PC-urile moderne sunt dotate cu porturi seriale de viteză mare. Dacă PC-ul nu dispune de un port serial, acesta poate fi adăugat printr-o placă (cartelă) de extensie. Plăcile (cartelele) de extensie sunt circuite integrate care se introduc în PC pentru „a-l ajuta” să îndeplinească anumite funcţii. (De exemplu, pentru a asculta muzică este nevoie de o placă de sunet şi de difuzoare; pentru vizionarea video-clipurilor este necesară o placă grafică pentru îmbunătăţirea imaginii). Software-ul pentru Internet Majoritatea firmelor care asigură conectarea la Internet, furnizează şi softwareul necesar, de obicei acesta este inclus in Windows. Acest software este compatibil cu tipul de 7

modem şi cu PC-ul şi se livrează pe suportul magnetic dischetă sau CD. Software-ul de lucru în Internet conţine: a) programe pentru operarea modemului; b) programe pentru realizarea conectării la Internet (componenta Windows); c) programe pentru căutarea, citirea şi copierea fişierelor din Internet(componenta Windows); d) programe pentru corespondenţe cu alţi utilizatori şi afilierea la grupuri de discuţii(componenta Windows). După realizarea conectării la Internet, deci după intrarea în modul de lucru „on-line”, se pot realiza acţiunile de la punctele c şi d menţionate mai sus. INTREBARE - RASPUNS Precizati categoriile principale de programe (software) de lucru (necesare pentru conectarea si accesul ) in Internet ?

1.5. Obţinerea accesului la Internet Accesul la Internet se realizează prin intermediul unei firme specializate. Există două categorii de firme care oferă astfel de servicii: furnizorii de servicii şi serviciile online. Furnizorii de servicii Internet Firmele care realizează accesul la Internet se numesc furnizori de servicii Internet (Internet Service Provider – ISP) sau furnizor de acces Internet (Internet Access Provider – IAP). Faptic, pentru a realiza accesul, trebuie deschis un cont la o asemenea firmă, materializat printr-un abonament. Serviciile on-line Serviciile on-line sunt oferite de firme care facilitează accesul la propriile reţele conectate la Internet. Categoriile de servicii oferite de aceste firme deţinătoare de reţele sunt: ştiri interne şi externe; informaţii despre comerţ, afaceri, grupuri de discuţii, variate posibilităţi de distracţie şi destindere etc. Nu toate aceste facilitati sunt acum disponibile in Romania. Cum se deschide un cont ? Pentru a se putea deschide un cont, trebuie comunicat furnizorului de servicii numele, adresa şi numărul de telefon, precum şi tipul de calculator utilizat. 1.6. Conectarea şi deconectarea accesului la Internet Conectarea ; Parole ; Avertismente ; Deconectarea ; 8

După obţinerea echipamentului (PC şi componentele specifice) şi software-ul dedicat, se poate realiza conectarea la Internet. Dacă PC-ul nu este conectat permanent la Internet, trebuie format un număr de telefon de legătură cu calculatorul furnizorului de servicii. Trebuie deschisă fereastra care dispune de un „menu” cu facilităţi pentru Internet puse la dispoziţie de furnizorul de servicii. Această fereastră conţine un buton propriu sau un buton de menu care „cere” modem-ului să formeze un număr de telefon de conectare. Există şi posibilitatea să se aleagă o facilitate pentru Internet, ca World Wide Web pentru pornirea automată a modemului. Uneori poate apare o cutie de dialog în care se solicită o parolă; aceasta se comunică de către furnizorul de servicii Internet. La conectarea modemului cu calculatorul furnizorului de servicii, în sistemul audio al PC-ului se aud sunete (fluierături, fâsâituri...) specifice acţiunii de conectare. După realizarea conectării, apare o icoană sau un mesaj care ne comunică că încercarea de conectare a reuşit. Fereastra proprie dispune de un indicator care arată timpul de când s-a efectuat conectarea. În unele situaţii există şi posibilitatea de a se realiza deconectarea după o perioadă de timp prestabilită. Aceasta este „o protecţie” împotriva excesului de timp petrecut în modul de lucru „on-line” şi deci împotriva unei taxe telefonice foarte mari. Pentru a realiza deconectarea de la Internet, trebuie selectat butonul sau „menu”-ul de deconectare. 1.7. World wide web (web) World Wide Web, cunoscut şi sub numele de Web sau www, este partea cea mai interesantă a Internet-ului. Material educaţional, programe pentru PC-uri (sau alte sisteme de calcul), reviste, galerii de artă, muzică, sport, filme, diverse informaţii, de la ştiri politice şi financiare până la informaţii despre grădinărit se pot găsi utilizând această cale. Paginile Web şi site-uri Web Web-ul este „constituit” din milioane de documente numite pagini Web. Aceste documente sunt stocate în diferite calculatoare din lume. O colecţie de pagini Web care aparţine unei persoane sau organizaţii se numeşte site Web. Calculatorul care stochează (înmagazinează) unul sau mai multe site-uri Web se numeşte gazdă sau server. O pagina Web este realizata conform specificatiilor HTML si este accesata prin protocolul HTTP. Browsere-le Pentru a consulta paginile Web este nevoie de o componentă software numită browser. Software-ul oferit de furnizorul de servicii trebuie să conţină un browser. Pornirea Browser-ului La pornirea browser-ului, in scopul vizualizarii unor pagini din Internet, este necesară conectarea la Internet, după care se selectează butonul Web. Fereastra browser-ului se va deschide. La lansarea browser-ului poate apare imediat o pagină Web în fereastra sa. Această pagină poate fi o pagină principală (home page) a browser-ului propriu sau a furnizorului de servicii. Home page permite să se poată vedea ce este pe celelalte pagini care formează un site Web. Altfel spus, este ca o pagină de cuprins a site-ului respectiv. Cu toate că Web-ul are milioane de pagini de informaţii, este uşor să te orientezi, întrucât fiecare pagină are o adresă şi toate paginile sunt legate între ele. 9

INTREBARE - RASPUNS Ce se intelege printr-un “site” Web ?

INTREBARE - RASPUNS Cum se numeste prima pagina care apare la consultarea unui “site” de catre un browser ? si care este scopul / continutul sau ?

1.8. Paginile Web Adrese Web Adresele date informaţiilor de pe Internet, cum sunt paginile Web, se numesc URL-uri (Uniform Resource Locators). URL-ul imaginar prezentat în continuare prezintă cele trei părţi ale unei adrese: http : // www.bigboss.co.uk / public/homepage.html 1 2 3

1)

Prima parte a unei adrese Web, „numele de protocol”, specifică tipul de document al paginii {http://} şi comunică faptul că pagina este o pagină Web. Unele pagini au un nume de protocol diferit, ca de pildă ftp://(nume pentru trasfer de fisiere). 2) A doua parte, „numele gazdei”, este numele calculatorului unde este stocată pagina. 3) Partea finală, „drumul fişierului”, precizează fişierul în care este stocată pagina şi numele catalogului unde se află fişierul. Fişierul care conţine pagina se numeşte homepage.html şi se găseşte într-un director numit public. Atenţie: la aceste adrese nu există spaţii între litere şi poziţiile în care se folosesc majuscule şi minuscule si de obicei nu exista diferente intre literele mari si mici. Căutarea unei pagini Web

10

Pentru a găsi o anumită pagină Web, pentru care există URL, trebuie ca PC-ul să fie legat on-line. Trebuie scris URL-ul (adresa dată a informaţiei) în fereastra browserului propriu şi trebuie apăsată tasta Return. Dacă se utilizează Netscape Navigator, se va scrie URL-ul în cutia numită Location Box. Când apare o pagină în fereastra browser-ului se spune că s-a realizat „download”-ul (s-a făcut copierea dinspre server). Altfel spus, pagina a fost stocată în memoria temporară a calculatorului. În această situaţie, dacă se face deconectarea de la Internet, se poate vizualiza pagina curenta in continuare. Hipertextul Paginile Web arată ca şi paginile dintr-o carte, dar anumite cuvinte şi poze vor fi subliniate sau evidenţiate. Acestea sunt legături de hypertext links. Ele se folosesc pentru a interconecta toate paginile pe Web. Când se punctează către o legătură (links) de hipertext pe o pagină, pointerul se schimbă într-o mână cu un deget ridicat. Dacă se face clic pe legătură, se va face “download”-ul la o nouă pagină cu informaţii înrudite. Link-ul poate să conducă la o altă pagină din acelaşi site sau din alt site din Internet. Când se punctează către un link de hipertext, URL-ul paginii la care se va realiza transferul apare în fereastra browser-ului propriu, inlocuind pagina din care a fost apelata. Navigarea prin Web A merge de la o pagină la alta pe Web se numeşte navigaţie (browsing sau surfing). După navigarea prin mai multe pagini, se pot folosi butoanele Back şi Forward pentru a reveni la paginile deja văzute sau pentru a merge mai departe. Pentru a reveni în orice moment la home page-ul din browser-ul propriu se face clic pe butonul Home. INTREBARE - RASPUNS Ce reprezinta URL (Uniform Resurce Locators) ?

INTREBARE - RASPUNS Prezentati si comentati cele trei parti ale unei structuri de tip URL

11

INTREBARE - RASPUNS Ce reprezinta structura de tip hipertext ?

1.9. Exploatarea Web-ului Servicii de căutare Anumite servicii de căutare din Web ajută găsirea unor pagini cu informaţii despre subiecte dorite, fără a se cunoaşte URL-urile acestora. Aceste servicii utilizează fie un sistem bazat pe cuvinte-cheie ale domeniului căruia îi aparţine subiectul dorit, fie un „menu” dedicat. Netscape Navigator are un buton care arată serviciile de căutare, denumit Net Search. Căutarea după cuvânt Pentru a realiza o asemenea căutare se introduce de la tastatură cuvântulcheie (se pot introduce şi mai multe cuvinte-cheie). Serviciul de căutare va realiza căutarea prin indexul său cu sute de mii sau milioane de pagini şi va prezenta o listă cu paginile care conţin cuvântul (cuvintele)-cheie solicitat/solicitate. Să presupunem că dorim să aflăm informaţii despre universităţi (university) în domeniul ştiinţelor juridice/jurisprudenţei (jurisprudence), utilizând serviciul de căutare Alta Vista. Se deschide produsul-program Alta Vista mergând la home page-ul Alta Vista la URL-ul: http://altavista.digital.com/. În home page-ul deschis este o cutie de căutare, în care înscriem cuvintelecheie precizate mai sus: + university şi + jurisprudence. După câteva momente de căutare în baza sa de date, Alta Vista returnează o pagină Web de rezultate. Această pagină cu rezultate conţine o listă cu pagini relevante despre subiectul solicitat. Pentru a copia hipertextul oricărei pagini prin intermediul imprimantei, se alege acea pagină şi se face clic pe hipertextul ei. Pentru selectarea altei pagini, se revine la listă folosind butonul Back din browser. Căutarea pe bază de „menu” Serviciul de căutare cu „menu” împarte informaţiile de pe Web în arii de subiecte. Ariile de subiecte oferă „menu”-uri de subiecte din care se poate alege tema dorită prin reducerea lăţimii ariei de subiecte. La „home page”-ul: http://www.yahoo.com există un serviciu complet numit Yahoo. 12

Dacă se doreşte găsirea, de exemplu, a unei galerii de artă, se acţionează clic pe Art Soup. Din „menu” se alege Museums & Galleries. După apariţia unei liste cu opţiuni, se face clic pe link-ul de hipertext al articolului care ne interesează. Butoanele browser-ului Browser-ul poate avea un buton care deschide (arată) o listă cu cele mai noi şi interesante site-uri Web. Această listă conţine link-uri de hipertext care conduc direct la paginile Web descrise. De exemplu, în Netscape Navigator există butoanele What’s Cool (Ce este deosebit) şi What’s New (Ce este nou). Există multe pagini Web care arată noutăţi; unele sunt colecţii de pagini noi, altele includ doar URL-urile paginilor mai interesante. Există reviste şi cataloage de Internet care conţin URL-uri şi descrieri ale paginilor Web de interes. INTREBARE - RASPUNS Cum se realizeaza cautarea dupa cuvinte cheie , in contextul utilizarii motoarelor de cautare (Yahoo. Google, Alta Vista, …) ?

1.10. Expert-ul surfing Internet-ul este realmente util în condiţiile în care utilizatorul poate naviga cu uşurinţă pe Web. Utilizatorul se numeşte navigator (surfer), de unde şi expresia „surfing”. Navigarea în viteză Copierea paginilor Web care conţin desene sau fotografii durează un timp mai îndelungat. Pentru a spori rapiditatea copierii unei pagini, se poate stabili numai copierea textului de pe acea pagină. Browser-ul dispune de un buton de „menu” numit Auto Load Images (sau ceva similar acestuia). De exemplu, în Netscape Navigator butonul precizat mai sus se găseşte în Options. Dacă această opţiune este selectată, imaginile se copiază automat, deci ea trebuie să nu fie selectată. Totuşi unele pagini sunt destul de dificil de citit dacă nu sunt copiate şi pozele, iar link-urile de hipertext pot fi cu dificultate utilizate. Se poate opri în orice moment „download”-ul (vizualizarea unei pagini pe ecran) apăsând butonul Stop din browser. Bookmarks (semne de carte)

13

În explorarea Web-ului apar pagini care se doresc accesate în mod regulat. În loc să se memoreze URL-urile acestor pagini pe un suport de tip hârtie se poate adăuga numele lor la o listă specială pentru a le regăsi uşor. În Netscape Navigator se deschide „menu”-ul Bookmarks, se face clic pe Add Bookmarks şi se adaugă paginile noi. În alte browsere această facilitate poate avea un alt nume; de exemplu, Hotlist. Pentru a face “download”-ul la o pagină marcată, se deschide fereastra Bookmarks şi se face clic pe numele său de pe listă. Salvarea paginilor Web Pentru a păstra anumite pagini de pe Web, se poate realiza salvarea acestora şi pe hard-discul calculatorului propriu. Pentru aceasta se face „download”-ul pagini dorite, se selectează Save As în „menu”-ul File. În caseta Save As se dă paginii un nume de fişier şi se precizează locul în care se doreşte salvarea. Apoi, în secţiunea Save file as type se selectează Source, şi în final OK. Aceste comenzi salvează pagina curenta cu conţinutul şi hipertextul (“senzatia” ca pozele nu sunt salvate se datoreaza ca nu se actualizeaza corect link-urile). Salvarea imaginilor Pentru salvarea imaginilor de pe o pagină Web pe calculatorul local, se face clic pe ea cu butonul din dreapta al mouse-ului. În „menu”-ul care apare se selectează opţiunea pentru salvarea imaginii. În caseta de dialog Save As se precizează numele şi locul pentru stocarea imaginii şi se face clic pe OK. Aplicaţii ajutătoare La navigarea prin Web se pot găsi fişiere pe care browser-ul propriu nu le poate aborda. Aceste pagini includ videoclipuri sau clipuri sonore. În aceste situaţii poate apare pe ecran un mesaj care comunică că browser-ul propriu nu dispune de software-ul potrivit pentru a vedea respectivele pagini corect. Pentru a depăşi această situaţie vor trebui adăugate „aplicaţii software ajutătoare” browser-ului propriu, pentru ca să poată lucra cu aceste fişiere. Caseta de mesaje include de obicei sfaturi despre software-ul necesar şi modalităţi de realizare a download-ului acestuia. Programele Java Java este un limbaj de programare care permite paginilor Web să conţină facilităţi speciale. Aceste facilităţi constau în: scurte animaţii, informaţii reîmprospătate continuu, facilităţi interactive etc.. Pentru a dispune de aceste facilităţi trebuie făcut “download”-ul la un anumit program Java ajutător, în vederea vizualizării modului de a acţiona al acestor facilităţi. Un program Java are doua categorii de componente, unele active local, iar altele active pe server. Pagini Web proprii Se pot crea şi propriile pagini Web. Problema principală sunt locul stocării acestor pagini si tipul de “site”(propriu cu nume si adresa proprie de IP sau subpagina a providerului) ; trebuie găsit, pentru aceasta, un furnizor de servicii care oferă spaţiu liber pe calculatorul propriu. Ca alternativă se poate închiria spaţiu pe baza unui abonament lunar care asigura si nume de domeniu. De asemenea, trebuie precizat că există pachete software specializate cu ajutorul cărora se poate realiza proiectarea şi construirea profesionistă a paginilor proprii Web. INTREBARE - RASPUNS 14

La ce folosesc facilitatile programelor Java utilizate in paginile Web ?

INTREBARE - RASPUNS Care sunt cele doua categorii de programe Java care actioneaza asupra unei pagini Web ?

1.11. Grupurile de ştiri O altă formă de „întâlnire” în Internet este grupul de ştiri/de discuţii. Alăturarea la un grup de discuţii (news groups) permite folosirea Internet-ului pentru a comunica cu persoane care au aceleaşi preocupări profesionale sau de altă natură. Grupurile de ştiri Usenet Grupurile de ştiri formează „o parte” a Internet-ului numită Usenet. Există peste 15000-20000 de grupuri de ştiri la care este posibilă afilierea. Fiecare grup are o singură temă şi acoperă preocupări şi interese diverse, de la muzică la aeronautică, de la glume şi sport la meserii. Unele grupuri de ştiri sunt dedicate discuţiilor, iar altele sunt adevărate servicii de informare în care se pot cere sfaturi de la specialiştii din întreaga lume. La intrarea într-un grup de ştiri primeşti o copie cu articolele recente scrise de membrii acestuia. De asemenea, poţi scrie şi transmite grupului articole pe aceeaşi temă sau poţi participa la dezbateri. Numele grupului de ştiri Orice grup de ştiri Usenet are un nume unic. Orice nume are două părţi. Prima componentă descrie tema de bază (topic) acoperită de grup. Mai jos prezentăm câteva dintre subiectele grupurilor : • com. Grupuri de ştiri de calculatoare care se ocupă de tot ce ţine de domeniul calculatoarelor şi tehnologiei de calcul. Sunt foarte utile pentru a solicita ajutorul experţilor; • biz. Grupuri de ştiri de afaceri care „discută” despre produse noi, idei şi oportunităţi de afaceri; • soc./talk. Grupuri de ştiri sociale şi de comunicare care dezbat probleme sociale, culturale, politice, religioase etc.; • alt. Grupuri de ştiri alternative – cuprind toate categoriile de teme, dar într-un mod neobişnuit, câteodată hazliu; • news. Grupuri de ştiri pentru sfătuirea celor care folosesc Usenet-ul pentru prima dată; • rec. Grupuri de ştiri de agrement care acoperă sporturi, jocuri de toate categoriile; • reci. Grupuri de ştiri ştiinţifice, utilizate de savanţi în scopul diverselor cercetări. A doua componentă a numelui unui grup de ştiri – numită şi subtemă – limitează aria subiectului tratat de grup. De exemplu, un nume de grup de ştiri imaginar ar putea fi rec.music.abba. Deci este vorba de un grup de ştiri de agrement, cu subiect muzical şi, mai precis, muzica grupului ABBA. 15

Accesul la grupurile de ştiri Cei mai mulţi furnizori oferă, în pachetele utilizate în Internet, accesul la grupurile Usenet. De obicei furnizorii oferă un program ce permite citirea şi transmiterea ştirilor care ajută la găsirea, citirea şi transmiterea unor articole. Netscape Navigator include o facilitate de tip cititor de ştiri utilizând o fereastră specială. Deschiderea cititorului de ştiri După ce se realizează legătura, deci se trece în modul on-line, se deschide fereastra cititorului de ştiri al Netscape Navigator-ului. În prima etapă se afişează o listă a numerelor tuturor grupurilor de ştiri, prin selectarea şi acţionarea butonului sau „menu”-ului care permite vizualizarea tuturor grupurilor de ştiri. În fereastra Netscape News trebuie selectată, din „menu”-ul Options, facilitatea Show All News groups, ceea ce va permite vizualizarea listei grupurilor de ştiri. Lista existentă pe server se poate copia şi pe PC-ul propriu, ceea ce va permite vizualizarea ei şi după deconectarea de la Internet. Înscrierea Pentru a te putea înscrie (subscribe) într-un grup de ştiri, trebuie localizat, mai întâi, numele acestuia pe listă şi, de asemenea, trebuie selectat butonul sau punctul de „menu” de înscriere. În fereastra Netscape News se face clic în cutia de lângă numele grupului. Afilierea la Usenet e gratuită. Renunţarea Pentru renunţarea (unsubscribe) la înscrierea la un grup, se face clic asupra semnului de marcaj (în sensul dispariţiei semnului de marcaj) sau se selectează butonul specializat pentru renunţare. 1.12. Corespondenţa cu grupurile de ştiri În continuare se prezintă modalităţile în care poţi activa ca membru al unui grup de ştiri, trimiţând şi primind articole. Colectarea articolelor Mesajele transmise grupurilor de ştiri se numesc articole sau scrisori. Pentru cel înscris într-un grup de ştiri, Server-ul de ştiri va trimite câte o copie din toate articolele trimise recent la grupul respectiv. Pentru colectarea acestor articole, trebuie ca PC-ul propriu să fie on-line (contact în Internet). Apoi se deschide fereastra cititorului de ştiri şi apare un număr lângă fiecare grup de ştiri la care aparţii prin opţiune. Acest număr indică articolele noi existente în grupurile de ştiri. Folosirea articolelor Se face clic pe numele grupului de ştiri la care se doreşte accesul. Vă va fi vizualizată o lista cu toate articolele noi. Se face clic pe numele unui articol pentru a-l copia. Citirea se recomandă a se face după deconectarea de la reţeaua telefonică, pentru a scădea plata conectării telefonice. Urmărirea După citirea unui articol, cititorul de ştiri va marca articolul ce „citit” (parcurs). La revenirea în lista de articole, vor apare listate numai articolele noi care nu au fost citite. Trebuie verificat zilnic dacă există un mesaj la grupul de ştiri care a fost ales, deoarece cele mai multe servere şterg articolele după câteva zile. 16

Când intri într-un grup de ştiri este bine să citeşti mai întâi articolele scrise de alţi membri, ca să-ţi faci o idee în legătură cu ceea ce se discută, şi după aceea să transmiţi articole proprii. Cele mai multe grupuri de ştiri au un articol cu întrebări puse frecvent (Frequently Asked Question – FAQ). Acest articol este o listă cu întrebări frecvente ale noilor membri. Articolul FAQ apare bilunar de obicei. Pregătirea de expediere La transmiterea unui articol unui grup, există trei opţiuni : se poate genera o nouă discuţie, te poţi alătura unei discuţii în curs sau se poate transmite prin e-mail un răspuns personal la un anumit articol. Pentru a genera o nouă discuţie se procedează astfel : • Se deschide fereastra utilizatorului de ştiri. Se dă clic pe numele grupului la care se doreşte transmiterea articolului. • Se dă clic pe butonul To : News şi va apare o fereastră pentru compunerea mesajului. • Se scrie pe scurt conţinutul articolului în cutia Subject, astfel încât cei interesaţi să-l poată vedea când privesc lista. Se scrie articolul în partea aceea ferestrei care se numeşte corp. • Când articolul este gata, se realizează conectarea la Internet şi se selectează butonul sau punctul de „menu” de trimitere. Modurile in care se efectueaza răspunsurile Există două modalităţi de a răspunde la un articol existent. Primul mod este transmiterea unui răspuns la grupul de ştiri. Acest mod de transmitere se numeşte urmare (continuare) (following up). Al doilea mod de transmitere este răspunsul personal pentru autorul articolului prin e-mail. Acest mod se numeşte replică (replying). Procedura se desfăşoară astfel: • Se deschide articolul, la care se doreşte formularea unui răspuns, prin selectarea butonului Re News. Pentru a răspunde personal la e-mail, se selectează Re Mail; va apare o fereastră în care se poate scrie mesajul. Cutia Mail To va fi adresată automat, iar corpul mesajului va conţine o copie a articolului la care se răspunde. Această copie poate fi editată lângă răspunsul propriu. Apoi se compune mesajul propriu, se realizează conectarea la Internet şi se selectează butonul sau punctul de trimitere asupra căruia trebuie acţionat. INTREBARE - RASPUNS Care sunt etapele corespondentei in cadrul grupurilor de stiri ?

1.13. Poşta electronică (e-mail) Poşta electronică (e-mail) este o modalitate de utilizare a calculatorului pentru a transmite mesaje altor beneficiari (utilizatori) ai Internet-ului. Prin e-mail se pot transmite mesaje mai repede şi mai ieftin decât prin poşta normală. Un e-mail transmis de la New-York la Tokyo poate ajunge într-un minut şi costă cât o convorbire telefonică locală, inclusiv pretul abonamentuluila serviciul e-mail de la ISP. 17

Adresele de e-mail Ca şi în sistemul poştal clasic, în poşta electronică e-mail trebuie cunoscută adresa destinatarului înainte de a-i transmite un mesaj. Fiecare utilizator Internet are o adresă email unică. La deschiderea unui cont la un furnizor de serviciu, se primeşte propria adresă. O adresă e-mail are două secţiuni principale: numele utilizatorului şi numele domeniului. User name este de obicei numele persoanei care utilizează e-mail-ul (Serviciul on-line Compu Serve utilizează un număr în loc de nume). Numele utilizatorului este urmat de simbolul @. Numele domeniului precizează informaţii despre calculator şi localizarea sa. Iată un exemplu de adresă de e-mail: [email protected] nume utilizator ţara codul numele domeniului

Cum funcţionează e-mail-ul ? La transmiterea unui mesaj e-mail de la calculatorul propriu, acesta ajunge la un calculator numit mail server. De aici, trece prin Internet printr-un lanţ de mail-servere până la destinaţia precizată. Un mesaj se poate transmite altui utilizator de Internet prin e-mail oriunde pe suprafaţa globului. De asemenea, se poate construi şi o „agenda” de adrese, la îndemână, pentru adresele e-mail cele mai des folosite. Software pentru e-mail Pachetul de software oferit de furnizorul de Internet permite transmiterea şi recepţionarea e-mail-ului. Pregătirea unui e-mail Se deschide fereastra programului e-mail şi se selectează butonul (facilitatea) din „menu” pentru compunerea unui mesaj nou. Pentru exemplificare, se va folosi fereastra de compunere mesaje (Message Composition) a produsului program Netscape Mail. Fereastra conţine o secţiune de antet şi o secţiune de corp. Completarea antetului Prima acţiune înainte de transmiterea unui e-mail este completarea secţiunii antet. În cutia Mail To se înscrie adresa e-mail a destinatarului mesajului transmis. În cutia CC se poate înscrie adresa oricărui alt destinatar căruia doreşti să-i transmiţi o copie a mesajului transmis. Apoi, în cutia Subject se va scrie o propoziţie relevantă despre conţinutul mesajului transmis de tip Short acronym. Este eficient să se scrie mesajul înainte de perioada de conectare. Astfel există posibilitatea de a verifica corectitudinea şi conciziunea mesajului înainte de a fi realizată conectarea. Plasarea mesajului se va face în secţiunea de corp. Transmiterea unui mesaj prin e-mail După ce un mesaj a fost scris, se selectează butonul Send din „menu” pentru transmitere. 18

În momentul selectării butonului Send este necesara conectarea calculatorului la Internet. Dacă conectarea la Internet nu este realizată, calculatorul, după acţionarea butonului Send, va salva mesajul redactat şi la următoarea conectare mesajul va fi transmis sau va incepe automat secventa de conectare dial-up, functie de cum a fost setat. Recepţionarea mesajelor e-mail Orice e-mail transmis către beneficiar va fi stocat într-o cutie poştală de către furnizorul acestuia. Cum trebuie citit un e-mail ? Pentru a putea prelua un e-mail trebuie să fi conectat on-line. Apoi se deschide fereastra e-mail şi se selectează butonul sau punctul de „menu” care caută mesajele noi. Orice mesaj va fi automat copiat pe calculatorul local. Multe programe e-mail plasează scrisorile noi într-un catalog sau cutie de intrări (in-bon). La deschiderea cutiei, mesajele vor apare într-o listă în care apar expeditorii, subiectele şi datele. Pentru a citi un mesaj se face dublu clic pe numele său. Pe ecran a apare mesajul cu antetul, expeditorul, tema şi data, urmate de textul respectiv. Răspunsul la un e-mail Se deschide mesajul la care se doreste transmiterea unui raspuns şi se selectează butonul sau punctul de „menu” de răspuns. Utilizând programul Netscape Mail, punctul de răspuns este Re: Mail. Clicând pe el va apare o fereastră de compunere a mesajului cu adresa expeditorului în cutia Mail To şi cutia Subject: completată (un text care se referă la subiectul mesajului initial, foarte scurt). Corpul mesajului va conţine o copie a e-mail-ului original. Ricoşarea unui e-mail Uneori un e-mail nu ajunge la destinaţie. Orice e-mail care nu găseşte destinatarul şi este transmis înapoi, se spune că a ricoşat (bounced). Dacă apare un e-mail ricoşat, chiar după câteva zile, probabil că a fost o pană pe Internet sau adresa destinatarului a fost inscrisa gresit. Trebuie retransmis; dacă şi în această situaţie ricoşează, este posibilă existenţa unei greşeli în „numele destinatarului”. Un mod sigur de a primi mesajele e-mail este afilierea la una dintre listele de corespondenţă (mailing lists) de pe Internet. În acest mod de lucru poţi discuta multe subiecte cu alţi amatori, iar prin liste trimiţi şi primeşti articole prin e-mail. Găsirea unei liste de corespondenţă Pentru a găsi un index al „mailing list”-elor existente pe Internet, se deschide browser-ul Web propriu şi se scrie următorul URL: http://www.Neosoft.com/internet/paml/bysubj.html Ca urmare a accesului va apare un „menu” cu grupări de subiecte listate pe mai multe coloane. Dacă se face clic pe un subiect dorit, se va vizualiza o listă a listelor poştale din domeniul acelui subiect. Dacă se face clic pe numele unei liste, se va vedea un rezumat al categoriilor de probleme discutate de abonaţii acesteia. Înscrierea într-o listă Pagina care conţine descrierea unei liste de corespondenţă (mailing list) trebuie să conţină şi instrucţiuni despre modul de înscriere în aceasta. De obicei înscrierea implică trimiterea unui e-mail la o adresă specificată conţinând un rând de subiect sau mesaj în corpul e-mail-ului. După înscrierea într-o listă de corespondenţă se primeşte un răspuns, la e-mailul transmis, în câteva minute/ore. Acest e-mail de acceptare trebuie păstrat, deoarece este necesar la continuarea activităţii. Mesajul primit confirmă acceptarea solicitării, regulile listei de 19

corespondenţă respective, adresa la care se transmite e-mail-ul şi informaţii despre modul de renunţare la listă. O parte a listelor de corespondenţă au administratori care gestionează mesajele primite; tot în mesajul de acceptare se comunică şi e-mail-ul administratorului. Pentru rezolvarea unor probleme există şi posibilitatea contactării si dialogului cu administratorul listei de corespondenţă. Ca membru al unei liste de corespondenţă, se primeşte o copie a tuturor e-mail-urilor transmise. TEST GRILA Care dintre afirmatiile despre un server de e_mail de tip IMAP este adevarata : 1. e-mail-ul se poate citi din oricare loc din lume 2. e-mail-ul este transferat automat pe calculatorul propriu si sters de pe server 3. nu permite transmiterea de e-mail cu attachment

TEST GRILA Pentru a vizualiza o pagina de tip HTML avem nevoie de : IV 1. un browser de Internet 2. un client de e-mail 3. o conexiune la Internet Fişiere prin Internet Există sute de site-uri pe Internet, cu fişiere care pot fi copiate de la fişiere cu text la software specializat, de la poze la clipuri sonore. Metoda de bază de transfer prin Internet se numeşte File Transport Protocol (FTP), iar un mod simplu de utilizare a FTP-ului este un browser web, cum ar fi Netscape. Găsirea fişierelor FTP Fişiere FTP sunt stocate pe toate calculatoarele care dispun de acest serviciu şi sunt numite site-uri FTP. Găsirea lor este posibilă prin adresele unice, numite URL-uri, de care dispun aceste fişiere (FTP). URL-urile acestor fişiere încep cu literele ftp://. La căutarea prin Web se vor găsi şi pagini Web care au link-uri de hipertext la site-urile FTP unde se găsesc fişiere de copiat. Există o listă a „site”-urilor FTP la adresa : http://hoohoo.ncsa.niuc.edu/ftp-interface.html. Pentru găsirea fişierelor FTP, se recomandă utilizarea unui serviciu de căutare (Yahoo !, Infoseek). Dacă, de exemplu, se utilizează Infoseek pentru a afla un nou program de browser, se va proceda astfel: • Se scriu cuvintele software, browser şi best în cutia de căutare şi se face clic pe butonul Search Now. În lista de URL-uri care apare se pot găsi fişiere FTP căutate. Pentru copierea unor astfel de fişiere FTP se face clic pe link-ul de hipertext. (Produsul Infoseek oferă o perioadă gratuită de lucru, iar după aceea pentru utilizare se solicită taxă.) Uneori este nevoie de permisiune sau „acces autorizat” pentru a copia fişierele de pe Internet, dar există şi multe fişiere disponibile care pot fi utilizate de oricine. Acestea din urmă se numesc site-uri FTP anonime, deoarece nu trebuie să foloseşti o parolă specială pentru a putea să copiezi fişierele respective pe calculatorul propriu.

1.14.1.

20

Utilizarea fisierelor FTP Fie că se scrie URL-ul unui site FTP în browser-ul propriu, fie că se face clic pe link-ul de hipertext al unui site FTP, browser-ul propriu se va conecta automat sau va face „log in” la calculatorul (PC-ul) unde sunt stocate fişierele. Se poate vizualiza o listă cu toate fişierele dintr-un site FTP, se selectează fişierul dorit şi se face clic pe acesta. Copierea Înainte de a se efectua copierea (down loading) unui fişier, va apare cutia de dialog Save As. Trebuie atribuit fişierului un nume şi trebuie selectat locul de stocare. Se poate alege între salvarea fişierului pe hard-discul calculatorului sau pe o dischetă. În final se face clic pe butonul OK. Fişierul se va copia şi va apare o fereastră de dialog Saving Location cu detalii despre fişierul care a fost copiat. Compactare (Zip-uirea) Multe fişiere FTP sunt comprimate, ceea ce înseamnă că au dimensiuni mai mici: pe de o parte, pentru a ocupa loc mai puţin la stocarea pe hard-disc, iar, pe de altă parte, se pot transfera prin Internet mai repede. Un fişier astfel comprimat se numeşte arhivă. Dacă se doreşte accesul la fişierul comprimat, el trebuie „decomprimat”, adică adus la mărimea iniţială pentru a putea fi utilizat pe calculator. Unele fişiere FTP se decomprimă automat. Dacă cu fişierul nu se petrece acest fenomen, este nevoie de un program special destinat acestei acţiuni. Software pentru Internet Multe din cele mai noi software-uri pentru Internet se pot copia din reţeaua proprie Internet. Unele din aceste programe pot fi mai performante sau mai noi decât cele cumpărate din magazinele dedicate software-ului specializat pentru Internet. INTREBARE - RASPUNS Precizati modul de gasire a fisierelor FTP ?

1.15.

Cyberchat-ul

Prin e-mail şi grupurile de ştiri sunt modalităţi de lucru în Internet, dar trebuie aşteptat mai întâi un răspuns. Telefonul prin Internet Există programe care permit să se utilizeze calculatorul ca telefon. Internetul poate transmite sunetul în acelaşi fel în care sunt transmise şi alte date. Pentru a vorbi prin Internet este nevoie de un microfon, o pereche de difuzoare – toate conectate la calculator – şi un card de sunet (placă cu circuite imprimate dedicate). Cel cu care se vorbeşte trebuie să dispună de un set de echipamente similar. Ambele părţi vor utiliza un program pentru această activitate, program existent în Internet necesar pentru realizarea funcţionării. Unul din marile avantaje ale telefoniei prin internet este acela că se poate suna oriunde în lume la preţul unei convorbiri locale dintre calculatorul propriu şi calculatorul 21

furnizorului de servicii. Un dezavantaj este ca de multe ori calitatea convorbirii este mult sub cea a unei legaturi telefonice obisnuite. Videotelefoanele Videotelefonia prin Internet permite vizualizarea persoanei cu care se vorbeşte pe ecranul calculatorului propriu. Pentru a utiliza acest sistem este nevoie de un digitizor video şi o cameră video conectate la calculatorul propriu. Camera video va realiza filmarea şi va transmite datele prin Internet la alt utilizator. Va fi, de asemenea, nevoie de microfon, difuzoare, carduri-video şi de sunet, de un program specializat de videotelefon, o conectare la ISP de foarte buna calitate si ISP-ul conectat la Internet pe o banda larga. Conferinţele Telefonul şi sistemele videotelefonice prin Internet s-au dezvoltat pentru a permite mai multor persoane să discute şi să se vadă reciproc în acelaşi timp. În acest fel se poate realiza o dezbatere prin Internet. Internet Relay Chat Una din facilităţile Internet-ului este Internet Relay Chat (IRC). Această facilitate permite conversaţii cu alţi utilizatori folosind tastatura. La scrierea unui mesaj, acesta apare automat pe ecranul celuilalt utilizator. Acesta îl poate citi şi poate tasta răspunsul. Grupurile în care „se întâlnesc” oameni pentru a conversa se numesc canale. Canalele IRC sunt controlate de calculatoare speciale din Internet, numite Servere IRC, care transmit toate conversaţiile. Programele IRC Pentru a intra într-un IRC, este nevoie de un program numit program client IRC. Acest program va interpreta datele date de un server IRC. Se poate copia un client IRC de pe Internet. IRC este destul de dificil de utilizat, în sensul necesităţii comunicării multor coduri şi comenzi către calculator pentru a-l putea gestiona într-o anumită activitate. Pentru a stăpâni această manipulare, este necesară parcurgerea tuturor instrucţiunilor şi sfaturilor precizate în programul client IRC. INTREBARE - RASPUNS Ce este Cyberchat-ul ? Definiti principalele componente ale acestuia.

INTREBARE - RASPUNS Care sunt avantajele comunicarii prin IRC ?

22

2.

ARHITECTURA INTERNETULUI Una din întrebările referitoare la Internet este : cine îl conduce ? Nu există conducere centralizată a Internetului. Există mii şi mii de reţele individuale ale

2.1.A) Coordonarea Internetul –ului ?

diverselor organizaţii, fiecare dintre acestea având conducere şi finanţare proprie. Împreună, aceste reţele şi organizaţii formează „lumea” interconectată a Internetului. Pentru ca reţelele şi calculatoarele să coopereze trebuie să existe un acord general referitor la protocoalele Internet şi standardele pentru protocoale. Aceste protocoale şi standarde sunt expuse în RFC-uri (requests for comment) acceptate de către utilizatorii şi organizatorii Internetului. O mare diversitate de grupuri ajută la stabilirea standardelor specifice şi la educarea persoanelor pentru a utiliza corect Internetul. De majoritatea problemelor de arhitectură ale Internet-ului se ocupă Internet Activities Board (IAB), susţinut material de Internet Society (grup privat non-profit). De modul cum evoluează protocoalele TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) se ocupă Internet Engineering Task Force (IETF) (www.ietf.org). Word wide web Consortium (W3C) are ca responsabilitate perfecţionarea standardelor pentru evoluţia părţii celei mai dinamice a Internet-ului World Wide Web (www.w3.org). Supravegherea înregistrării domeniilor Internet-ului este făcută de administratorii (registrar) care cooperează între ei pentru ca domeniile să fie deţinute unic de către o firmă/persoană (www.zdnet.com şi www.quepublishing.com). Reţelele sunt interconectate într-o mare varietate de forme. Pentru eficientizare, reţelele locale se reunesc în consorţii, denumite reţele regionale. Liniile care leagă reţelele pot fi simple (liniile telefonice) sau complexe (fibre optice, legături prin microunde, transmisii prin satelit). TEST GRILA De problemele de arhitectura ale Internet-ului ( din punct de vedere al standardizarii ) se ocupa : 1. Internet Activities Board (IAB) 2. Internet Engineering Task Force (IETF) 3. World Wide Web Consortium 2.1.B) Structura Internet-ului 2.1.B1) Organizaţia de reţele Internet-ul este o organizaţie deschisă de reţele, pe care nici un grup nu o conduce şi nu o finanţează în totalitate. Există organizaţii private, universităţi şi agenţii guvernamentale care plătesc pentru Internet şi conduc părţi ale acestuia. 23

2.1.B2) Finanţarea Internet-ului De exemplu, în S.U.A., prin intermediul agenţiilor, Guvernul federal plăteşte pentru unele magistrale de mare viteză. (De exemplu: • magistrala de mare viteză vBMS – very hight-speed asigurând legătura între centrele de calcul foarte mari; • Guvernul S.U.A. a înfiinţat Internet 2 pentru uzul universităţilor, o reţea superrapidă, prin care se pot transfera date cu viteze de 2,4 gigabiţi pe secundă). 2.1.B3) Reţelele regionale furnizează şi întreţin accesul la Internet într-un anumit perimetru geografic. Acestea constau din reţele şi organizaţii mai mici, din perimetrul precizat, interconectate între ele pentru a furniza servicii mai bune. 2.1.B4) Administratorii Internet – companii particulare care răspund de înregistrarea domeniilor Internet pentru firme şi persoane fizice. Administratorii Internet sunt supravegheaţi de către consilii de conducere formate din persoane fizice şi din instituţii publice. 2.1.B5) Furnizori de servicii Internet (ISP) pun la dispoziţia doritorilor conexiuni la Internet. Furnizorii conduc segmentele proprii ale Internet-ului şi pot furniza conexiuni la mare distanţă – magistrale (back borne). De asemenea, şi companiile telefonice reprezintă o sursă de conexiuni la distanţă pentru Internet. 2.1.B6) Societatea Internet este o organizaţie privată, non-profit, care face recomandări Backborne Network Services – oferă o infrastructură de mare viteză pentru comunitatea educaţională şi de cercetare,

tehnologice şi de arhitecturi referitoare la Internet (funcţionarea TCP/IP şi a altor protocoale ale Internet-ului). Aceasta orientează şi direcţiile de dezvoltare ale Internet-ului. 2.2.A) Cum sunt transmise datele prin INTERNET ? Procedeul de transmitere a unei informaţii prin Internet la destinaţia dorită este foarte complex. La transmiterea informaţiei prin Internet Transmission Control Protocol (TCP) – limbajul utilizat pentru comunicarea prin Internet –, aceasta este spartă în pachete. PC-ul propriu transmite aceste pachete reţelei locale, respectiv Societăţii furnizoare de servicii Internet (ISP). În continuare, pachetele „călătoresc” prin mai multe nivele de reţele, calculatoare şi linii de comunicaţie până ajung la destinaţie. Componente hardware specializate procesează aceste pachete şi le orientează către destinaţia corectă, constituind liantul principal care menţine 24

Internetul. Cele mai importante componente hardware din această categorie sunt: conectorii (hubs), punţile (bridges) – dispozitive de legătură între reţele, porţile de acces, repetoare (repeaters) şi rutere (routers). Conectorii leagă mai multe grupuri de calculatoare, permiţând calculatoarelor să comunice între ele. Punţile leagă reţelele locale (Local Area Network) între ele, realizând selecţia datelor pentru reţeaua proprie, precum şi pentru alte reţele. Ruterele sunt necesare când datele sunt transmise între două reţele diferite, determinând destinaţia fiecărui pachet. La nivelul cel mai de jos (ca localizare) se află reţelele locale ale firmelor. Reţelele de nivel mediu conectează reţelele locale utilizând linii telefonice rapide şi legăturile prin microunde. O reţea regională este o reţea de nivel mediu într-o zonă geografică. O reţea WAN (Wide Area Network) constă dintr-o organizaţie cu mai multe site-uri care au reţelele legate împreună. Când un pachet călătoreşte de la un PC dintr-o reţea locală (LAN) a unei reţele de nivel mediu către un PC plasat într-o altă parte a reţelei de nivel mediu, unul sau mai multe rutere transmite/transmit pachetele la destinaţia lor corectă. Dacă destinaţia este în afara reţelei de nivel mediu, pachetele sunt transmise la Network Access Point (NAP), care foloseşte pentru transmisie o magistrală de mare viteză (Mb/Gb pe secunda. TEST GRILA Din categoria componentelor hardware specializate pentru procesarea pachetelor si a orientarii acestora catre destinatie fac parte: 1. puntile (bridges) 2. serverele 3. ruterele (routers)

2.2.B1) Se poate apela un calculator mare conectat la Internet printr-un serviciu online sau o companie care furnizează servicii Internet (ISP), sau printr-un modem de cablu. Reţele token-ring trec datele în „jetoane” de la un calculator la altul într-o configuraţie inelară sau în stea. În reţelele Ethernet datele circulă de la un server la un calculator din reţea. 2.2.B2) Solicitările şi expedierile de date sunt manevrate de rutere; ele realizează majoritatea activităţilor de direcţionare a traficului pe Internet. Ruterele transmit informaţiile de la reţea la reţea. 2.2.B3) Datele pot fi transferate între reţele în diferite moduri, cu diferite viteze. Liniile telefonice obişnuite pot transmite date cu o viteză de 56 kbps (kilobiţi pe secundă). Liniile telefonice închiriate pot transporta date cu viteze mai mari (legătura T1 cu viteza de 1,544 Mbps, legătură T3 cu viteza de 44,754 Mbps). 25

Liniile telefonice speciale : Integrated Services Digital Network (ISDN). Conexiunea prin cablu optic conexiunile de înaltă viteză Digital Subscriber Line (DSL). Datele se pot transfera şi prin magistrala de viteză înaltă. Pentru a intra în această magistrală, datele sunt transmise la un punct de acces în reţea Network Access Point (NAP). Una din reţelele de înaltă viteză este VBNS (transmite datele cu viteza de 156 Mbps). TEST GRILA Majoritatea activitatiilor de directionare a traficului pe Internet sunt manevrate de : repetoare (repeaters) rutere (routers) punti (bridges)

2.3.A) Cum funcţionează protocoalele TCP/IP ? Activitatea celor mai importante două protocoale pe Internet – Transmission Control Protocol (TCP) şi Internet Protocol (IP) – se referă la : • „spargerea” oricărei informaţii sau mesaj în elemente numite pachete; • livrarea acestor pachete la destinaţia corectă; • reasamblarea pachetelor în forma lor originală. Protocolul TCP „sparge” şi reasamblează pachetele, iar protocolul IP răspunde de transmiterea pachetelor la destinaţia corectă. Internet-ul este o reţea bazată pe schimbul de pachete (packet switched network). Într-o asemenea reţea nu există o legătură între expeditor şi destinatar. Protocolul TCP/IP „sparge” informaţia transmisă în pachete mici; ea poate fi transmisă pe căi diferite în acelaşi timp şi în final se realizează asamblarea pachetelor la destinaţie. Pentru comparaţie, sistemul telefonic este o reţea cu conexiune directă între expeditor şi destinatar (circuit switched network), în care, după realizarea conexiunii, acea parte a reţelei este destinată numai acestei conexiuni. Pentru ca PC-ul să se poată conecta la Internet, acesta are nevoie de componente software specifice care înţeleg şi interpretează protocoalele TCP/IP. Aceste componente se numesc socket al TCP/IP. Pentru PC-uri denumirea este win sock în diferite versiuni disponibile. PC-urile pot utiliza anumite părţi (facilităţi) ale Internet-ului fără să utilizeze Win sock/Mac TCP. De exemplu, nu poţi vedea paginile Web fără Win sock. Modalităţile de conectare ale unui calculator la Internet sunt : a. printr-o conexiune directă (via LAN); b. un cablu modem; 26

c. o linie DSL;
d. conectarea prin modem. Pentru modalităţile de conectare a, b, c este necesară o placă de reţea (inclusiv driver-ul specific)pentru asigurarea interfeţei între reţea şi placa de reţea. Pentru modalitatea de conectare de la punctul d, calculatorul utilizează unul din următoarele protocoale de reţea: Serial Line Internet Protocol (SLIP) sau Point-to-Point Protocol (PPP). Protocoale SLIP şi PPP sunt destinate calculatoarelor conectate la Internet printr-o conexiune serială prin modem. În general, PPP furnizează o conexiune mai sigură decât SLIP. Calculatoarele pot apela Internet-ul fără să utilizeze socket-ul TCP/IP, SLIP sau PPP, dar nu pot utiliza astfel toate facilităţile acestuia. 2.3.B1) Internet-ul este o reţea care se bazează pe schimbul de pachete (packed swiched network); deci la transmiterea datelor în Internet între două PC-uri, acestea sunt „sparte” în mici pachete. Comutatoarele, numite rutere, trimit fiecare pachet individual prin Internet. După ce toate pachetele ajung la destinaţie, ele sunt recombinate în forma lor originală. pachete şi le recombină. 2.3.B2) Datorită unor limitări hardware, dar şi de alte naturi, datele transmise prin Internet sunt sparte în pachete cuprinzând cca 1500 de caractere fiecare. Fiecărui pachet îi este atribuit un antet (header) care conţine informaţii de identificare, utile la reasamblare. De asemenea, TCP calculează şi adaugă fiecărui pachet o cifră de control cu ajutorul căreia determină la recepţie dacă în timpul transmisiei au apărut erori. 2.3.B3) Fiecare pachet este pus într-un „plic” IP. „Plicurile” conţin antetul (adresa expeditorului, adresa destinatarului, durata păstrării pachetului etc.). După ce toate pachetele au fost recepţionate fără erori de către calculatorul destinatar, TCP le asamblează în forma originală. Ruterele examinează „plicurile” şi adresele lor şi determină calea cea mai eficientă pentru expedierea fiecărui pachet. Deoarece încărcarea traficului pe Internet se modifică tot timpul, pachetele pot ajunge la destinaţie într-o altă ordine şi rearanjarea lor revine tot protocolului TCP. 2.3.B4 ) La destinaţie, TCP-ul calculează cifra de control pentru fiecare pachet, compară această cifră cu cifra de control asignată pachetului respectiv şi – dacă cele două cifre nu coincid, datele probabil fiind deteriorate în timpul transmisiei – solicită ca pachetul original să fie retransmis. TEST GRILA Activitatea protocolului Transmission Control Protocol (TCP) se refera la : 1. livrarea pachetelor de date la destinatia corecta 2. « spargerea » oricarei informatii in componente numite pachete 3. reasamblarea pachetelor de date in forma lor originala (initiala) TEST GRILA Protocolul IP (Internet Protocol) dirijează datele, iar Transmission Control Protocol (TCP) „sparge” datele în

27

Fiecarui pachet i se adauga o cifra de control cu ajutorul careia se determina la receptie : pozitia pachetului de date in componenta mesajului initial daca in timpul transmisiei au aparut erori daca destinatarul « atins » este cel precizat de expeditor

2.4.A) Structura software a Internet-ului Internet-ul funcţionează pe baza modelului client/server de livrare a informaţiei. Acest model constă în conectarea unui calculator-client care solicită informaţii de la un calculatorserver (gazdă), unde sunt stocate informaţiile solicitate. De fapt, clientul solicită serviciile unui calculator mai mare, ca de exemplu : căutarea informaţiilor şi transmiterea lor la client (interogarea unei baze de date de pe Web);  livrarea paginilor Web;  tratarea mesajelor e-mail primite şi expediate. Conectarea la un server se realizează în diverse moduri: printr-o reţea locală (LAN), printr-o linie telefonică, printr-un modem cu cablu sau modem DSL. Realizarea unei reţele client/server este susţinută de ideea de a se permite mai multor utilizatori (clienţi) să aibă acces la aceleaşi aplicaţii sau fişiere care sunt stocate pe un server. În cazul World Wide Web-ului, clientul este un browser de pe PC-ul solicitant, iar server-ul este un calculator-gazdă amplasat pe Internet. Browser-ul transmite server-ului o solicitare pentru o anume pagină Web, iar acesta procesează solicitarea şi transmite un răspuns browser-ului (o pagină Web cel mai des). Conexiunea între client şi server este menţinută pe durata schimbului efectiv de informaţii. După transferarea unei pagini Web de la calculatorul-gazdă (server), conexiunea HTTP (Hypertext Transfer Protocol) dintre server şi client se întrerupe. Cu toate că conexiunea HTTP este întreruptă, ISP-ul menţine conexiunea TCP/IP cu Internet-ul. Modelul client/server permite unui PC să ruleze software de navigare pentru a executa funcţii de căutare prin accesarea unor servere-gazdă. O parte dintre aceste funcţii sunt îndeplinite de o tehnologie numită Common Gateway Interface (CGI). În esenţă, arhitectura client/server permite ca Web-ul să fie conceput ca un mediu de stocare fără limite sau ca o bază de date distribuită pe mii de calculatoare-gazdă, toate accesibile oricărui PC solicitant. TEST GRILA 28

Dupa transferarea unei pagini Web de la calculatorul gazda (server) conexiunea http (Hypertext Transfer Proticol) dintre server si client : se intrerupe nu se intrerupe se mentine numai conexiunea TCP / IP (a clientului cu Internet-ul) 2.4.B) Funcţionarea arhitecturii client/server 2.4.B1) Folosind TCP/IP, browser-ul emite solicitări HTTP server-ului–gazdă. Orice solicitare este dezmembrată în pachete HTTP, care sunt transmise prin infrastructura de comunicaţii TCP/IP pe Internet până la calculatorul-gazdă. Calculatorul-gazdă rulează software-ul server, care permite separarea solicitării efective de pachete şi execută serviciul cerut. Faptic, această chestiune presupune :  căutarea şi transmiterea la PC-ul–client a unei anumite pagini Web;  efectuarea unei interogări a bazei de date şi transmiterea la client a rezultatului sub forma unei pagini Web. 2.4.B2) Calculatorul-gazdă adăposteşte site-ul Web. Software-ul server al Web-ului permite calculatorului-gazdă să găsească o pagină solicitată şi să o returneze unui client. 2.4.B3) Bazele de date şi alte aplicaţii similare de pe calculatorul-gazdă sunt accesate şi controlate prin CGI. La recepţionarea solicitării, pentru interogarea bazei de date, acesta o înaintează server-ului special al bazei de date sau al aplicaţiei pentru procesare, prin intermediul CGI. 2.5.A) Adresele şi domeniile Internet-ului Componenta vitală care permite Internet-ului să funcţioneze este Domain Name System (DNS) – Sistemul de nume de domenii – modul prin care calculatoarele comunică între ele, realizând transmiterea unui e-mail sau afişarea unei pagini Web. Dacă se doreşte accesarea unei anumite locaţii (vizitarea unei pagini Web), trebuie scrisă o adresă de tipul: www.house.com. O locaţie specifică de pe Internet este denumită şi Uniform Resource Locator – URL. Sistemul de nume de domenii traduce această adresă într-o serie de grupe de numere numită adresă IP (Internet Protocol), ca de exemplu 128.23.43.121, marcând astfel locaţia unui calculator pe Internet (identic cu un număr poştal). Internet-ul a fost organizat în câteva domenii principale, diferenţiindu-se prin secvenţa de litere cu care se termină adresa. Câteva exemple: •com (comercial), • org (organizaţie), • net (furnizori de servicii de Internet şi reţele). Adresa numerică IP a unui server se schimbă de-a lungul anilor, însă adresa de Internet (domeniul, subdomeniu etc.) rămâne aceeaşi. 29

Internet-ul nu poate înţelege adresele alfanumerice, aşa că serverele de nume transformă aceste adrese în adrese numerice IP, utilizând un sistem de tabele care atribuie fiecărei adrese alfanumerice o adresă IP corespunzătoare. În funcţie de cum este setat calculatorul sau după cum operează furnizorul de Internet, există adrese statice sau dinamice. O adresă IP statică nu se schimbă niciodată. Deoarece numărul acestor adrese este limitat, furnizorii de servicii Internet (ISP) folosesc adrese dinamice; altfel spus, de câte ori se realizează conectarea la Internet, adresa oferită va fi diferită. Prin această metodă, ISP-urile nu trebuie să aibă adrese individuale pentru fiecare abonat. TEST GRILA Adresele dinamice oferite de furnizorii de servicii identificare : nu se schimba , la fiecare conectare se schimba , la fiecare conectare se schimba la solicitarea clientului Internet (ISP), ca

2.5.B) Funcţionarea adreselor şi a domeniilor 2.5.B1) Internet protocol (IP) livrează mesajele pe baza adresei destinatarului,. adresă exprimată sub forma a patru grupe de numere despărţite prin puncte. Deoarece este dificil să se memoreze astfel de adrese complexe, se pot utiliza în locul lor adrese Internet formate din litere şi cuvinte. Calculatoarele care se numesc servere pentru nume, „traduc” adresa alfabetică într-o adresă numerică, permiţând astfel transmiterea e-mail-ului sau a unei solicitări de pagină Web sau de acces într-o bază de date. 2.5.B2) O adresă Internet este compusă din două părţi separate de semnul „@”. Prima parte a adresei, în stânga semnului „@” se referă la persoana care deţine contul Internet, reprezentând numele/o cale de identificare. A doua parte, în dreapta semnului „@” conţine numele calculatorului-gazdă (eventual un server de e-mail) urmat de adresa Internet la care persoana are un cont. 2.5.B3) La expedierea unui e-mail acesta merge la un server pentru nume, pentru a-i înlocui adresa alfabetică cu adresa numerică IP. 2.5.B4) Domain Name System (DNS) identifică numele celui mai mare domeniu şi tipul organizaţiei. La stânga celui mai mare domeniu există informaţii despre organizaţie, care indică ruter-ului cărei reţele să-i fie transmis e-mail-ul. La stânga adresei Internet se găseşte numele calculatorului-gazdă, care indică ruter-ului cărui calculator din interiorul domeniului trebuie să-i fie livrat e-mail-ul. Calculatorul-gazdă, la recepţie, citeşte numele utilizatorului şi livrează mesajul la cutia poştală corectă. 30

TEST GRILA Calculatoarele care « traduc » adresa alfabetica intr-o adresa numerica ( pentru a realiza transmiterea e-mail-lui sau a unei solicitari de pagina Web) se numesc : servere pentru e-mail servere pentru nume servere pentru Web

2.5.C) Funcţionarea serverelor DNS (Domain Name System) 2.5.C1) Pentru conectarea unui URL, adresa URL trebuie tradusă în adresa IP corectă. Din acest motiv browser-ul propriu va contacta un server de nume local (întreţinut de ISP sau de un serviciu local). 2.5.C2) Din momentul în care browser-ul Web propriu deţine adresa IP a site-ului care se doreşte contactat, el utilizează adresa IP pentru contactare, iar site-ul va transmite informaţiile care au fost solicitate. Dacă informaţiile solicitate nu se află pe reţeaua locală, serverul de nume local contactează un server de nume de pe Internet, care comunică server-ului local, care servea de nume primare şi secundare au informaţii despre URL-ul solicitat. Informaţiile sunt preluate fie din serverul primar, fie din serverul secundar (după locul în care sunt înmagazinate) şi aduse în serverul local. Serverul local transmite informaţiile calculatorului (PC) propriu. 2.5.D) Funcţionarea adreselor IP statice şi dinamice 2.5.D1) La contactarea PC-ului propriu la Internet acesta va fi identificat printr-un număr numit IP. Adresele IP sunt de două feluri: statice şi dinamice. PC-ul păstrează o adresă IP statică la fiecare conectare la Internet, iar adresa dinamică este alocată (ca identificare) la fiecare conectare. 2.5.D2) Pentru a obţine o adresă IP dinamică, PC-ul transmite un mesaj electronic numit pachet DHCPDISCOVER către reţeaua sau ISP-ul la care se face conectarea. Acest pachet conţine informaţii de identificare despre computer (inclusiv numele acestuia). Pachetul este transmis prin reţea către serverul DHCP, care verifică lista cu adrese IP libere şi rezervă una pentru computerul solicitant. Server-ul DHCP transmite un răspuns numit pachet DHCPOFFER, care conţine numărul adresei IP rezervată şi alte informaţii specifice inclusiv adresa IP a server-ului DHCP. PC-ul solicitant primeşte pachetul DHCPOFFER, acceptă adresa IP rezervată şi transmite serverului un pachet DHCPREQUEST, prin care se comunică server-ului că ar dori să folosească adresa propusă (încă nu dispune faptic de ea). Dacă există mai multe servere DH CP pe reţea, PC-ul solicitant ar putea primi mai multe pachete DHCPOFFER. 31

În această situaţie PC-ul solicitant alege doar un singur pachet DHCPOFFER, îndepărtându-le şi ignorându-le pe celelalte. Pachetul DHCPREQUEST este primit de server-ul DHCP, iar ca răspuns el trimite Internet-ul. 2.5.D3) Server-ul DHCP care a oferit adresa împreună cu toate celelalte servere DHCP „ştiu” că respectiva adresă IP este folosită de către PC-ul solicitant (deci nu va mai fi disponibilă pentru nici un alt computer). În momentul când se realizează deconectarea de la Internet, adresa IP este disponibilizată, iar server-ul DHCP o poate folosi pentru altă solicitare de conectare la Internet. TEST GRILA In procesul de alocarea a adresei dinamice unui PC solicitant, dreptul inchirierii adresei IP cu drepturi depline ( folosirea efectiva a Internet-ului ) este confirmat de pachetul : DHCPOFFER DHCPREQUEST DHCPPACK PC-ului solicitant un pachet DHCPPACK. Acest pachet oferă PC-ului solicitant dreptul de „a închiria” adresa IP cu drepturi depline, deci poate folosi

2.6.A) Funcţionarea ruterelor Ruterele sunt agenţii de circulaţie a Internet-ului, realizând ca toate datele transmise să ajungă la destinaţia dorită pe calea cea mai eficientă. La transmiterea şi recepţionarea de date în Internet, acestea trec prin unul sau mai multe rutere pentru a ajunge la destinaţia finală. Ruterele deschid pachetele de date IP pentru a identifica adresa de destinaţie şi a calcula cea mai bună rută, trimiţând pachetul spre destinaţia finală. Dacă pachetul este destinat unei adrese de pe aceeaşi reţea cu transmiţătorul, ruter-ul va transmite pachetul direct destinatarului. Dacă pachetul este destinat unei adrese din afara reţelei ruter-ului, acesta va transmite pachetul unui alt ruter mai apropiat de destinaţie. La determinarea următorului ruter care va recepţiona pachetul, factorii : aglomeraţia traficului şi numărul de salturi (rutere sau porţi de acces pe fiecare drum) intră în joc. Pachetul IP conţine înscris numărul maxim de salturi pe care le poate face, iar ruter-ul va ţine seama de această ştire, căutând o cale adecvată. Ruterele au porturi de recepţie (input) şi de transmitere (output). La primirea unui pachet de către un port de recepţie, o rutină software – proces de rutare (routing process) este rulată. Acest proces are acces în antetul pachetului IP unde identifică adresa la care este trimis pachetul.

32

În continuare, se compară această adresă cu o bază de date internă – tabel de rutare (routing table). Tabelul de rutare deţine informaţii despre porturile la care pachetele trebuie transmise. Ruter-ul transmite pachetul către un anumit port de ieşire, iar acest port de ieşire transmite datele din pachet către următorul ruter sau direct la destinaţie. Există două categorii de tabele de rutare: statice şi dinamice. Tabelul static specifică căile fixate pe care pachetul le utilizează pentru a ajunge la destinaţia finală, iar tabelul dinamic permite ca pachetul să aibă mai multe căi de a ajunge la destinaţie. Uneori pachetele sunt transmise la portul de intrare a unui ruter mai rapid decât poate acesta să le proceseze. Când apare această situaţie, pachetele sunt transmise într-o zonă de păstrare în RAM-ul ruter-ului numită coadă de intrare (input queue). prelucrarea se face în ordinea venirii pachetelor, primul venit/primul ieşit (FIFO). Există posibilitatea ca numărul pachetelor recepţionate să depăşească capacitatea/lungimea cozii; în această situaţie respectivele pachete pot fi pierdute. In această situaţie, protocolul TCP de la calculatorul de transmisie va retransmite respectivele pachete. TEST GRILA Daca pachetele de date sunt transmise la portul de intrare a unui ruter mai rapid decat pot fi procesate de ruter, pachetele peste rata de procesare : se pastreaza in coada de asteptare se pierd se blocheaza activitatea ruter-ului

2.6.B) Transmiterea datelor la distanţă prin rutere 2.6.B1) Ruter-ul are porturi de intrare pentru recepţia pachetelor IP şi porturi de ieşire pentru transmiterea pachetelor către destinaţie. La sosirea unui pachet la un port de intrare, ruter-ul examinează antetul pachetului în scopul aflării destinaţiei. După aflarea destinaţiei pachetului, consultă tabelul de rutare, de unde află care este calea pe care pachetul trebuie s-o urmeze spre destinaţie. Pe baza informaţiilor din tabelul de rutare, pachetul este transmis la un anumit port de ieşire, care transmite pachetul către un ruter aflat ceva mai aproape de destinaţie şi tot aşa mai departe până la destinaţia finală. 2.6.B2) Dacă pachetele vin la portul de intrare mai repede decât le poate procesa ruter-ul, ele sunt plasate într-o coadă de aşteptare de intrare. prelucrarea pachetelor din coada de intrare respectă regula FIFO (primul intrat, primul prelucrat). Coada de intrare are o lungime limitată, iar dacă numărul pachetelor recepţionate depăşeşte această lungime, pachetele pot fi pierdute. 33

În această situaţie, protocolul TCP de la transmisie şi recepţie va genera retransmisia pachetelor pierdute. 2.6.B3) Rutarea statică (static routing) se bazează pe un tabel de rutare statică care dispune de anumite căi (fixate) pentru dirijarea pachetelor. Tabelului i se pot adăuga noi rute, dar nu poate adapta rutele la modificările de trafic. Tabel de rutare statică (exemplu) 268.0.1.* 235.11.192.* 128.53.121.111 645.31.84.0

2.6.B4) Rutarea dinamică (dynamic routing) permite unui pachet să dispună de mai multe căi pentru a ajunge la destinaţie. Alegerea unei anumite căi depinde de valorile traficului reţelei care este variabil. În acest sens, la rutarea dinamică tabelul de rutare se modifică la schimbarea condiţiilor şi a traficului din reţea. Tabel de rutare dinamică (exemplu) 225.0.0.* 209.606.028.* 125.9.12.* 235.12.125.* 12.63.224.0 135.225.15.27 124.51.50.96 325.121.25.1

2.6.B5) Există două tipuri de protocoale de rutare: protocoale de rutare internă (intern routing protocols) şi protocoale de rutare externă (extern routing protocols). Protocoalele de rutare internă sunt utilizate în reţelele Intranet (interne), iar protocoalele externe sunt utilizate de obicei pentru rutere amplasate în Internet. TEST GRILA In cadrul unui tabel de rutare statica : se pot adauga noi rute se pot adapta rutele existente la modificarile de trafic se pot adauga noi rute numai cu acceptul beneficiarului

2.7.A) Tipurile de fişiere Internet Pe Internet se găsesc în general două tipuri (categorii) de fişiere : • fişierele ASCII (American Standard Code for Information Interchange); • fişiere binare.

34

Fişierele ASCII se numesc adesea şi „fişiere-text” sau „fişiere-text ASCII”, şi conţin numai date alcătuite din caractere simple. Fişierele binare conţin date codificate special care pot fi rulate sau citite numai cu ajutorul unui software special. Paginile Web sunt alcătuite din fişiere-text. Cu toate acestea, ele folosesc coduri speciale în Hypertext Markup Language (HTML), care indică browser-ului de Web cum să afişeze pagina de Web. Mai există şi alte tipuri de fişiere care conţin informaţii de formatare şi grafice, cum ar fi formatul Adobe Acrobat PDF, multe dintre ele fiind fişiere binare. Sunetul, imaginile, animaţia şi imaginile video sunt frecvent prezente ca fişiere pe Internet. Fişierele de acest tip sunt adesea foarte mari, necesitând un software special de citire şi uneori şi un hardware special. 2.7.B) Tipuri de fişiere pe Internet Fiecare fişier conţine în antet-ul său informaţii dedicate. Antetul este reprezentat de un anumit număr de biţi de la începutul fişierului. Software-ul care poate „citi” respectivul fişier examinează mai întâi antet-ul pentru a determina tipul fişierului şi apoi procesează fişierul în consecinţă. 2.7.B1) Fişierele grafice Extensiile GIF şi JPEG sunt cele mai obişnuite formate grafice. Aceste tipuri de fişiere permit schimbul de fişiere grafice între diferitele tipuri de calculatoare. Programele grafice citesc de obicei ambele tipuri de fişiere binare precizate şi permit procesarea lor rapidă. Formatele grafice GIF şi JPEG sunt cele mai utilizate în paginile Web. Browser-ele Web sunt capabile să citească şi să afişeze aceste fişiere din paginile Web fără a apela la un software ajutător. 2.7.B2) Tipuri de documente O mulţime de documente sunt stocate sub formatele: •PS (Post Script) şi •PDF (Adobe Acrobat). Acestea includ o serie de informaţii ca: locul de plasare al imaginii, mărimea şi tipul fontului, sau informaţii de formatare specifice pentru vizualizarea paginii. Pentru aceste tipuri de fişiere (Post Script, Adobe) este nevoie de cititoare speciale, care permit vizualizarea documentului (paginii) în întregime prin Internet, cât şi tipărirea sa. 2.7.B3) Fişiere multimedia Fişierele Windows de sunet se termină cu extensia •WAV şi se pot rula cu ajutorul unui player de sunet. De asemenea, există şi fişierele cu muzică în format MP3 (cu extensia •mp3).

35

Fişierele obişnuite de animaţie sunt fişiere Windows cu extensia obişnuite video au extensia •MPG. 2.7.B4) Fişiere text

•

AVI, iar fişierele

Pe Internet se găsesc de asemenea şi fişiere-text ASCII care se pot citi cu ajutorul unui editor de texte sau prin intermediul unui procesor de text.

3. CONECTAREA LA INTERNET Conectarea la Internet se poate realiza în foarte multe feluri : prin linie telefonică, prin cablu de înaltă viteză, prin conexiuni DSL, prin satelit, prin TV, prin reţele locale (LAN), prin telefonul mobil etc. 36

Rapiditatea la conectare este adevărata referinţă la orice conexiune Internet: cu cât este mai rapidă conectarea, cu atât ea este mai bună. 3.1. Conectarea calculatorului la Internet Cea mai obişnuită opţiune de conectare este aceea de a găsi un ISP (Internet Service Provider) sau un serviciu online. Conectarea propriu-zisă se poate realiza prin : — modem tradiţional; — modem special de cablu (permite folosirea cablului coaxial de televiziune; viteza creşte faţă de conectarea clasică de 10 ÷ 100 de ori);

— conexiuni de tip DSL (Digital Subscriber Line);
— modem ISBN special (Integrated Services Digital Network), utilizat în intervalul de lucru 64 kbs – 128 kbs;

— conectare Wireless (fără fir): ceva mai lentă decât o parte din metodele de mai sus,
dar permite accesul şi din poziţii mai izolate. 3.1.A) Serial Line Internet Protocol (SLIP) Reprezintă o conectare [deplină] la Internet prin linie telefonică şi printr-un modem de 9600 bps sau mai mare. La aceste viteze se pot transmite pachete de programe în ambele sensuri. 3.1.B) Point to point Protocol (PPP) Reprezintă o conectare la Internet prin linie telefonică şi prin modem. Este o legătură mai sigură decât SLIP, deoarece verifică de două ori că pachetele Internet au ajuns fără erori. Pachetele care conţin informaţii sunt retransmise. 3.1.C) Conectarea directă Calculatoarele puternice sau reţelele locale de calculatoare (LAN) pot fi conectate direct la Internet. Când o reţea locală de calculatoare este conectată la Internet, toate calculatoarele din respectiva reţea au acces deplin la Internet. 3.1.D) Conectarea prin cablul TV Internet-ul poate fi accesat prin sisteme de cablu TV, utilizând cablul coaxial TV.

37

Trebuie folosit un modem special pentru acest tip de cablu. Vitezele de transmisie, utilizând această conectare, sunt de 20 până la 100 de ori mai mari decât în cazul utilizării unui modem convenţional. 3.1.E) Conectarea utilizând liniile DSL şi ISDN Conexiunile telefonice digitale speciale (DSL) se folosesc pentru accesarea Internet-ului la viteze foarte mari. Pentru acest tip de conexiune este necesar de asemenea un modem dedicat. Liniile ISDN oferă conexiuni cu viteze cuprinse între 64 kbs – 128 kbs şi au nevoie de asemenea de un modem specializat pentru acest tip de conexiune. 3.1.F) Accesul fără fir (wireless) Acest tip de legătură se poate practica fie din către un LAN, fie prin intermediul telefonului mobil sau unui palmtop. 3.1.G) Servicii online Apelând la un serviciu online, oferit de o întreprindere dedicată acestui tip de service, se pot folosi integral toate resursele Internet-ului la capacitate maximă. 3.2. Funcţionarea modem-ului Utilizatorii se conectează la Internet folosind ca element de legătură modem-ul. Modemul permite calculatorului propriu să trimită şi să primească informaţii de la alte calculatoare. De obicei, când se foloseşte un modem pentru conectarea la Internet, se apelează la un furnizor de servicii Internet (ISP). Contactarea la ISP reprezintă de fapt conectarea la un alt modem ataşat la un calculator puternic, numit server. ISP-urile dispun de zeci sau sute de modem-uri care acceptă apeluri de la abonaţi pentru conectare. Dacă nu reuşiţi să vă conectaţi, modem-urile pot fi toate ocupate sau server-ul este în situaţia de a gestiona un număr prea mare de apeluri simultan. Modem-ul este controlat de către calculatorul-gazdă şi de către software-ul de comunicaţii printr-un set de comenzi numit AT (set de comenzi Hayes). Aceste comenzi „transmit” modem-ului cum să procedeze în fiecare moment într-o sesiune (deschiderea unei linii, transmiterea tonurilor care pot fi înţelese de sistemul telefonic). Istoric, la începuturile conectării, modem-urile puteau transfera date cu rata foarte mica, 300/600 bps, astăzi rata de transfer ajungând la 56 Kbps. Zgomotul de fond al unei linii telefonice „forţează” modem-ul să lucreze la viteze mai mici decât rata maximă de transfer disponibilă (53Kbps), astfel că datele se pot pierde în timpul transmiterii. TEST GRILA 38

Daca se foloseste un modem pentru conectarea la Internet si daca nu se reuseste conectarea cu server-ul aceasta inseamna, ca : 1. modem-urile server-ului pot fi toate ocupate 2. server-ul a primit un numar prea mare de apeluri simultan pe care nu le poate gestiona 3. apar obligatoriu ambele evenimente precizate la punctele 1 si 2

Realizarea conexiunii unui modem 3.2.A) Modem-urile sunt controlate de un software al calculatorului care utilizează setul de comenzi AT. Prima comandă pe care o primeşte un modem este aceea de a deschide o conexiune cu o linie telefonică. Următoarea comandă comunică modem-ului să furnizeze un număr telefonic pentru a realiza conexiunea. 3.2.B. Modemul formează numărul, iar un alt modem răspunde la apel; în acest moment, modem-ul propriu trimite un ton şi modem-ul care recepţionează (accesat) răspunde tot printr-un ton. 3.2.C) Astfel a fost stabilită o conexiune primară, modem-urile precizându-şi unul celuilalt, modul de transmitere a informaţiilor (hardshake). Se pun de acord: viteza de conectare, precum şi modul de utilizare a bitului de paritate pentru semnalarea erorilor în cadrul comunicării. 3.2.D) În acest moment, poate începe schimbul de date – spre exemplu, date în format digital, transmiţându-se de către PC-ul propriu către modem. 3.2.E) Sistemul de telefonie, spre deosebire de PC, lucrează cu informaţii de tip analogic. Informaţiile digitale sosite de la PC trebuie „traduse” (convertite) în informaţii analogice pentru a putea fi transmise prin sistemul telefonic. informaţie analogică. 3.2.F) Semnalul analogic este recepţionat de modem-ul captator, care îl transformă (îl „demodulează”) în semnal digital şi îl transmite server-ului. Procesul de MOdulare şi DEModulare al informaţiilor a şi dat numele dispozitivului respectiv. 3.3. Conexiunea Internet – televiziune 39 Modem-ul preia informaţia digitală şi o „modulează” (transformă) în semnale analogice pentru ca aceasta să poată fi transmisă sub formă de

În anul 1995, se vorbea despre „superautostrada informaţiilor” nu în contextul Internetului, ci al televiziunii prin cablu. Apăruseră scenarii care vorbeau de sute sau mii de canale TV (televiziune interactivă), cumpărături făcute de acasă, ştiri adaptate la cerinţele clienţilor disponibile oricând erau solicitate etc. Această „superautostradă” trebuia să ne conecteze electronic pe toţi ca să putem comunica mai uşor şi mai eficient. Nu s-a întâmplat aşa cu televiziunea prin cablu, în schimb o parte din aceste deziderate le rezolvă Internet-ul, devenind astfel o superautostradă a informaţiilor. Zi de zi, televiziunea şi Internet-ul se apropie între ele – tinzând chiar să fuzioneze. Modem-urile cu cablu optic oferă o viteză mare de acces la Internet (1,5 milioane de biti pe secundă/recepţie, 300000 bps/transmitere). Conexiunea de televiziune 3.3.A) Cablul coaxial (cablul de bandă largă) care intră în locuinţă este divizat (splittat) în două conexiuni: una pentru TV, iar cealaltă este orientată către un modem de bandă largă. 3.3.B) Modem-ul de cablu se ataşează la o placă de reţea Ethernet din interiorul PC-ului, care dispune şi de o adresă de reţea. Cablul coaxial poartă simultan semnalul de televiziune precum şi semnalele PC-ului. 3.3.C) Compania de cablu divide fiecare cvartal în zone de circa 500 de abonaţi, o asemenea zonă constuind un nod al reţelei. Atât televiziunea cât şi datele Internet-ului trec spre cei 500 de abonaţi prin acest nod. Cu cât numărul celor care accesează Internet-ul printr-un nod, este mai mare, cu atât accesul va fi mai lent. 3.3.D) Nodurile sunt conectate prin linii de mare viteză realizate din fibră optică, la un adaptor principal. Adaptorul principal recepţionează transmisiile de televiziune de la sateliţii de comunicaţii şi are acces la Internet prin legături de mare viteză. 3.3.E) Adaptorul principal are, de asemenea, servere Internet de mare viteză. Există, de asemenea, un server de discuţii, destinat grupurilor de discuţii. Menţionăm de asemenea şi serverele proxy care înmagazinează site-uri ale Internet-ului, la care pot ajunge mult mai uşor clienţii (abonaţii) utilizând acest sistem, decât prin legăturile clasice la Internet prin intermediul modem-ului. 40

3.4.A) Funcţionarea structurii Digital Subscriber Line (DSL) Printre opţiunile de obţinere a accesului de mare viteză la Internet se foloseşte tehnologia Digital Subscriber Line (DSL). Această tehnologie permite accesarea Internet-ului la viteze mari de până la 55 Mbps, utilizând VDSL (Very high data rate DSL); se pot atinge şi viteze mai mari de 55 Mbps. Termenul DSL nu se referă la linia telefonică care poate fi şi din cupru, ci la modem-uri. De fapt, „modemurile” DSL nu sunt modemuri în sensul clasic al cuvântului, ele transmiţând şi recepţionând toate semnalele ca semnale digitale. Deoarece semnalele nu au nevoie să fie convertite şi pot fi transmise ca date digitale (în loc de analogice), datele pot fi transmise la viteze mult mai mari decât la transmisia prin modemurile tradiţionale. Tehnologia DSL are şi un inconvenient: ea cere ca distanţa dintre modemul DSL propriu şi modemul DSL al reţelei telefonice utilizate să fie plasată între anumiţi parametri. Cu cât viteza este mai mare, această distanţă trebuie să fie mai mică. Serviciul standard DSL oferă servicii la recepţie de 1,5 Mbps şi la transmitere de 640 Kbps. 3.4.B) Realizarea structurii DSL (Digital Subscriber Line) 3.4.B1) Unul dintre avantajele DSL-ului este că nu are nevoie de linii speciale, folosindu-le pe cele existente realizate din cupru. În realitate, DSL se referă la modemurile utilizate, şi nu la liniile propriu-zise. Serviciul DSL necesită ca modemurile DSL să existe la fiecare capăt al conexiunii. Modemurile DSL sunt diferite de cele tradiţionale, transmit şi recepţionează toate datele sub formă de date digitale, fără vreo transformare în semnale analogice. 3.4.B2) Transmisia tradiţională analogică (inclusiv convorbirile telefonice) transmise prin firele de cupru utilizează o mică porţiune a potenţialului lărgimii de bandă, care poate fi transmisă prin firele de cupru. Tehnologia DSL permite efectuarea convorbirilor telefonice şi folosirea Internet-ului simultan prin aceeaşi linie telefonică. Tehnologia DSL divide linia telefonică în trei canale – unul pentru recepţionarea datelor, altul pentru transmiterea datelor şi încă unul pentru conversaţia la telefon. 3.4.B3) Pentru a putea funcţiona corect, modemul DSL-client trebuie să fie plasat la o anumită distanţă de modem-ul DSL al centralei telefonice. Distanţa exactă variază în funcţie de precizia serviciului DSL, de viteza care a fost oferită şi dimensiunile firelor de cupru ale liniei telefonice. Iată câteva exemple : 41

pentru o rată de transmitere de 8,448 Mbps distanţa dintre modemuri trebuie să fie mai mică de 3000 m; pentru o rată de transfer de 2,048, distanţa dintre modemuri trebuie să fie mai mică de 5000 m. TEST GRILA Tehnologia DSL (Digital Subscriber Line) divide o linie telefonica in canale specifice, pentru : 1. transmisia datelor 2. receptia datelor 3. conversatia la telefon

3.5.A) Funcţionarea structurii Integrated Services Digital Network (ISDN) O reclamaţie obişnuită la adresa Internetului se referă la legăturile telefonice normale – care sunt lente. Chiar dacă se folosesc modemuri de viteză mare (de ex. 28.000 bps), transferul este prea lent vis-à-vis de avantajele graficii disponibile pe Internet. Fişierele grafice sunt foarte mari şi au nevoie, la aceste viteze de transfer, de mult timp pentru a se transmite aceste informaţii la calculatorul propriu. Una din tehnologiile prin care se poate obţine o conexiune mai rapidă la Internet este folosirea ISDN. ISDN permite utilizarea cablurilor telefonice de cupru, dar numărul apelat va trebui să fie echipat pentru acces ISDN, cu un modem de tip ISDN. Modemul ISDN este de fapt un adaptor de terminal (terminal adapter) care permite transmiterea şi recepţionarea semnalelor digitale printr-o linie telefonică ISDN. Totuşi există unele modemuri ISDN care includ şi posibilitatea lucrului cu semnale analogice. Această posibilitate este necesară deoarece există calculatoare apelabile care nu utilizează decât lucrul cu semnale analogice, datorită liniei de legătură.

3.5.B) Realizarea conexiunilor de înaltă viteză prin ISDN 3.5.B1) Pentru a utiliza serviciile ISDN, un calculator are nevoie de un modem ISDN. Funcţia de bază a modemului ISDN este manipularea semnalelor digitale între două calculatoare. Unele tipuri de modemuri ISDN dispun şi de posibilitatea de a converti semnale analog-numeric şi numeric-analog pentru a putea conecta calculatoare aflate pe linii telefonice care nu dispun de facilităţi ISDN. 42

3.5.B2) Liniile telefonice ISDN nu sunt alimentate cu energie electrică de către compania de telefoane, deci primesc energie de la o sursă externă aflată în reţeaua de electricitate. În cazul unei întreruperi generale de curent, evident, liniile ISDN nu mai funcţionează, ceea ce reprezintă o limitare în utilizare. 3.5.B3) Cel mai obişnuit serviciu ISDN este cel numit Basic Rate Interface (BRI). Cu BRI linia telefonică este împărţită în 3 canale logice. Prin aceste canale datele sunt transferate şi recepţionate. BRI dispune de două canale B (bearer – purtător), cu viteza de 64 kbps, şi un canal D (data – date) cu viteza de 16 kbps; sistemul are şi denumirea prescurtată: 2B+D. Aceste canale pot fi folosite simultan. Se poate vorbi la telefon pe unul din canalele B, iar pe celălalt canal B se navighează pe Internet cu calculatorul propriu. Canalul D se foloseşte pentru dirijarea datelor care au fost transmise prin canalele B (informaţii de semnalizare). Datorită lipsei unor facilităţi tehnologice, unele companii de telefoane nu pot transmite informaţiile de semnalizare prin canalul D, folosind pentru aceasta tot canalul B. În acest caz, fiecare canal B poate transmite şi recepţiona date cu viteza de 56 kbps (64 kbps – 8 kpbs), cei 8 kbps fiind folosiţi pentru informaţiile de semnalizare. Dacă informaţiile de semnalizare se transmit prin canalul B avem semnalizare în afara benzii (aut of band signaling), iar dacă informaţiile de semnalizare se transmit prin canalul D, avem o semnalizare în bandă (in band signaling). De obicei la accesarea Internetului, tehnologia ISDN utilizează protocolul PPP (Point to Point Protocol). Cele două canale B pot funcţiona într-un singur canal cu viteza de 128 kbps (la semnalizarea în bandă) şi cu viteza de 112 kbps (la semnalizarea în afara benzii). INTREBARE - RASPUNS In cazul serviciului Basic Rate Interface (BRI) al ISDN linia telefonica este impartita in trei canale (2B+D). Prin canalul D se transmit informatii de semnalizare referitoare la dirijarea datelor. Cand avem semnalizare in afara benzi si din ce motiv ?

3.6. Conectarea la Internet prin serviciile online Una din modalităţile de a obţine acces la Internet este şi utilizarea serviciilor online ale unei companii specializate (Compu Serve, America Online etc.). Aceste servicii online furnizează informaţii în domenii speciale şi servicii disponibile numai abonaţilor. Conţinutul, aria, domeniile şi serviciile online pe care companiile specializate le furnizează sunt, de cele mai multe ori, plătite (se plăteşte o taxă lunară). 43

Utilizarea resurselor Internetului de către firmele specializate se face prin utilizarea propriului software cu numele sau „interfaţa utilizatorului”. Interfaţa utilizatorului solicită emiterea unei comenzi care este transmisă Internetului printr-o poartă de acces (gateway). O poartă de acces este un echipament care expediază date de la o reţea la alta şi poate realiza transferul datelor chiar dacă tipurile de date şi/sau protocoalele sunt diferite. Majoritatea firmelor de servicii permit utilizarea software-ului clientului ca: FTP, grupuri de discuţii. Pentru a putea utiliza propriul software trebuie ocolită interfaţa-utilizator oferită de serviciul online. Se apelează serviciul online într-o primă etapă (pentru a stabili o legătură TCP/IP), iar apoi se lansează software-ul client pe calculatorul propriu. Conexiunea TCP/IP este cea care dă accesul la resursele Internet. Serviciile online permit exploatarea Web-ului, dar unele permit doar utilizarea browserelor proprietatea firmei care oferă serviciile, iar altele permit şi folosirea oricărui alt browser dorit. Tendinţa actuală este ca serviciile online să fie construite după aceeaşi structură cu Internet-ul (după cum este şi protocolul TCP/IP şi alte tehnologii înrudite). 3.6.A) Serviciile online furnizează o cale avantajoasă de utilizare a resurselor Internetului. Aceste servicii dispun fie de propriul software care asigură fie accesul la resursele Internet (Telnet, FTP-ul), fie permit utilizarea software-ului propriu (Telnet, FTP, Gopher, …) pentru acest acces. Anumite unităţi de servicii permit utilizarea software-ului special pentru a accesa Internetul (IRC – Internet Relay Chat). Serviciile oferite de aceste unităţi online dedicate sunt disponibile numai celor care apelează respectivul serviciu particular. Pentru anumite servicii care folosesc software şi interfeţe înregistrate, se apelează direct la unitatea de serviciu online. 3.6.B) La folosirea unor servicii online nu se iese din Internet, ci ne plasăm în spatele unui firewall. Firewall este un sistem de calcul pentru securitate care blochează pachetele aşa cum sunt transmise pe Internet. Aceste sisteme de calcul pentru securitate (firewall-uri) permit numai abonaţilor intrarea (accesul) în (la)unitatea de servicii. Serviciile online folosesc propriul lor software şi interfeţe proprii înregistrate pentru a oferi accesul la resursele Internet obişnuite (grupurile de discuţii Usenet, Telnet şi FPT). Calculatorul solicitantului emite o comandă folosind software-ul înregistrat al serviciului online, care transmite comanda mai departe, în Internet, printr-o poartă de acces (gateway) 44

pentru a regăsi informaţia. Informaţia este transmisă înapoi prin poarta de acces cu software-ul propriu al serviciului online şi apoi la calculatorul solicitant. Majoritatea serviciilor online permit şi utilizarea software-ului propriu al solicitantului pentru a accesa resursele Internetului, pentru care unităţile online nu au un software înregistrat. Pentru aceasta, apelează la serviciul online; se va stabili o conexiune TCP/IP şi astfel se ajunge în Internet prin folosirea software-ului solicitantului. Utilizând serviciile online este posibilă explorarea Word Wide Web-ului, utilizând browserul Web înregistrat al serviciului online prin accesul într-o zonă a serviciului online. 3.7. Funcţionarea tehnologiei wire less (fără fir) şi conexiunile prin palm top Pe măsura dezvoltării unor noi tehnologii tot mai multe tipuri de dispozitive pot accesa web-ul în acelaşi mod ca şi PC-urile; de asemenea, şi hardware-ul diferit de modem-urile tradiţionale devine frecvent utilizat la accesarea Internet-ului. Printre noile direcţii de accesare a Internet-ului şi de exploatare a web-ului se găsesc conexiunile: prin Palmtop (sub Windows CE), prin telefoanele mobile (celulare) şi cu ajutorul unei tehnologii wireless, numita Bluebooth. Conectarea la Internet printr-o conexiune prin satelit solicită accesul la viteze de câteva ori mai mari decât ale modem-urilor obişnuite (28 – 56 kbps), atingând cca. 400 kbps. Sistemele de acces la Internet prin satelit sunt, dintr-un punct de vedere, nişte hibrizi. Aceste sisteme necesită încă unităţi de modem pentru a solicita informaţii din reţeaua Internet existentă (deja construită şi bazată pe modem-uri). Totuşi, răspunsul la solicitarea de informaţii este transmis celui care a utilizat acest serviciu la viteza înaltă de transmisie a satelitului. Informaţia în aceste secţiuni circulă cu două viteze, pe anumite porţiuni la viteza oferită de tehnologiile satelitare, iar pe alte porţiuni cu viteza oferită de modem-urile clasice existente în reţelele Internet actuale. La accesarea Internet-ului prin satelit se poate exploata web-ul cu noi tipuri de aparate digitale, printre care şi palmtop-ul – Personal Digital Assistents (PDA). Dacă PDA-urile sunt cuplate cu un modem, pot transmite şi recepţiona mesaje e-mail şi pot explora cu uşurinţă webul. Anumite PDA-uri, folosind tehnologia celulară pentru conectarea la Internet, pot accesa pagini web, dar ecranele de care dispun nu pot afişa grafica pretenţioasă practicată standard în web. Pentru a putea fi vizionate respectivele pagini web, necesită o reformatare într-un format numit WML (Wireless Markup Language) – acţiune uşor de realizat. Există, de asemenea, şi pagini web formatate chiar în formatul WML, ele fiind utilizabile direct. 3.7.A) Accesarea Internet-ului cu o conexiune prin satelit 45

3.7.A1) La accesarea Internetului utilizând o conexiune prin satelit, transferul informaţiilor se face cu o viteză de 400 kbps (de cca. 7 ori mai rapid decât prin modem-urile clasice). Pentru a se putea realiza conexiunea, este necesară o antenă de satelit specială (dedicată) la solicitant. 3.7.A2) Solicitarea unei pagini web se face prin PC-ul propriu, transmisă prin modem şi prin linii telefonice standard la un furnizor de servicii Internet (ISP). Apoi este transmisă serverului web care găzduieşte site-ul în care este inclusă pagina web. 3.7.A3) Răspunsul la solicitări nu se mai face prin liniile telefonice, ci serverul web transmite informaţiile la centrul de operaţii al companiei de sateliţi (Network Operations Center – NOC) – Staţia terestră a satelitului, utilizând legătura de viteză înaltă. NOC transmite informaţiile la un satelit al pământului cu viteza de 400 kbps, iar satelitul transmite informaţia tot cu 400 kbps la antena de satelit a locuinţei solicitantului. 3.7.B) Explorarea Web-ului cu ajutorul unui calculator Palmtop 3.7.B1) Una din restricţiile importante ale Palmtop-urilor, referitor la exploatarea Web-ului, este ecranul (rezoluţia display-ului 240 x 320 pixeli). Dar şi în aceste condiţii de slabă rezoluţie, folosind un software specializat (ProxiWeb), palmtop-urile pot fi folosite pentru navigare pe Internet. Software-ul precizat se instalează pe un PC şi apoi este transferat pe Palmtop cu ajutorul tehnologiei HotSync (tehnologie pentru transferul fişierelor între PC şi Palmtop). După ce software-ul specializat este instalat pe Palmtop, se poate realiza conectarea la Internet (printr-un modem şi un furnizor de servicii Internet). 3.7.B2) În acest moment se poate accesa adresa dorită dintr-un site web; în loc să meargă direct la site, browser-ul ProxiWeb contactează un server proxy special amplasat pe Internet. Server-ul proxy contactează Server-ul Web, care conţine pagina solicitată. Pagina este preluată de server-ul proxy, care o prelucrează şi o reformatează pentru a putea fi vizualizabilă pe ecranul Palmtopului (înlătură codificarea HTML, modifică graficele pentru a putea fi citite pe Palmtop). Ceea ce apare pe ecranul Palmtop-ului sugerează pagini Web normale, care pot fi vizionate şi citite una după alta, executând pentru acesta un simplu clic. 3.7.B.) Functionarea tehnologiei Bluetooth 3.7.B1) Aceasta tehnologie este o tehnologie wireless care permite PC-urilor, echipamentelor PDA, telefoanelor mobile sau echipamentelor de tip televizor / combina stereo sa comunice intre ele . Aceasta comunicare se realizeaza prin semnale radio, utilizand un cip dedicat. Se pot transmite concomitent atat semnale sonore, cat si date. Transmisia si receptia se fac in banda pentru transmisii industriale, stiintifice si medicale (SIM), altfel spus in banda de 2,4 GHz. 46

Cipul dispune de un produs program numit controlor de legaturi care identifica echipamentele Bluetooth si gestioneza procesul de transmitere si receptionare a datelor si a semnalelor sonore. 3.7.B2) Echipamentul Bluetooth emite in mod continuu un semnal pentru a identifica in zona sa de “vizibilitate” dispozitive similare. Dupa identificarea intre ele doua echipamente Bluetooth, incep intre ele un proces de comunicare pentru a se stabili daca cele doua dispozitive pot sau nu sa interactioneze intre ele. Intercomunicarea depinde de profilul Bluetooth specific, codat in hardware-ul fiecarui echipament. In momentul in care echipamentele au stabilit ca pot comunica intre ele se stabileste o conexiune numita piconet. In momentul constituirii conexiunii piconet si unul din dispozitivele din conexiune este conectat la Internet cu ajutorul unui PDA (palmtop), conectat si el la piconet, se poate accesa Internetul. 3.7.B3) Daca in aceeasi zona exista mai multe echipamente Bluetooth sau mai multe retele piconet semnalele acestora pot interfera. Pentru a “scapa” de acest fenomen tehnologia Bluetooth foloseste metoda salturilor de frecventa cu spectru larg ( spread spectrum frecvency hopping). Aceasta metoda , utilizata si de alte transmitatoare, consta in schimbarea frecventei de cca. 1600 de ori pe secunda , minimizand sansa de interferenta. TEST GRILA Tehnologia Bluetooth permite unor echipamente sa comunice intre ele prin: 1. semnale radio in banda pentru transmisii industriale (2,4 GHz) 2. semnale radio in orice banda 3. cablu optic

4. COMUNICAREA PE INTERNET 4.1. Poşta electronică (e-mail) Poşta electronică (e-mail-ul), unul din serviciile cele mai folosite pe Internet, se utilizează pentru a transmite un mesaj oricui este conectat la Internet sau la un calculator conectat într-o reţea conectată la Internet. Mesajele e-mail se transmit în acelaşi fel ca majoritatea informaţiilor în Internet. Protocolul TCP/IP „sparge” mesajul în pachete, protocolul IP livrează pachetele la adresa 47

corectă, iar apoi protocolul TCP reasamblează mesajul la server-ul de e-mail de la destinaţie pentru a putea fi citit. De asemenea, se pot ataşa la fişierele Internet fişiere binare (imagini, materiale video, sunete şi fişiere executabile), dar aceste fişiere trebuie mai întâi codificate într-o schemă standard (MIME etc.). La recepţie, fişierul ataşat (atachment) trebuie decodificat prin aceeaşi schemă de decodificare utilizată şi la codificare. Majoritatea pachetelor software pentru e-mail fac automat acest lucru. Există şi posibilitatea aflării unei adrese de e-mail, cunoscând doar numele respectivei persoane, consultând un catalog plasat pe un site. Aceste site-uri folosesc îndeosebi standard-ul Light weight Directory Access Protocol (LDMP), care permite găsirea adreselor de e-mail de interes. Una din problemele poştei electronice este asigurarea siguranţei acestei categorii de mesaje de-a lungul liniilor publice care alcătuiesc Internet-ul. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unui software pentru criptare. 4.1.A) Livrarea mesajelor e-mail prin Internet 4.1.A1) Orice mesaj e-mail este transmis ca un flux de pachete, utilizând protocolul TCP/IP, fiecare pachet continuând adresa destinatarului. Rutere-le examinează adresele şi orientează pachetele pe drumul optim spre destinaţie. Dirijarea (rutarea) pachetelor depinde de mai mulţi parametri, dintre care reţinem aici doar volumul traficului pe diferite magistrale la momentul transmisiei. Fiecare pachet poate ”călători” spre destinaţie pe o altă rută, ceea ce poate genera sosirea la destinaţie într-o altă ordine decât la plecare. Când toate pachetele au ajuns destinaţie, ele sunt combinate în mesajul iniţial plecat de la sursă. 4.1.A2) Pentru a transmite un mesaj (acelaşi mesaj) la un grup de persoane se poate folosi o listă cu adrese şi un produs program reflector de e-mail care rutează mesajul către fiecare membru al listei precizate. 4.1.A3) O parte din resursele Internet (inclusiv serverele FTP) pot fi accesate prin e-mail. Acest acces este mai lent decât accesul direct, dar se poate folosi când nu se dispune de conexiunea directă cu Internet-ul. Orice mesaj TEST GRILA e-mail este descompus intr-un flux de pachete utilizand protocolul TCP/IP. Fiecare pachet al aceluiasi mesaj poate calatorii catre destinatar pe o alta ruta. Aceasta situatie poate genera : 1. sosirea pachetelor in alta ordine decat cea de la plecare 2. intotdeauna ordinea de la sosire este identica cu ordinea de la plecare 3. ordinea de la sosire este stabilita de volumul traficului pe 48 diversele magistrale in momentul transmisiei la

TEST GRILA Pentru a transmite acelasi mesaj la un grup de persoane este / sunt necesare : 1. o lista de adrese 2. un produs program reflector de e-mail 3. o lista de adrese si un produs program reflector de e-mail

4.1.B) Funcţionarea software-ului pentru e-mail 4.1.B1) După sosirea mesajelor în cutia poştală proprie este necesar un software specializat pentru citirea acestora. Practic, un mesaj transmis prin e-mail este livrat (transmis) către server-ul de e-mail la care este conectat calculatorul propriu. Software-ul de e-mail accesează server-ul de e-mail şi verifică dacă sunt mesaje transmise. Dacă există mesaje noi, va putea fi vizualizată o listă cu acestea la accesarea server-ului de e-mail. Parametrii fiecărui element din listă sunt: numele expeditorului, subiectul mesajului data şi ora când a fost transmis mesajul. 4.1.B2) Când se doreşte citirea unui anumit mesaj primit prin e-mail, se transferă respectivul mesaj pe calculatorul propriu folosind software-ul specializat. După citire, mesajul poate fi clasat, şters sau se poate răspunde la el, folosind alte facilităţi ale software-ului specializat. 4.1.B3) Software-ul specializat pentru e-mail permite : • • • • crearea de foldere pentru stocarea mesajelor; realizarea unei agende cu adresele persoanelor cărora le sunt transmise crearea grupurilor pentru lista de adrese; adăugarea şi folosirea unui fişier de semnături.

curent mesaje;

49

4.1.B4) Software-ul specializat poate citi şi pagini HTML care sunt transmise, astfel că în cutia poştală se primesc pagini web complet formatate. În momentul accesării paginii respective, browser-ul propriu va lansa şi va vizita pagina care se doreşte accesată. TEST GRILA Software-ul specializat pentru e-mail permite: 1. realizarea unei agende a persoanelor carora le sunt transmise curent mesaje 2. crearea de foldere pentru stocarea mesajelor 3. crearea grupurilor pentru lista de adrese

4.1.C) Transmiterea mesajelor e-mail între reţele 4.1.C1) La transmiterea unui mesaj de e-mail, el este „spart” de protocolul TCP în pachete. Aceste pachete sunt transmise unui ruter intern care examinează adresa destinatarului. Ruter-ul este în reţeaua din care face parte şi PC-ul propriu. Ruter-ul decide, pe baza adresei, dacă mesajul este transmis la un destinatar aflat în aceeaşi reţea sau unui alt destinatar din afara reţelei. Dacă destinatarul este în aceeaşi reţea, el este livrat acestuia. 4.1.C2) Dacă destinatarul se află conectat în afara reţelei din care face parte PC-ul propriu,

mesajul ar putea să fie nevoit să treacă şi printr-un calculator firewall (calculator care protejează reţeaua din care face parte PC-ul propriu de diferiţi intruşi, programe produse de diferite categorii care circulă liber prin reţeaua Internet). Calculatorul firewall ţine evidenţa mesajelor şi datelor care intră şi ies din reţeaua PC-ului propriu către şi dinspre Internet. De asemenea, calculatorul firewall poate să împiedice anumite pachete să treacă prin el. Odată intrat în Internet, pachetele în care este descompus mesajul sunt transmise la un ruter. Acesta examinează adresa de destinaţie a fiecărui pachet şi transmite fiecare pachet către destinaţie (eventual pe căi diferite ţinând seama de volumul traficului). 4.1.C3) Pachetele componente ale mesajului, ajunse la destinaţie, sunt preluate de o poartă de acces. Această poartă de acces foloseşte protocolul TCP pentru a reconstrui mesajul e-mail din pachetele în care a fost „spart”. De asemenea, mesajul poate fi obligat să treacă din nou printr-un Scopul calculatorului de destinaţie. firewall la intrarea în reţeauafirewall este: TEST GRILA 1 protejarea retelei proprii de diferiti intrusi (produseprogram care circula liber prin Internet) 2. evidenta mesajelor si datelor care intra in reteaua PC-ului propriu 3. evidenta mesajelor si datelor care intra si ies in / din 50 reteaua PC-ului propriu

4.1.D) Criptarea mesajelor e-mail Criptarea este folosită pentru a ascunde conţinutul mesajelor e-mail de intenţiile spionilor (hackerilor) de a le intercepta şi citi la transmiterea prin Internet. Una din cele mai utilizate metode de criptare este folosirea unor „chei” specifice. Pentru a realiza efectiv criptarea sunt necesare o cheie publică şi o cheie privată. Cheia publică este disponibilă oricărei persoane pentru a realiza criptarea mesajelor e-mail. Cheia privată este folosită numai de către destinatar pentru a decripta mesajul. 4.1.D1) Când un expeditor al unui mesaj e-mail doreşte criptarea acestuia, trebuie să deţină o copie a „cheii” private a destinatarului respectivului mesaj. „Cheia” privată poate fi obţinută pe mai multe căi: fie dintr-un site public al Internetului, fie destinatarul poate să-i trimită „cheia” privată prin Internet. După obţinerea ”cheii” private, expeditorul mesajului e-mail o stochează pe un „inel de chei” (o zonă dedicată în memoria calculatorului propriu), de unde o poate apela oricând. În acest moment, este posibilă criptarea oricărui mesaj pentru destinatarul respectiv, utilizând cheia publică a respectivei persoane. Mesajul criptat este transmis în Internet în acelaşi fel ca şi unul necriptat. Deosebirea constă în faptul că nu poate fi citit cât circulă pe Internet, fiind vizibile numai eventuale caractere aleatoare. Cu toate acestea, orice mesaj criptat poate fi decriptat de către o persoană în mod ilicit, dar de obicei cu eforturi financiare mai mari decât dacă ar cumpăra direct informaţia conţinută în mesajul criptat. 4.1.D2) Mesajul e-mail criptat ajunge la destinatar ca orice mesaj e-mail, dar pentru a putea fi citit el trebuie decriptat. Pentru a decripta mesajul destinatarul foloseşte „cheia” sa privată. Accesul la cheia privată se face, de obicei, cu ajutorul unei parole. Există unele produse-program destinate decriptării care pot fi configurate în aşa fel, încât mesajul criptat primit, să fie decriptat automat imediat după recepţie. După decriptare mesajul e-mail poate fi citit şi utilizat ca orice mesaj obişnuit. Pentru a realiza criptarea mesajelor e-mail este / sunt necesare: TEST GRILA 1. numai o cheie publica 2. numai o cheie privata 3. si o cheie publica 51 o cheie privata si

4.2.

Funcţionarea spam-ului Spam-ul este unul din evenimentele cele mai controversate apărute pe Internet în ultimii

ani. Spam-ul reprezintă mesajele e-mail nesolicitate, mesaje expediate de companiile comerciale ca reclamă a produselor şi serviciilor lor. Mesajul conţine, de obicei, un număr de telefon care trebuie accesat, o adresă la care trebuie transmisă o sumă de bani sau un site web de unde se pot cumpăra bunuri şi/sau servicii. Termenul vine de la un scheci, de Monty Pylhon, în care fiecare articol al meniului conţinea carne conservată Spam. Spam-ul poate provoca probleme majore, „inundând” Internetul cu mesaje e-mail nedorite care pot duce la întârzierea sau chiar la pierderea mesajelor proprii. Spam-ul consumă de asemenea timp de lucru în Internet, la parcurgerea cutiilor poştale pentru ştergerea mesajelor nesolicitate. În mod obişnuit, spam-ul îşi ascunde adresele e-mail reale, folosind nume false. Acest mod de comportare face dificilă, pentru administratorii poştei electronice, filtrarea mesajelor spam funcţie de adresa expeditorului sau numele domeniului. Modul de lucru al „spam”-erilor constă în: cumpărarea (accesarea) unei liste de adrese; folosirea software-ului specializat pentru a transmite cereri fiecărei persoane de pe listă (deseori zeci de mii de adrese e-mail într-o singură transmitere spam); ascunderea adevăratei identităţi, prin falsificarea numelui din antet-ul mesajelor. Există metode şi mijloace pentru a bloca primirea spam-ului, ca de exemplu instalarea de filtre cu software pentru e-mail care opresc orice mesaj venit de la un spam-er cunoscut.

4.2.A) Transmiterea spam-ului 4.2.A1) Spam-ul este transmis sub forma a nenumărate mesaje, dintr-o listă de mii sau zeci de mii de persoane dintr-odată. Trebuie precizat că transmiterea sa nu este costisitoare, iar utilizarea sa pe Internet s-a extins aşa de mult încât un destinatar a ajuns să primească câteva zeci de mesaje pe zi. Pentru a transmite această mulţime de e-mail-uri, spam-erii au nevoie de o listă de adrese. Adresele pot fi culese de la: companii care compilează respectiva listă, din cataloagele e-mail de 52

site-uri, din interiorul fiecărui mesaj dintr-un grup de discuţii, din zona de chat-uri a unor reţele dedicate acestei activităţi. Dispunând de lista şi de software-ul de transmitere a mulţimii de mesaje, spam-erul transmite fiecărei persoane de pe listă un mesaj spam. Mesajul conţine informaţii de tip reclamă referitoare la bunuri şi servicii. 4.2.A2) Unii spam-eri includ în mesajul e-mail o adresă de returnare la care destinatarul care nu mai doreşte să primească acel spam poate transmite un mesaj (remove me) pentru a fi scos de pe listă. La primirea acestui mesaj, numele respectivei persoane este şters automat de pe listă. 4.2.A3) Deoarece mesajele de tip spam sunt supărătoare, pentru majoritatea destinatarilor, spamerii îşi ascund adevărata adresă, falsificând părţi ale antetului mesajului (rândurile From, Sender, Reply). Această acţiune se numeşte spamouflaj. O altă modalitate de ascundere a identităţi spamerului (adresa reală): se transmit o mulţime de spam-uri unui server, fără nici o legătură cu locaţia spamerului, şi apoi se generează o secvenţă de software care transmite mesajele de la acel server spre multe alte servere. TEST GRILA Transmiterea spam-ului de catre realizatorii acestuia (spam-erii) este dependenta de : 1. lista de adrese 2. un software dedicat transmiterii unei multimi de mesaje 3. un PC specializat destinat numai acestei actiuni

4.2.B) Blocarea spam-ului Spam-ul poate fi oprit prin mai multe metode , prezentate in detaliu in continuare pe doua directii principale: 4.2.B1) Se răspunde spam-ului şi i se cere să fie scos respectivul destinatar din lista de adrese a spam-ului. Deoarece o parte din spam-eri îşi ascund adresa de e-mail reală, această metodă nu este întotdeauna realizabilă. 4.2.B2) Există produse-program pentru e-mail care permit filtrarea mesajelor pe adrese; deci identificarea unei anumite adrese (adresa spam-ului) şi blocarea mesajelor care vin de la respectiva adresă. Această metodă se numeşte spam filter (filtrarea spam-ului) sau spam blocker 53

(blocarea spam-ului). De câte ori apare un nou spam, se plasează adresa sa în „filtrul” utilizat pentru blocarea spam-ului şi nu se vor mai primi mesaje de la respectivele adrese spam. Trebuie precizat că filtrele spam nu funcţionează întotdeauna, deoarece spamerii îşi schimbă des adresele (prin falsificarea câmpurilor From, Sender, Replay din antetul mesajului). Furnizorii de servicii Internet (ISP-uri) dispun de programe performante care pot bloca spam-ul, deci un abonament la un asemenea furnizor este benefic. ISP-urile şi serviciile online pot bloca spam-ul, nemaipermiţând transmiterea de mesaje nedorite abonaţilor. Ruter-ul după ce examinează poşta electronică care intră în ISP blochează toate mesajele sosite de la o anumită adresă (adresa spam-ului). Adresele mai multor generatori (expeditori) de spam pot fi puse într-un tablou de rutare care poate fi actualizat ori de câte ori apar noi spam-eri. 4.2.B3) Spam-erii îşi schimbă des adresa, în consecinţă tabelele de rutare nu vor fi întotdeauna eficiente. Un alt mod de a acţiona împotriva spam-erilor este interzicerea activităţii acestora prin hotărârea unor tribunale. În acest domeniu, legislaţia este neclară, dar totuşi în multe sentinţe, tribunalele din S.U.A. au decis în favoarea serviciilor online sau furnizorilor de servicii Internet (ISP) şi au interzis transmiterea de mesaje e-mail de către spam-eri. 4.2.B4) O altă metodă de prevenire a primirii mesajelor spam este şi aceea de a ne asigura că adresa de e-mail, nu este adăugată pe lista mesajelor spam. Acest deziderat se realizează având grijă ca la transmiterea mesajelor să fie editat antetul astfel încât acesta să nu conţină adresa de email. De asemenea, dacă adresa de e-mail este înscrisă în cataloagele cu adrese e-mail, trebuie anunţat că se doreşte scoaterea adresei din respectivul catalog. Prin aceste metode, respectiva adresă de e-mail nu va mai fi preluată de programele-robot de citire a listelor de e-mail şi se vor primi mult mai puţine spam-uri. 4.3. Funcţionarea grupurilor de discuţii Usenet Usenet este probabil cel mai mare grup de discuţii electronice din lume, furnizând o cale pentru mesajele transmise prin calculatoare în întreaga reţea Internet. Se participă la discuţii pe mii de teme, pe domenii foarte diferite de interes, numite news groups.

54

În cadrul acestor domenii există categorii majore şi subcategorii ierarhizate arborescent. Numai anumite site-uri conţin toate grupurile de discuţii, administratorul fiecărui site decide ce grupuri să conţină. Participarea la grupurile de discuţii se bazează pe un software specializat, cu care se pot citi mesajele şi a răspunde la ele. Un software performant utilizat pentru citirea mesajelor din grupurile de ştiri permite atât vizualizarea discuţiilor purtate, cât şi a ideilor grupate pe teme. Există grupuri moderate şi nemoderate. În grupurile moderate mesajele trec pe la un moderator uman, care le citeşte şi stabileşte utilitatea lor pentru grup. În cazul grupurilor nemoderate, toate mesajele sunt automat expediate tuturor celor care fac parte din grup. La expedierea mesajelor, serverele Usenet le distribuie altor site-uri care permit accesul grupului. Un site conţine, de obicei, numai mesajele cele mai recente pentru a nu-şi epuiza ineficient capacitatea de stocare. Unele site-uri arhivează discuţiile mai vechi. Atât înscrierea, cât şi renunţarea la un grup de discuţii, este o decizie la îndemâna fiecărui beneficiar. Există de asemenea posibilitatea să poată fi citite discuţiile dintr-un grup fără ca respectivul beneficiar să fie înscris în grup. Primirea textului discuţiilor, în cazul de mai sus, se face la cerere, neprimindu-se acest text în mod automat. În grupurile de discuţii pot fi afişate şi fişiere binare (imagini şi materiale multimedia). Deoarece aceste fişiere sunt codificate, pentru vizualizare este necesar un software special destinat decodificării. O schemă de codificare obişnuită utilizată în grupurile de discuţii este denumită unencode. TEST GRILA Continutul fiecarui « site » vis-à-vis de grupurile de discutii electonice (Usenet-ul) este stabilit de : 1. administratorul « site »-ului respectiv 2. solicitantul (clientul) care doreste sa intre in grupul respectiv de discutii 3. toti (participantii) cei implicati in grupurile respective de discutii

TEST GRILA Software-ul dedicat grupurilor de discutii permite : 1. citirea mesajelor si efectuarea raspunsurilor la acestea 2. inscrierea in grupul de discutii 3. anularea inscrierii in grupul de discutii 55

4.3.A) Funcţionarea Usenet Există deci două categorii de grupuri de discuţii: moderate şi nemoderate. În grupurile de discuţii moderate există o persoană prestabilită (moderator) care primeşte şi citeşte toate mesajele adresate grupului. Moderatorul decide care dintre mesaje să fie transmise şi pentru această acţiune sunt stocate într-un server dedicat al respectivului grup de discuţii. Restul mesajelor primite se şterg. În grupurile de discuţii nemoderate, toate mesajele primite sunt stocate direct pe serverul grupului respectiv. Serverele grupurilor de discuţii sunt servere în cadrul reţelei Internet. Organizarea grupurilor de discuţii este realizată pe categorii generale, care sunt divizate pe teme specifice. Software-ul de citire dedicat grupurilor de discuţii permite citirea mesajelor şi efectuarea răspunsurilor la acestea. În afara accesului la mesajele grupului, acest software dedicat se poate utiliza pentru înscrierea în grupul de discuţii. Calitatea de membru al grupului de discuţii asigură posibilitatea de a primi automat toate noile mesaje. Tot prin software-ul precizat mai sus, la dorinţa beneficiarului, se poate anula înscrierea la grupul respectiv de discuţii. Fişierele binare (imaginile, fişierele multimedia) sau programele executabile pot fi transmise prin e-mail (ca mesaje) grupurilor de discuţii, în scopul diverselor utilizări. Trebuie precizat că această activitate se desfăşoară astfel : codificare, transmitere, decodificare. În acest sens, trebuie ca beneficiarul să deţină un software cu ajutorul căruia să realizeze decodificarea respectivelor fişiere. O structură obişnuită de decodificare este denumită unencode. Există variante ale acestei structuri care funcţionează sub diverse sisteme de operare, ca: Windows, MacIntosh, UNIX, LINUX. O altă structură de codificare/decodificare, care se poate utiliza în acest caz, se numeşte MIME. Toate mesajele transmise de un server din reţeaua Usenet sunt duplicate pe toate serverele din reţea. Nu oricare server Usenet suportă toate grupurile de discuţii. În cadrul fiecărui site se decide care grupuri de discuţii vor fi asigurate. 4.4. Funcţionarea chat-ului şi a mesajelor instantanee Una din căile directe de comunicare prin Internet este şi participarea la convorbirile (chat) în direct. Expeditorul şi destinatarul pot „conversa” în direct de la tastatură pe Internet, altfel spus, cuvintele tastate de expeditor pe PC-ul propriu apar imediat pe ecranul destinatarului 56

(destinatarilor). Trebuie precizat că procesul este reciproc între persoanele implicate în respectiva convorbire (chat). Există mai multe căi de a realiza convorbiri pe Internet; una din cele mai utilizate este Internal Relay Chat (IRC). Zilnic mii de persoane, din întreaga lume, poartă conversaţii pe diverse teme prin IRC. Fiecare temă este denumită canal. Canalele sunt asignate diferitelor servere; numărul canalelor este diferit de la un server la altul. IRC reprezintă un model client/server, adică atât clientul cât şi software-ul server-ului trebuie să ţină seama de acest model. IRC-ul poate fi utilizat de majoritatea sistemelor de operare existente: Windows, MacIntosh, UNIX, LINUX. Se poate conversa pe Internet şi în alte moduri, ca de exemplu prin mesaje instantanee (instant messaging). Pentru acest mod de conversaţie se pot crea liste speciale cu informarea tuturor beneficiarilor când sunt online (gata de conversaţie). 4.4.A) Funcţionarea IRC-ului IRC-ul este o modalitate prin care orice persoană din lume poate conversa folosind tastatura în timp real. Deoarece IRC-ul funcţionează conform modelului client/server, pe calculatorul beneficiarului serviciului este nevoie de un software-client. Pentru a conversa în acest mod trebuie parcurse următoarele etape: • • • • conectarea la Internet; pornirea (startarea) software-ului client; conectarea la un server IRC amplasat pe Internet (serverele IRC sunt alegerea unui anumit canal şi a unui nume de utilizator pentru identificare.

interconectate într-un mod arborescent, astfel încât să se vadă toate între ele); În acest moment mesajul propriu poate fi transmis către toate serverele IRC şi către toate persoanele conectate la respectivul canal, persoane interesate de tema respectivă.

5. FOLOSIREA WORLD WIDE WEB-ului

57

Majoritatea utilizatorilor de Internet confundă Internetul cu World Wide Web, care este doar o componentă a acestuia. Navigarea pe Internet reprezintă de fapt utilizarea World Wide Web-ului. Se va examina Web-ul de la modul de funcţionare a paginilor Web până la elementele de tipul imaginilor mapate funcţionarea unui browser de Web sau funcţionarea URL-urilor (uniform resource locators). Paginile Web sunt, în esenţă, publicaţii multimedia (muzică, materiale audio, video, animaţie, grafică şi text). Paginile Web sunt conectate prin hipertext, care permite saltul de la o pagină la o altă pagină. Web-ul se bazează pe modelul client/server. De asemenea, o problemă importantă este organizarea paginilor Web un tot unitar. Browser-ele Web sunt componente de software care interpretează limbajul Web-ului – Hypertext Markup Language (HTML) – şi după aceea afişează rezultatul acestei acţiuni pe calculatorul propriu. Internet Explorer şi Netscape Communicator s-au dezvoltat devenind seturi complete de aplicaţii. Precizarea modului cum limbajul HTML formează blocurile pentru a crea paginile Web. Limbajul HTML comunică browser-ului propriu cum trebuie să afişeze şi să trateze un document Web. Examinarea URL-urilor în detaliu, permite înţelegerea modului de alcătuire a unui URL şi ce poate spune URL-ul când este vizitat. Folosirea URL-urilor la regăsirea documentelor din Web reprezintă un mecanism foarte eficient. Hiperlegăturile reprezintă căile prin care documentele pot fi legate între ele pe Web, bazându-se pe legăturile relative şi pe legăturile absolute. Foarte frecvent pe Web sunt folosite imaginile mapate (imagemaps) şi formularele interactive (interactive forms). Imaginile mapate sunt grafice cu URL-urile înglobate în ele, deci se pot vizualiza în acest fel mai multe „site”-uri corespunzătoare URL-urilor respective. Formularele interactive sunt formulare completabile pe Web pentru a transmite informaţii către un „site” din Web. Bazat pe modelul client/server, browser-ul propriu Web (clientul) contactează server-ul Web în scopul livrării cerinţelor specificate de beneficiar. Se vor prezenta şi examina bazele de date utilizate pe Web pentru căutări specifice (Yahoo, Google). Browsere-le Web sunt : TEST GRILA a) componente software care interpreteaza limbajul HTML 58 b) PC-uri dedicate manipularii paginilor Web c) PC-uri dedicate si componente software specializate într-un „site” ca

5.1. Funcţionarea paginilor Web Navigarea pe Internet reprezintă utilizarea reţelei mondiale World Vide Web. Paginile Web sunt una din componentele deosebite ale Web-ului în sensul reprezentării unor publicaţii multimedia interactive. Paginile sunt conectate între ele folosind hypertextul. Web-ul se bazează pe modelul client/server. Se rulează software-ului browser-ului Client Web (Internet Explorer, Netscape Navigator), care contactează un server Web şi solicită informaţii/resurse; server-ul Web rezolvă solicitarea şi transmite răspunsul browser-ului care le afişează. Paginile Web sunt construite folosind un limbaj markup, denumit comunică browser-ului să afişeze texte, grafică şi fişiere multimedia. Web-ul utilizează trei categorii de structuri organizatorice pentru alcătuirea paginilor sale: în format piramidal (structura arborescentă), structura lineară şi structura aleatoare. TEST GRILA Un « site » Web poate fi alcatuit : a) b) c) dintr-un numar limitat de pagini Web dintr-un numar nelimitat de pagini Web dintr-o singura pagina Web HTML, care

TEST GRILA Un « site » foloseste pentru alcatuirea sa urmatoarele categorii de structuri organizatorice : 1. structura aleatoare 2. structura arborescenta (in format piramidal) 3. structura lineara

5.1.A) Funcţionarea World Wide Web-ului 6.1.A1) Web-ul funcţionează după modelul client/server în care software-ul client (browser-ul Web) rulează pe calculator local (propriu). Software-ul server rulează pe un calculator-gazdă al Web-ului. Faptic, pentru a utiliza Web-ul trebuie realizată mai întâi o conexiune la Internet şi apoi se lansează browser-ul propriu de Web. În browser-ul Web se tastează URL-ul pentru o 59

adresă dorită pentru vizitare, utilizând HTTP-ul pentru a defini calea prin care browser-ul şi server-ul Web comunică între ele. După găsirea documentului cerut Server-ul transmite pagina de început browser-ului Web client. La transmiterea paginii conexiunea HTTP este închisă. Server-ul Web recepţionează cererea utilizând protocolul HTTP. Cererea este transmisă în Internet, ruterele Internet-ului o examinează pentru a stabili cărui server să-i fie transmisă. Informaţia situată în dreapta expresiei http//… din URL, indică Server-ul din Web pe care poate fi găsită informaţia solicitată. Structura URL-ului este următoarea : a. http//… – precizează protocolul Internet folosit;

b. www. … – precizează felul sursei Internet contactate; c. xdnet.com – identifică server-ul Web, care va fi contact (variază ca lungime);
d. partea finală – identifică un catalog (specific) de pe server şi primul document. 5.1.B) Organizarea paginilor Web într-un „site” Web 5.1.B1) Un „site” poate fi alcătuit dintr-o singură pagină sau poate cuprinde zeci sau sute de pagini. Pagina de început joacă rolul de tablă de materii. Textul subliniat sau marcat al hiperlegăturii lor este adesea înglobat în pagina de început. Hiperlegăturile servesc la conectarea paginii de început cu alte pagini din „site”. 5.1.B2) Documentele „înrudite” aflate împreună pe un calculator-gazdă al Web-ului formează

un „site”. Un server poate găzdui mai multe „site”-uri. Există şi situaţia, pentru „site”-urile foarte mari şi utilizate foarte des şi de către foarte mulţi solicitanţi care au nevoie de mai multe servere. 5.1.B3) O proiectare performantă a unui „site” constă în realizarea legăturii între oricare pagină a sa cu pagina de început. Acest mod de organizare a „site”-ului permite accesul cu uşurinţă al utilizatorilor la oricare pagină a „site”-ului. Documentele „site”-ului pot fi legate între ele şi chiar cu documente din alte „site”-uri. Majoritatea „site”-urilor sunt proiectate într-o structură piramidală indicând modul de navigare în interiorul „site”-ului destinat regăsirii informaţiei. Modurile-standard de organizare a „site”-urilor sunt: • • • structura arborescentă – aranjarea informaţiilor ierarhizat de la informaţiile generale către structura lineară – paginile conectate una de alta, urmărind conţinutul acestora; structură aleatoare – paginile sunt legate aparent aleatoriu. 60 informaţiile de detaliu;

5.1.C) Construirea „site”-urilor Web 5.1.C1) Pentru început este colectată „materia primă” pentru paginile Web cu conţinut divers: fotografii, text, imagini grafice, imagini video, clipuri muzicale etc. Textul este uşor de compilat folosind un procesor de text (Word, Word Pag ş.a.). O pagină Web poate fi deosebită dacă i se adaugă câteva imagini. Se pot folosi atât programe, cât şi buline colorate. Pictogramele de navigaţie (săgeţile, indicatoarele) permit deplasarea cu uşurinţă şi logică în interiorul „site”-ului. Pe Internet sunt disponibile editoare de imagine – shareware –, care pot fi testate vis-àvis de cerinţele necesare construcţiei şi după aceea să fie achiziţionate. Dacă se doreşte adăugarea unor elemente de media la pagina „site”-ului, este nevoie de a accesa fişiere digitale (muzică sau video). Pentru a lucra cu aceste fişiere este nevoie de un hardware suplimentar. Problema utilizării acestor fişiere este mărimea şi rezoluţia acestora, în contextul reducerii timpului de descărcare pe PC-ul viitorului utilizator a acestor fişiere digitale. 5.1.C2) Pagina Web se poate transmite prin intermediul unei conexiuni de apelare a Internet-ului (printr-un ISP local). Un program de tip FTP este utilizat pentru conectarea la server-ul Web al unui ISP. ISP emite un nume utilizator şi o parolă la înscriere, utilizate pentru conectarea la folder-ul unde este plasată pagina HTML. După plasarea informaţiilor în folder-ul adecvat, paginile „live” pot fi verificate pe Web, utilizând URL-ul furnizat de către ISP. 5.2.A) Funcţionarea browser-elelor Web Browser-ele Web constau din software client care rulează pe calculatorul propriu şi afişează pagini existente pe Web. Există asemenea software client pentru diverse sisteme de operare, ca MacIntosh, UNIX, LINUX ş.a. Pentru a livra informaţii calculatorului propriu, browser-ul interpretează HTML (Hypertext Markup Laguage), limbaj folosit pentru crearea paginilor pe Web. Fişierul HTML încărcat de browser pentru a afişa o pagina iniţială nu trebuie să conţină elemente de grafică, de sunet, de multimedia sau alte resurse, ci referinţe HTML despre aceste elemente. Browser-ul propriu găseşte aceste referinţe, preia respectivele fişiere şi le afişează pe pagina iniţială. Browser-ul Web interpretează şi etichetele HTML ca legături cu alte „site”-uri Web sau către alte resurse Web (grupuri de discuţii, fişiere încărcabile etc.).

61

Există şi unele fişiere pe care browser-ele Web nu le pot afişa, cum ar fi fişierele de sunet, video şi de animaţie. Pentru a putea rula şi vizualiza aceste fişiere este nevoie de aplicaţii ajutătoare şi de plug-in-uri. Semnificaţia etichetelor sau instrucţiunilor se identifică uşor în structura codului HTML, ele sunt incluse între semnele mai mic (<) şi mai mare (>). De obicei, etichetele apar în perechi, eticheta de la început şi eticheta de sfârşit; ele sunt identice, cu excepţia etichetei de sfârşit (o simplă bară – slah). 5.2.B) Mesajele de eroare transmise de browser 5.2.B1) Serverul nu are o intrare DNS (Server does not have a DNS Entry). La tastarea numelui URL-ului pentru a accesa un „site” browser-ul propriu contactează server-ul DNS (Domain Name System). În server-ul DNS se converteşte numărul URL-ului întrun număr IP pe care calculatorul îl înţelege şi apoi este accesat „site”-ul. Mesajul de eroare precizat apare deoarece server-ul contacta nu are în lista sa URL-ul solicitat. Deci, fie s-a tastat greşit numele URL-ului, fie este ceva incorect în lista server-ului apelat. Se recomandă verificarea URL-ului şi retastarea sa. 5.2.B2) Lista meesajelor de eroare 503 – Serviciul nu este disponibil (503 – Service Unavailable) Un mesaj general care precizează că „site”-ul Web nu poate fi contacta de către browserul propriu („site”-ul placat din cauza traficului prea mare sau o aglomerare în reţea). 403.9 – Acces interzis. Sunt conectaţi prea mulţi utilizatori (403.9 – Acces Forbidden. Too many users are connected). Existenţa unui trafic prea mare care poate defecta întregul „site” (nimeni nu-l mai poate vizita). În acest sens, unele „site”-uri pun o limită numărului de persoane care pot vizita simultan „site”-ul. Clepsidra rotitoare (spinning hourlass). Acesta nu este un mesaj, ci cursorul propriu se transformă într-o clepsidră, precizând că browser-ul propriu încearcă să facă conexiunea cu „site”-ul Web (pe traseul conexiunii un ruter poate fi defect sau calculatorul propriu a fost deconectat de la Internet). 401 – Neautorizat şi 403 – Interzis (401 – Nothorized and. 403 – Forbidden). S-a încercat să se intre într-un „site” Web care permite un acces controlat (pentru anumite persoane). 404 – Negăsit (404 Not Found) S-a ajuns la „site”-ul dorit, dar pagina solicitată nu poate fi găsită, din diverse motive. 62

5.3. Funcţionarea limbajelor markup Limbajele markup (marcajele de circulaţie ale unei pagini Web) sunt seturi de instrucţiuni care indică browser-ului cum să afişeze şi să trateze un document Web. Aceste marcaje/etichete sunt înglobate în documentul-sursă. Etichetele referă imagini amplasate în fişiere separate, comunicând browser-ului modul de regăsire şi de afişare al acestora în pagină. Textul original conţine titluri, paragrafe şi o formatare simplă. Pentru ca un browser să înţeleagă modul de formatare al acestor elemente de instrucţiuni în HTML. Limbajele markup sunt mult mai simple decât limbajele de programare, ele descriind modul în care informaţiile trebuie afişate (majuscule, aliniere, …). Hypertextul Markup Language (HTML) este limbajul markup al Web-ului. HTML-ul defineşte formatul documentului Web şi permite, legăturilor de hipertext, înglobarea în document. Etichetele HTML se pot adăuga cu orice editor sau procesor de text. Limbajul HTML se dezvoltă şi se schimbă împreună cu Web-ul, noile structuri (tehnologii sunt numite Dynamic HTML (DHTML) şi permit limbajului sporirea interactivităţii ca implicare în manipularea unor filme de animaţie. Limbajul markup extins (extended Markup Language – XML) probabil va aduce schimbări semnificative tehnologiilor Web. XML separă conţinutul unei pagini de prezentarea sa. TEST GRILA Care din urmatoarele limbaje de tip markup sunt utilizate la descrierea modului in care informatia trebuie afisata intr-o pagina Web : a) XML (eXtended Markup Language) b) HTML ( HyperText Markup Language ) c) DHTML ( Dynamic HTML)

5.3.A) Funcţionarea HTML Pentru afişarea paginilor Web în orice browser este necesară introducerea etichetelor HTML într-un text obişnuit. Acest proces se numeşte etichetare (tagging). Toate fişierele HTML încep şi se sfârşesc cu etichetele HTML. Sunt marcate: titlurile, paragrafele, sfârşitul rândurilor. Documentul HTML „finisat” reprezintă o pagină-sursă pentru orice browser.

63

Simplitate : HTML realizează compatibilitatea platformelor. Cu cât etichetarea HTML este mai complexă şi mai specializată, cu atât documentului. Majoritatea browsere-lor Web permit documentului solicitat menţinerea integrităţii sale structurale, la afişare şi la analiză. Aspectul documentului solicitat poate varia de la browser la browser din punct de vedere al fontului, mărimii fontului, al culorii caracterelor, dar importanţa relativă a elementelor este întotdeauna păstrată intactă. 5.3.B) Funcţionarea Dynamic HTML Paginile HTML după descărcare sunt statice. Utilizând DHTML, aceste pagini pot afişa o animaţie. DHTML „acţionează” fără a avea contact cu server-ul după ce pagina se descarcă. Rezultă că DHTML poate executa unele funcţii interactive mai rapid decât alte tehnologii, care trebuie (obligatoriu) să contacteze server-ul. DHTML reprezintă un grup de tehnologii care pot fi corelate în scopul modificării paginii Web, după descărcarea paginii pe calculatorul propriu. Aceste tehnologii sunt: Document Object Model (DOM), Cascading Style Sheets (CSS), limbaje de scriptare (orientate client), cum ar fi Java Script. DOM defineşte fiecare obiect şi element al Web-ului şi permite accesarea aşi manipularea acestor obiecte. Fără DOM, toate elementele dintr-o pagină sunt statice. Cascading Style Sheet (CSS) sunt şabloane care se aplică informaţiilor de formatare şi stil ale elementelor paginii. CSS permite imaginilor să se suprapună, permiţând crearea pe pagină a animaţiilor. Limbajele de scriptare client execută majoritatea activităţii DHTML. Aceste limbaj accesează DOM-ul şi manipulează elementele constituente, iar acestea lucrează cu şabloanele CSS. TEST GRILA Dynamic HyperText Markup reprezinta un grup de tehnologii printre care se regasesc : a) DOM (Document Object Model) b) CSS (Cascadind Style Sheets) c) CGI (Common Gateway Interface) mai mult va dura transferarea şi afişarea

5.3.C) Funcţionarea extended Markup Language (XML) Tehnologiile XML permit structurare aşi realizarea unică a unui „site” Web vizavi de afişarea paginilor sale pe dispozitive diferite (computere, telefoane celulare, palmtop-uri). Fără utilizarea tehnologiilor XML ar fi trebuit realizate trei „site”-uri: primul scris cu tehnologia de codare HTML, al doilea cu tehnologia de codare WAP, iar al treilea scris cu tehnologia Web clipping. 64

Cu ajutorul XML programatorul creează „site”-ul Web o singură dată, iar apoi acesta se formatează automat pentru a se potrivi diferitelor dispozitive (calculatoare, telefoane mobile, palmtop-uri etc.). XML-ul este folosit doar pentru a „transporta” informaţia implicată în „site”, neocupându-se de forma de prezentarea acestuia, care se rezolvă cu alte tehnologii. Unei pagini scrise în XML transmise pe un „site” Web îi sunt aplicate diferite design-uri, pentru ca aceasta să poată fi vizualizată de către dispozitivele care se pot conecta la ”site”. Setul de instrucţiuni XSLT (eXtensible Style Language Transformations) aplică diferite tipuri de design conţinutului XML sau îl poate schimba în alte forme, ca XML-Wap pentru telefoane mobile, sau HTML pentru calculatoare. La accesarea de către un dispozitiv a unui „site” construit cu XML este nevoie ca „site”ul să recunoască tipul de dispozitiv. Acest lucru îl realizează scripturile Common Gateway Interface (CGI). După ce „site”-ul detectează tipul dispozitivului, acesta transformă pagina XML accesată cu ajutorul tehnologiei XSLT într-un format propriu dispozitivului respectiv (WAP pentru telefonul mobil, HTML pentru un calculator).

5.4. Funcţionarea hipertextului Hipertextul reprezintă un concept care stă la baza World Wide Web-ului şi a conexiunilor sale dintre documente sau pagini. Acest concept a fost introdus la sfârşitul anilor 1960 de către Ted Nelson. Conceptul permite ca un document să fie studiat în ordine secvenţională, cititorul putând să utilizeze anumite cuvinte evidenţiate şi să primească mai multe informaţii despre semnificaţia respectivului cuvânt. Folosind conceptul hipertextului, s-a imaginat un sistem în care un document poate fi legat de alte documente, permiţând cercetătorilor (doritorilor) să găsească mai uşor informaţii înrudite, urmărind o legătură de la un document din reţea către altul. Legăturile hipertext sunt înglobate într-un document Web utilizând HTML-ul. O astfel de legătură apare de obicei pe ecran ca un cuvânt subliniat şi uneori este redată într-o culoare diferită de restul textului, în funcţie de modul în care browser-ul Web propriu interpretează codurile HTML. La plasarea cursorului pe acel text şi executarea unui clic, se iniţiază o cerere prin browser pentru o nouă pagină Web, sau care să caute într-un alt punct specific din cadrul aceluiaşi document. Imaginile şi pictogramele pot să acţioneze ca hiperlegături. 65

5.4.A) Funcţionarea hiperlegăturilor La regăsirea unei pagini Web, pentru prima dată, începe hiperlegarea de la server. Legăturile din interiorul paginii pot deplasa beneficiarul rapid dintr-o parte într-altă parte a paginii. O legătură relativă este utilizată pentru a iniţia o cerere prin calculatorul propriu în scopul regăsirii unei pagini Web aflată pe acelaşi server Web. Programatorii Web folosesc legăturile de tip relativ pentru trimiterile la paginile pe care le au în administrare (uşurează munca în cazul în care paginile îşi schimbă locaţiile pe server). O hiperlegătură care conduce la un server Web complet diferit foloseşte o legătură absolută. Deoarece aceste legături pot să nu fie în administrarea programatorului care a creat pagina, există posibilitatea ca ele să fie „legături moarte” (pagină mutată de pe server). TEST GRILA In cazul hiperlegaturilor exista legaturi : a) relative , pentru regasirea unei pagini Web aflata pe acelasi server Web b) absolute , pentru regasirea unei pagini Web aflata pe un server Web complet diferit c) relative, pentru regasirea unei pagini Web aflata pe un server Web complet diferit

5.5. Funcţionarea imaginilor mapate şi formularelor interactive Imaginile mapate (image maps) şi formularele interactive (interactive forms) reprezintă două din cele mai folositoare utilizări ale HTML-ului. Imaginile mapate sunt imagini statice care au fost transformate în imagini care se pot accesa printr-un „clic” şi care au incluse şi componente care se pot accesa individual. Formularele interactive sunt pagini bazate pentru HTML, care sunt completate pentru furnizarea de informaţii cu: numele, adresa e-mail etc. Imaginile mapate şi formularele interactive sunt create utilizând Common Gateway Interface (CGI), care este protocolul cu ajutorul căruia serverul Web poate comunica cu alte aplicaţii. TEST GRILA Imaginile mapate (image maps) si fornularele interactive (interactive forms) sunt create utilizand : a) CGI (Common Gateway Interface) b) DOM (Document Object Model) c) CSS (Cascadind Style Sheets) 66

5.5.A) Funcţionarea imaginilor Dacă pe o hartă (un fişier dedicat) se execută un clic pe un oraş oarecare, de coordonate x = 35, y = 85, în codul HTML browser-ul recunoaşte atributul etichetei de imagine a ISMAP. Clicul mouse-ului activează browser-ul şi acesta transmite coordonatele x şi y către server, adresa fişierului care conţine harta este, de asemenea, transmisă server-ului. Server-ul transmite coordonatele şi fişierul cu harta unei aplicaţii CGI. Aplicaţia CGI suprapune coordonatele peste URL-ul solicitat de beneficiar prin „clic”-ul pe acea parte a hărţii. URL-ul este transmis server-ului, iar acesta transmite beneficiarului pagina. Documentul Web este oferit (dacă este găzduit pe acelaşi server) sau browser-ului client i se transmite noul URL. Browser-ul client fie afişează pagina returnată, fie (pe baza URL-ului returnat) trimite o cerere pentru pagina server-ului corespunzător. 5.5.B) Funcţionarea formularelor interactive După completarea formularului interactiv, utilizatorul execută un „clic” pe butonul de introducere a datelor. Informaţiile introduse şi cererea efectivă (solicitarea) sunt transmise server-ului. La recepţionarea unui formular de date, server-ul activează o aplicaţie CGI, un program sau un script (modul de program) care interacţionează cu un server Web; ca urmare a acestor activităţi, informaţiile sunt transmise unui formular Web (Formularul se poate adăuga unei baze de date sau poate fi comparat cu o listă parolată a utilizatorilor acceptaţi, printre alte sarcini). Rezultatul programului merge fie la o bază de date, fie într-un document HTML (cumulativ), fie în amândouă.

5.6. Funcţionarea serverelor-gazdă pe Web „Site”-urile Web furnizează pagini folosind un calculator gazdă şi software specializat care poate fi rulat pe acest calculator. Calculatorul-gazdă comandă protocoalele de comunicaţii, poate stoca paginile şi software-ul corespunzător pentru a crea un site Web. Software-ul server-ului este rezident pe calculatorul-gazdă şi are scopul furnizării paginilor, acţionând la cererea transmisă de software-ul browser-ului client. Există diferite categorii de software server (servere pentru baze de date sau servere de reţea) care execută diverse tipuri de servicii pentru diverse tipuri de clienţi. Se poate spune că un 67

server Web este un server HTML, având funcţia de a transmite informaţii software-ului client (browser), utilizând Hypertext Transfer Protocol (HTML). Browser-ul client cere ca server-ul să-i returneze un document HTML. Server-ul transmite răspunsul către browser compus din informaţiile solicitate (fişierul HTML) şi cererea browser-ului client (partea de început a răspunsului). Există şi alte activităţi pe care le efectuează un server Web, cum ar fi : cererile de a rula scripturi CGI ale aplicaţiilor CGI. Aceste scripturi rulează miniprograme externe ca o căutare într-o bază de date sau procesarea interactivă a formularelor. Software-ul Server-ului include fişiere de configurare şi utilizare pentru administrarea „site”-ului. INTREBARE - RASPUNS Descrieti functionarea servere-lor de pe Web.

5.6.A) Funcţionarea imaginilor mapate Software-ul client (browser-ul) emite cererea referitoare la anumite informaţii calculatorului-gazdă (server-ul Web) care prelucrează cererea. Cererea include şi formatul fişierului pe care browser-ul îl acceptă. De exemplu, dacă browser-ul solicită un fişier HTML, server-ul Web găseşte fişierul, îi ataşează un titlu şi îl transmite browser-ului. Dacă browser-ul a solicitat anumite informaţii dintr-o bază de date, căutarea în baza de date. Programul CGI preia rezultatul căutării şi-l returnează server-ului Web; acesta îi ataşează un header (antet) şi-l transmite mai departe browser-ului. 5.7. Funcţionarea „site”-urilor Web cu bazele de date O aplicaţie Web foarte solicitată este posibilitatea de a lega „site”-ul cu o bază de date, în ideea că navigatorii Web pot căuta informaţii în aceste baze de date dispunând de facilităţi deosebite. 68 server-ul Web va lansa această cerere printr-o secvenţă de program (script) CGI către aplicaţia care realizează

În general, pagina Web devine titlul pentru aplicaţiile bazelor de date, permiţând alegerea criteriilor de căutare pentru căutări complexe într-o bază de date, rezidentă pe calculatorul-gazdă. Un exemplu este popularul „site” Yahoo (www.yahoo.com), care este o vastă bază de date care poate fi cercetată pe baza unor cuvinte-cheie. Cuvintele-cheie reprezintă subiectul problemei care se cercetează; executând un clic pe butonul search, se transmite o cerere de la browser către server-ul Web, iar acesta va furniza o listă cu toate „site”-urile Web care conţin cuvintele-cheie. Legarea unui „site” Web la o bază de date este o acţiune relativ simplă, „puntea” care leagă „site”-urile Web de bazele de date este Common Gateway Interface (CGI). Orice client al bazei de date vizualizează o pagină Web care conţine un formular în care se introduc termenii căutării. Server-ul Web transmite informaţiile unui script CGI care efectuează căutarea în baza de date. Acest mod de lucru presupune multă manipulare a cererilor şi datelor, dar în mod obişnuit, chiar dacă baza de date este foarte mare, răspunsul este foarte rapid. INTREBARE - RASPUNS Descrieti functionarea « site » -urilor Web in relatie cu bazele de date.

5.7.A) Lucrul efectiv al Web-ului cu bazele de date Căutarea într-o bază de date debutează pe o pagină Web care include un câmp de formulare în care sunt completaţi termenii căutării şi codurile HTML în scopul executării unui program CGI. Browser-ul transmite prin intermediul scriptului CGI toate datele server-ului Web, într-un şir de interogare. Şirul de interogare conţine: numele scriptului CGI (în directorul cgi-bin), termenii de căutare (într-un subdirector dedicat) separaţi prin semne de întrebare sau prin bare înclinate). La recepţionarea de către server-ul Web a URL-ului cu termenii căutării incluşi, server-ul respectiv transmite informaţiile, prin programul CGI, către baza de date. Toate programele (scripturile) CGI sunt stocate într-un director unic pe server-ul Web. 69

Funcţiunile specializate ale bazei de date găsesc înregistrările/înregistrarea care se potrivesc/potriveşte criteriilor de căutare. Înregistrarea din baza de date poate conţine text şi date numerice, sau referiri la elemente grafice sau ale alte tipuri de date. Baza de date returnează datele server-ului Web, prin programul CGI, sub forma unei pagini HTML. În continuare, server-ul Web transmite pagina înapoi browser-ului client tot ca o pagină HTML.

6. INSTRUMENTELE [OBIŞNUITE] ALE INTERNETULUI Pe Internet este disponibilă o cantitate uriaşă de informaţii, dar problema de bază este posibilitatea de acces. Soluţia este folosirea unor instrumente specifice Internetului. Pentru majoritatea utilizatorilor de Internet, aceasta se „limitează” la Word Wide Web, dar în afara acestui instrumente mai există destule instrumente asupra cărora vom insista în continuare. Telnet-ul, una dintre cel mai vechi tehnologii ale Internet-ului încă utilizată pe scară largă. Telnet-ul permite preluarea resurselor unui calculator aflat la distanţă de la propriul calculator. 70

Una dintre cele mai folosite facilităţi ale Internet-ului este descărcarea fişierelor pe calculatorul propriu. În general, transmiterea fişierelor în Internet se realizează cu protocolul File Transfer Protocol (FTP). FTP include şi funcţiunea de compresare şi decompresare a fişierelor, foarte importantă în contextul scurtării timpului de descărcare pe calculatorul propriu. Motoarele de căutări, o altă facilitate a Internetului, caută în întreg Internetul (nu numai în paginile Web, ci şi în alte site-uri, ca grupurile de discuţii). Agenţii de pe Internet sunt programe care pot licita în locul fiecăruia dintre noi pe Internet (fără participarea efectivă), pot afla ultimele ştiri din diverse domenii, pot îndeplini diverse sarcini în menţinerea unui site Web. În acest moment sistemele de calcul sunt proiectate pentru a permite agenţilor să interacţioneze între ei în mod cooperativ. Tehnologiile care pot să transforme Internetul decisiv: limbajele Java, Java Script şi Active X. Aceste componente tratează Internetul ca o extensie a calculatorului propriu. Java este un limbaj. dezvoltat de Sun Microsystems, care permite rularea aplicaţiei pe orice sistem de operare disponibil. Programele Java rulează pe browser-ul de Web. Active X transferă controalele sale pe calculatorul propriu, deci este necesar un browser care să suporte acest limbaj, cum este Internet Explorer. Limbajul Java Script nu este înrudit cu Java; se utilizează pentru a crea formulare interactive pentru navigaţie pe Internet şi pentru alte activităţi similare. Scripturile Common Gateway Interface (CGI) par una din cele mai banale tehnologii ale Internetului, dar folosirea ei creează interactivitatea pe Web. CGI este calea standard prin care Web-ul interacţionează cu resursele externe (bazele de date). CGI permite să se scrie un cod care accesează serverele de informaţii (serverele Web) pe Internet şi apoi să transmită aceste informaţii solicitanţilor. 6.1. Funcţionarea Telnet-ului Utilizarea resurselor unui calculator aflat la distanţă de la calculatorul propriu (prin calculatorul propriu) se face utilizând resursa Internet–Telnet . Telnet-ul are la bază un model client/server, adică pe calculatorul propriu se (clientul) rulează un Software dedicat pentru a utiliza resursele unui calculator server aflat la distanţă (calculator-gazdă). Calculatorul-gazdă acceptă mai mulţi clienţi pentru a folosi resursele sale în acelaşi timp. Evident, pentru a utiliza Telnet-ul şi resursele calculatorului-gazdă trebuie cunoscută adresa Internet a acestuia. Pentru a folosi resursele unui calculator-gazdă este necesară conectarea la acesta cu numele de guest (oaspete). Identificarea efectivă se face printr-un nume de utilizator şi o parolă. Pot fi mai multe calculatoare-gazdă, fiecare bazat pe alt sistem de operare. Pentru a simplifica accesul, majoritatea calculatoarelor-gazdă utilizează un sistem de meniuri care 71

folosesc emularea terminalului (terminal emulation). Emularea terminalului permite folosirea PC propriu pentru a emula tipul de tastatură şi de sistem de operare de care dispune calculatorulgazdă. Diferite calculatoare-gazdă necesită diferite tipuri de emulatoare, totuşi tipul cel mai obişnuit de emulator este VT-100. Dacă se utilizează un cont shell Internet în locul unei conexiuni SLIP/PPP, se obţine calitatea de client Telnet prin tastarea cuvântului Telnet, urmat de adresa Internet a calculatorului care se doreşte accesat. 6.1.A1) Utilizarea Telnetului necesită cunoaşterea adresei Internet a calculatorului-gazdă ce se doreşte accesat. La conectarea calculatorului-gazdă, acesta „negociază” cu calculatorul propriu / client cum vor comunica. În cadrul acestei comunicări se decide ce tip de emulare a terminalului se va utiliza. Emularea terminalului determină modul în care tastatura calculatorului propriu va transmite informaţiile la calculator de la distanţă şi cum vor fi afişate informaţiile pe ecranul calculatorului propriu. VT 100 este cel mai obişnuit tip de emulare a terminalului. 6.1.A2) Protocolul Telnet presupune că la ambele capete ale conexiunii – clientul şi serverul – sunt terminale virtuale ale reţelei Network Virtual Terminal (NVT). Fiecare NVT dispune de o „imprimantă” virtuală şi de o „tastatură” virtuală. Tastaturile transmit date de la un NVT la altul. Sub protocolul Telnet, tastatura calculatorului propriu devine o tastatură NVT, iar imprimanta virtuală are funcţiunile de a recepţiona şi de a afişa datele pe ecranul calculatorului. Textul tastat într-o sesiune Telnet se acumulează într-un buffer pe calculatorul propriu şi poate fi transmis prin apăsarea tastei Enter, prin Internet. Împreună cu datele sunt transmise adresa IP a calculatorului-gazdă (pentru transmisia pachetului la adresa dorită) şi adresa IP a calculatorului propriu (pentru a putea fi primit un răspuns). Pachetului i se mai adaugă şi alte comenzi specifice Telnet pentru a realiza legături între două NVT-uri (ex. comanda Telnet Go Ahead-GA). Gazda Telnet recepţionează datele, le procesează şi le returnează către ecranul solicitantului („imprimantă” proprie NVT) rezultatele comenzilor sau ale datelor. 6.1.A3) Deoarece pachetele trec înresurselor unui calculator aflat la distanta şi server– Protocolul Telnet (utilizarea ambele sensuri (între client–calculator propriu de la calculatorul propriu) care are la baza modelul client server foloseste reteaua calculator gazdă) prin multe rutere, poate exista o întârziere între/ momentul transmiterii comenzii Network Virtual Terminal (NVT) In aceasta conjunctura de ce tip de terminale şidispun clientul si serverul ? rezultatele pe ecranul calculatorului propriu. momentul în care sunt vizualizate INTREBARE – RASPUNS

72

6.2. Descărcare fişierelor utilizând File Transfer Protocol (FTP) Transferul fişierelor dintr-un calculator din Internet (server) pe calculatorul propriu (client) se poate prezenta sub mai multe forme, ca : programe rulabile pe calculator, elemente grafice care se pot vizualiza, sunete şi muzică care se pot asculta, fişiere-text care se pot citi. FTP se poate folosi şi pentru a transmite în reţea fişiere din calculatorul propriu. FTP funcţionează după modelul client/server, pe calculatorul propriu se rulează un software client FTP pentru conectarea la un server FTP de pe Internet. Pe server-ul FTP, programul daemon FTP permite transferarea fişierelor de pe calculatorul propriu pe un alt calculator din Internet. Pentru transferarea fişierelor din Web şi din Internet poate fi folosit şi protocolul http al web-ului, dar cu o eficienţă mult mai mică decât protocolul FTP: Una din problemele transferării fişierelor din Internet este timpul de transfer foarte mare (chiar la viteza de 56 kbps). Calea de accelerare a transferului fişierelor şi de economisire a spaţiului pe serverul FTP este compresarea fişierelor. În funcţie de tipul fişierului, acestea sunt de obicei compresate de la 10% până la 50%. După transferarea fişierului este necesară rularea pe propriul calculator a unui software de decompresare, din aceeaşi categorie şi versiune cu cel care a realizat compresarea. 6.2.A) Desfăşurarea unei sesiuni de File Transfer Protocol (FTP) 6.2.A1) FTP-ul funcţionează după un model client/server. O sesiune FTP constă în: rularea software-ului client FTP, „contactarea” server-ului FTP de pe care se doreşte descărcarea fişierelor. Software-ul FTP client se poate obţine din diferite site-uri din Internet (ex.: www.zdnet.com). Există implementată o linie de comandă FTP şi în sistemele de operare Windows, dar este mai dificil de utilizat decât software-ul client FTP. 6.2.A2) Daemonul FTP rulează pe server-ul FTP. La contactarea serverului de către un client FTP, serverul solicită un cont/nume utilizator şi o parolă. Există şi situaţii în care site-ul FTP 73

permite transfer de fişiere fără aceste verificări de identificare (este vorba de site-urile FTP anonime). Există şi clienţi FTP care sunt conectaţi automat la server-ul FTP. La conectare cu server-ul FTP, o conexiune numită legătură de comandă (command line) este deschisă între calculatorul propriu şi server. Prin această legătură se transmit comenzi server-ului de la calculatorul propriu, precum şi mesaje şi alte informaţii de la server către calculatorul propriu. Trecerea dela un director la altul pe server-ul FTP, utilizând calculatorul propriu, se face în succesiunea: software-ul client transmite o instrucţiune daemon-ului FTP (prin legătură de comandă), daemon-ul FTP (de pe server) trece de la un director la altul, şi apoi transmite înapoi software-ului client lista directoarelor (prin legătura de comandă). Desigur, şi solicitarea de a transfera un fişier este transmisă server-ului tot prin legătura de comandă. 6.2.A3) La emiterea unei comenzi pentru transferarea unui fişier, se deschide o a doua legătură (data connection/data link). Această legătură poate fi deschisă fie în modul ASCII, fie în modul binar. Modul ASCII se utilizează pentru transmiterea fişierelor-text (modifică unele elemente ale fişierului – sfârşitul de rând sau de paragraf), iar modul binar este folosit pentru transmiterea fişierelor binare şi nu modifică nici un element al fişierului. După transferarea fişierului solicitat pe calculatorul propriu prin conexiunea de date aceasta se închide automat. Legătura de comandă rămâne deschisă, ea permiţând trecerea la alt director, ca vizualizare. După terminarea sesiunii se închide şi legătura de comandă, ceea ce reprezintă deconectarea de la server-ul FTP. INTREBARE - RASPUNS File Transfer Protocol (FPT) utilizeaza programul daemon FTP pentru transferarea fisierelor in ambele sensuri intre server si client. De obicei, la contactarea server-ului de catre un client FTP, server-ul solicita un cont / nume utilizator si o parola. Exista si situatii in care « site »-ul FTP permite transferul de fisiere fara aceste verificari de identificare ? , descrietile .

6.2.B) Compresia fişierelor 6.2.B1) Programele de compresie utilizează algoritmi specifici pentru reducerea măsurii fişierelor. Într-o primă etapă a procesului de compactare, algoritmul examinează fişierul decompresat, căutând modele de date care se repetă. 74

La identificarea de către algortim a modelelor de date care se repetă, el le înlocuieşte cu simboluri (tokens) mai mici. Dacă acelaşi model se repetă de multe ori, el este înlocuit cu simbolul respectiv, ceea ce generează un fişier cu dimensiuni mai mici – fişierul compresat. Fişierului compresat i se adaugă şi un antet (header) cu informaţii despre fişier: numele, mărimea, metoda de compresare utilzată. Aceste informaţii se folosesc la reconstituirea fişierului când acesta este decompresat. 5.2.B2) Unele software-uri de comprimare (compresare), ca PKZIP, permit arhivarea fişierelor combinând mai multe fişiere compresate. 5.2.B3) Pentru a utiliza un fişier compactat este nevoie de un software dedicat pentru decompresarea acestuia. Software-ul de decompresare examinează antetul fişierului şi simbolurile incluse. Folosind un algoritm de decompresare similar cu cel de compresare, este reconstituit fişierul original care poate fi utilizat apoi pe calculatorul propriu. Modul de compresaare se poate identifica după extensia fişierului compresat. Sub MS-DOS : Sub MacIntosh : Sub UNIX :

.arj, .zip, .zoo, .lzh .sea, .bin, .hqx .gz, .z

6.3.

Căutarea pe Internet Cu toate că în Internet există foarte multe informaţii înmagazinate, găsirea punctuală a

acestora este dificilă, deoarece nu există o bună organizare. În condiţiile în care reorganizarea Internetului este foarte dificilă, s-a recurs la rezolvarea problemei regăsirii informaţiilor cu alte metode: utilizarea indexurilor şi a motoarelor de căutare. Indexurile (indexes) reprezintă o cale structurată de găsire a informaţiilor. Indexurile permit exploatarea (căutarea) informaţiilor pe categorii, cum ar fi : artă, calculatoare, sport, … Într-un browser Web se selectează o categorie, care conţine mai multe subcategorii. În funcţie de mărimea indexului, pot exista multe straturi de subcategorii (organizarea ierarhizata a informatiilor). Când se ajunge la subcategoria dorită, se prezintă o listă a documentelor relevante, iar apoi se poate accesa documentul dorit. Există mai multe indexuri disponibile pe Internet (Yahoo, Google, Alta Vista, …). O altă cale de găsire a informaţiilor este utilizarea motoarelor de căutare (search enginer).

75

Motoarele de căutare sunt baze de date masive care acoperă zone largi ale Internet-ului. Motoarele de căutare nu prezintă informaţiile sub formă ierarhică, dar se poate căuta în ele utilizând cuvintele cheie pentru orice informaţie dorită. Motoarele de căutare sunt compuse din trei componente: un modul (spider) care adună informaţiile din Internet, o bază de date care conţine informaţiile adunate de spider, un instrument de căutare cu care beneficiarii (utilizatorii) caută în baza de date. Motoarele de căutare sunt actualizate continuu cu noile informaţii şi conţin (în baza de date) cantităţi uriaşe de informaţii. Motoarele de căutare extrag şi listează informaţiile în mod diferit, unele cu fiecare cuvânt din document, altele numai 50/100 de cuvinte-cheie din fiecare document; de asemenea, unele listează mărimea documentului, altele titlul şi/sau URL-ul. Existenţa foarte multor indexuri şi motoare de căutare pe Internet face ca timpul afectat unei căutări şi găsiri de informaţii punctuale să fie mare. Din acest motiv a fost dezvoltat un tip de software numit meta-căutare (meta-search). Utilizând acest software, se tastează o căutare pe calculatorul propriu, meta-search expediază cerinţa mai multor motoare de căutare şi indexuri de pe Internet simultan, „compilează” rezultatele şi apoi le aduce pe calculatorul propriu. Pentru a vizualiza orice site care rezultă din regăsire, se accesează legătura acestuia ca într-un motor de căutare sau într-un index.

INTREBARE - RASPUNS Motoarele de cautare sunt baze de date masive care acopera zone largi ale Internet-ului ele au in alcatuire trei componente. Una dintre ele este baza de date propriu-zisa, precizatile si definitiile succint pe celelalte doua.

6.3.A) Funcţionarea motoarelor de căutare 6.3.A1) Fiecare motor de căutare utilizează un spider (păianjen) cu setul de reguli specifice care se referă la modul de adunare a documentelor. Modul de adunare a documentelor se bazeaza pe algoritmi diferiţi :

•

se analizează fiecare legătură de pe fiecare pagină iniţială şi apoi se examinează

fiecare legătură de pe pagina respectivă; 76

• • •

se ignoră legăturile care conduc la fişiere grafice, la fişierele de sunet şi la

fişierele de animaţie; se ignoră legăturile la anumite resurse Internet (grupurile de discuţii); se caută cu prioritate cele mai populare pagini iniţiale.

6.3.A2) După descoperirea de către spider a documentelor şi URL-urilor, agenţii software accesează URL-urile şi documentele şi apoi transmit informaţii despre acestea software-ului de indexare. 6.3.A3) După recepţionarea de către software-ul de indexare a documentelor şi URL-urilor, software-ul respectiv extrage informaţii din documente şi le indexează într-o bază de date. Fiecare motor de căutare extrage şi indexează tipuri diferite de informaţii din fiecare document, ca: fiecare cuvânt din fiecare document, 100 de cuvinte-cheie, mărimea documentului şi numărul de cuvinte, titlul, capitolele şi subcapitolele. Tipul indexului realizat determină ce fel de căutare trebuie făcută cu motorul de căutare şi cum va fi afişată informaţii. Unele motoare de căutare pot face căutarea atât după cuvintele-cheie, dar şi după dată sau alte criterii oferite de motorul de căutare. Baza de date poate fi cercetată utilizând cuvântul/cuvintele-cheie care a fost fixat/au fost fixate. Rezultatele sunt returnate în pagini HTML. Fiecare motor de căutare returnează rezultatele într-un mod diferit : • • • acel document. 6.3.B) Software-ul de meta-căutare Software-ul de meta-căutare este rezident pe PC-ul propriu, permiţând rezolvarea unei cereri d căutare cu ajutorul mai multor motoare de căutare simultan, cât şi vizualizarea şi analiza rezultatelor. Căutarea se face cu ajutorul unor cuvinte-cheie înscrise într-un câmp pus la dispoziţie de către acest software. arată cât de relevant este documentul pentru cercetarea solicitată; arată URL-ul; arată titlul documentului şi URL-ul.

Dacă se execută un „clic” pe legătura unui document care interesează, se ajunge direct la

77

6.3.B1) Software-ul de meta-căuare trimite termenii de căutare simultan la mai mulţi agenţi, în funcţie de viteza acceptată de conexiunea proprie (de obicei 4 ÷ 8 agenţi, dar pot fi folosiţi până la 32 agenţi). Fiecare agent contactează unul sau mai multe motoare de căutare sau indexuri (Yahoo, Google, Alta Vista, Lycos, Excite, …). Agenţii cunosc: modul de funcţionare al fiecărui motor sau a modurilor de indexare oferite (de exemplu dacă un motor permite căutări booleene, folosind variabil AND şi/sau OR); sintaxa specifică fiecărui motor de căutare (agenţii pun termeni de căutare – cuvintele-cheie – în forma solicitată de sintaxa fiecărui motor de căutare, fără a completa solicitantul formularul specific de căutare oferitstandard de motor fiecărui solicitant obişnuit). 6.3.B2) Motoarele de căutare raportează rezultatele căutării fiecărui agent. Rezultatele includ URL-ul fiecărui „site” care se potriveşte cu termenii căutaţi, un sumar al informaţiilor conţinute de „site”-ul respectiv, cât şi data .la care „site”-ul a fost actualizat. Agentul transmite software-ului de meta-căutare rezultatele obţinute. Software-ul de meta-căutare preia toate rezultatele de la toate motoarele de căutare şi le examinează pentru a înlătura rezultatele identice (aceste multiplicări de rezultate sunt şterse). Sortează rezultatele obţinute după probabilitatea de a conţine informaţiile solicitate (analizând termenii precizaţi iniţial) şi afişează acest rezultat final. Beneficiarul solicitări parcurge lista afişată şi poate solicita orice pagină existentă în listă printr-u dublu „clic”. În acest mod se accesează „site”-ul respectiv care poate fi consultat în detaliu.

6.4. Funcţionarea agenţilor Datorită resurselor vaste ale Internetului navigarea prin el este destul de dificilă; pentru a simplifica accesarea resurselor Internetului, se poate utiliza un software special, numit agenţi (agents). Agenţii sunt programe care execută comenzile propuse programe pot rula pe Internet sau pe calculatoare (PC) individuale. Agenţii pot monitoriza automat traficul Internetului şi pot raporta despre modul de utilizare al acestuia, pot executa sarcini importante de întreţinere a Web-ului şi multe altele. Agenţii au devenit atât de complecşi, încât sistemele de calcul şi sistemele de operare au fost completate pentru a le permite să interacţioneze între ei pentru a executa sarcinile în cooperare. Pe Internet agenţii sunt numiţi în mod obişnuit „spider-i” sau roboţi. Cei utilizaţi pentru căutarea automată creează indexuri despre aproape fiecare resursă din Web şi permit apoi folosirea acestor indexuri (indexări) pentru a găsi anumite informaţii mai rapid. 78 în mod automat. Aceste

Aceste programe (agenţi) sunt invizibile pentru utilizator, ele sunt lansate automat şi execută cerinţa solicitată. Există mai multe limbaje care pot fi folosite pentru a scrie programeagent. Agenţii pot schimba în viitor modul de utilizare al Internetului. Agenţii vor „învăţa” din cererile beneficiarilor categoriile de sarcini şi de informaţii de interes. Apoi vor şti din proprie iniţiativă să execute aceste sarcini şi să obţină informaţiile necesare. Cu cât se va folosi mai mult acest tip de agenţi, ei vor deveni mai eficienţi. Agenţii (roboţi) pot provoca şi probleme pentru unele „site”-uri Web, în sensul supraîncărcării serverelor Web (supra-aglomerându-le cu prea multe cereri într-un timp prea scurt). Efectul asupra încercării utilizatorilor de a obţine acces la anumite pagini Web se exprimă printr-o lenteţe evidentă sau chiar prin interzicerea accesului. Există şi soluţii pentru limitarea accesului roboţilor în anumite „site”-uri sau zone ale „site”-urilor. Se creează un fişier numit robots-text, care descrie zonele interzise roboţilor. 6.4.A1) Un agent (robot) Internet adună informaţii de la foarte multe surse în timp ce calculatorul propriu poate fi utilizat în alt scop. Forma cea mai simplă de lucru cu un agent constă în : a. se completează un formular în care se precizează tipurile de informaţii dorite; b. agentul acţionează în ideea că accesează „site”-urile Web şi selectează informaţiile dorite; c. la intervale predeterminate, agentul de ştiri (momente când accesează „site”-urile Web) transferă informaţiile selectate pe calculatorul beneficiarului, unde se pot citi ca pagini HTML. 6.4.A2) Roboţii Web, numiţi Web „spider”-i de întreţinere (Web maintenance spiders), pot executa sarcini de întreţinere. De obicei paginile HTML pot include legături care devin învechite (obiectul legat a fost îndepărtat de pe Internet). Ori de câte ori un utilizator accesează acea legătură, i se transmite un mesaj de eroare. O posibilă soluţionare a acestor situaţii este utilizarea unui spider de întreţinere Web care analizează dacă obiectul legăturii mai există în Internet. Apoi agentul generează un raport despre legăturile moarte, pe baza căruia administratorul „site”-ului rescrie codul HTML eliminând legătura inutilă. 6.4.A3) Când agenţii lucrează pe un „site”, ei pot încărca resursele „site”-ului, blocând server-ul cu prea multe cereri într-un timp foarte scurt. Din aceste motive, administratorul „site”-ului caută soluţii de a limita accesul roboţilor sau chiar de a interzice activitatea acestora în anumite 79

directoare Web. Nimic nu poate garanta că roboţii vor ţine seama de aceste limitări, totul depinde de cei care programează roboţii. TEST GRILA Inundarea serviciului de e-mail, a unui « site » FTP sau a unui server Web este o problema de securutate, din categoria : 1. acces neautorizat 2. blocarea serviciului 3. rutarea serviciului

6.5. Funcţionarea limbajelor Java, Active X şi Java Script Internetul poate fi considerat şi o extensie a calculatorului propriu. Există posibilitatea ca Internetul şi calculatorul propriu să interacţioneze ca şi cum ar fi un calculator mult mai puternic. Există trei instrumente puternice asociate tehnologiei Web: Java, Activ X şi Java Script. Java este un limbaj dezvoltat de către un Microsystems şi permite aplicaţiilor să fie rulate de pe Internet la fel ca aplicaţiile rezidente pe calculatorul propriu. Acest limbaj este similar cu limbajul de programare C++ şi este orientat obiect (programele pot fi create utilizând componente pre-existente, fără a scrie întregul program de la început). Programul Java rulează în interiorul browser-ului propriu Web, majoritatea browserelor acceptă limbajul Java. Când programele Java rulează în interiorul unui browser, acestea sunt numite applet-uri. Un applet Java, la apelare, este transferat automat din server-ul Web şi rulează automat în browser-ul propriu. Tehnologia Active X (Microsoft) permite programatorilor să creeze programe care se numesc controale/componente. Asemănător cu applet-uri Java, aceste controale se pot transfera în calculatorul propriu şi pot rula acolo. Pentru rularea acestor controale este necesar un browser care acceptă Active X (Internet Explorer). Avantajele controalelor Active X constau în :   permite asamblarea în aplicaţii complexe; refolosirea unei componente deja transferate pe calculatorul propriu, într-

o notă de aplicaţie. 6.5.A) Funcţionarea efectivă a limbajului Java Java este un limbaj compilat; deci, după scrierea unui program Java, el trebuie compilat pentru a putea deveni executabil. Spre deosebire de celelalte compilatoare (care realizează programe executabile dependente de calculatorul pe care se rulează), compilatorul Java creează o singură versiune a programului, numită Java bytecode, care este înţeleasă de interpretoarele 80

diferitelor tipuri de calculatoare (PC-uri Windows, MacIntosh, staţiile SPARC etc.) şi pot rula programul executabil respectiv. În acest fel programul Java poate fi creat o singură dată şi apoi utilizat pe mai multe tipuri de calculatoare. Programele Java destinate să ruleze în interiorul unui browser Web sunt numite „applet”uri. Browserele care acceptă limbajul Java conţin interpretoare ale codului Java bytecode. După ce un program este complet în bytecode, este pus pe un server Web. Când se vizitează o pagină care conţine un applet Java, applet-ul se transferă pe calculatorul propriu; pentru a rula appletu-ul Java, este nevoie de un browser Web care are un interpretor bytecode. Şi applet-uri Java pot purta un virus ca orice program de calculator. Pentru a nu infecta calculatorul propriu cu viruşi, applet-ul trebuie verificat de către un program antivirus. această verificare, applet-urile pot fi rulate pe calculatorul propriu. TEST GRILA Compilatorul Java creeaza programe executabile numite Javabytecode, care : 1. sunt dependente de calculatorul pe care se ruleaza 2. nu sunt dependente de calculatorul pe care se ruleaza 3. nu sunt dependente de calculatorul pe care se ruleaza, functie de setarile sistemului de operare utilizat După

6.6. Funcţionarea scripturilor Common Gateway Interface (CGI) CGI denumeşte protocolul de comunicaţii prin care un server Web poate comunica cu alte aplicaţii. O aplicaţie CGI (denumită script) este deseori utilizată pentru a permite utilizatorilor Web accesul la baze de date. CGI poate fi utilizat pentru a crea agenţi care realizează verificarea unui „site” Web pentru identificarea legăturilor moarte. CGI şi aplicaţiile CGI nu sunt acelaşi lucru. Aplicaţiile CGI primesc date de la server şi le returnează prin Common Gateway Interface. Aplicaţiile CGI sunt scrise de obicei în limbajul PERL (Practical Extraction and Reporting Language), dar pot fi scrise şi în C, C++, Pascal, Apple Script etc.). CGI-ul propriu-zis este un mijloc standardizat de comunicare între o aplicaţie CGI şi serverul HTTP. CGI-ul este poarta de comunicare a modurilor în care server-ul Web transmite cerinţele, iar aplicaţia CGI colectează şi returnează datele. 81

Bibliografie

1. Tim Parker, Mark Spoctack, Transmission Control Protocol / Internet Protocol
(TCP/IP), Ed. Teora, Bucuresti, 2002 2. Preston Gralla, Functionarea Internet-ului, Ed. BIC ALL, Bucuresti, 2003 3. William Kilmer, Retele de calculatoare si Internet-ul pentru oameni de afaceri, Ed. Teora, Bucuresti, 2000 4. Bryan Pfaffenberger, Dictionar de calculatoare si Internet, Ed. Teora, Bucuresti,1999
82

5. SamsNet, Securitatea in Internet, Ed. Teora, Bucuresti, 2001 6. Tina Pathbone, Modemuri pentru toti, Ed. Teora, Bucuresti, 1998

7. Barbara Kasser, Utilizarea Internet-ului (Ed.III-a), Ed. Teora, Bucuresti, 2002

TEMA DE CONTROL

I

1

2

La conectare prin dial-up la Internet un calculator cu Windows 98: a. primeşte o adresă publică de clasă B, asignată modemului b. este vizibil de pe oricare alt calculator din Internet c. nu mai are adresa 127.0.0.1, care îi este anulată pe durata conectării la Internet Fie trei calculatoare (A,B şi C), conectate în reţea ca mai jos : Adresa IP Mască reţea A 193.168.1.105 255.255.255.0 B 193.168.1.73 255.255.255.0 C 193.168.1.9 255.255.255.0

Cele 3 calculatoare: a. au acelaşi host-id b. au acelaşi net-id c. au adrese rutabile pe Internet 83

3

4

5

6

7

8

9

10

11

O reţea de clasă A: a. poate avea maxim 65534 de gazde b. uzual foloseşte masca de reţea 255.0.0.0 c. are bitul cel mai din stânga al adresei setat pe 1 Tehnologia DSL (Digital Subscriber Line) divide o linie telefonică în canale specifice, pentru : a. transmisia datelor b. recepţia datelor c. conversaţia la telefon Tehnologia Bluetooth permite unor echipamente să comunice între ele prin: a. semnale radio în banda pentru transmisii industriale (2,4 GHz) b. semnale radio în orice bandă c. cablu optic Compilatorul Java creează programe executabile numite Javabytecode, care : a. sunt dependente de calculatorul pe care se rulează b. nu sunt dependente de calculatorul pe care se rulează c. nu sunt dependente de calculatorul pe care se rulează, funcţie de setările sistemului de operare utilizat Care dintre şirurile de mai jos sunt corecte pentru o mască de reţea : a. 255.0.0.0 b. 255.255.248.240 c. 255.255.255.255 Activitatea protocolului Transmission Control Protocol (TCP) se referă la: a. livrarea pachetelor de date la destinaţia corectă b. « spargerea » oricărei informaţii în componente numite pachete c. reasamblarea pachetelor de date în forma lor originală (iniţială) In cadrul unui tabel de rutare statică : a. se pot adăuga noi rute b. se pot adapta automat rutele existente la modificările de trafic c. se pot adăuga noi rute numai cu acceptul beneficiarului Adresele dinamice oferite de furnizorii de servicii Internet (ISP), ca identificare : a. nu se schimbă , la fiecare conectare b. se schimbă , la fiecare conectare c. se schimbă la solicitarea clientului Protocolul Telnet (utilizarea resurselor unui calculator aflat la distanţă de la calculatorul propriu) care are la bază modelul client / server foloseşte reţeaua Network Virtual Terminal (NVT) In aceasta conjunctură de ce tip de terminale dispun clientul şi serverul ? Fie trei calculatoare (A,B şi C), conectate în reţea ca mai jos: Adresa IP Mască reţea A 192.168.1.105 255.255.255.240 B 192.168.1.73 255.255.255.224 C 192.168.1.9 255.255.255.0

12

Cele 3 calculatoare: a. au acelaşi host-id b. au acelaşi net-id c. au adrese rutabile pe Internet 13 Securitatea la nivel de aplicaţie: a. poate fi aplicată folosind protocolul IPSec b. poate fi folosită într-o reţea locală c. necesită protocoale speciale la nivel transport 84

14

Motoarele de căutare sunt baze de date masive care acoperă zone largi ale Internet-ului şi au în alcătuire trei componente. Una dintre ele este baza de date propriu-zisă, precizaţi-le şi definiţi-le succint pe celelalte două. După transferarea unei pagini Web de la calculatorul gazdă (server) conexiunea http (Hypertext Transfer Protocol) dintre server şi client : a. se întrerupe b. nu se întrerupe c. se menţine numai conexiunea TCP / IP (a clientului cu Internet-ul)

15

TEMA DE CONTROL II

1

2

3

După transferarea unei pagini Web de la calculatorul gazdă (server) conexiunea http (Hypertext Transfer Protocol) dintre server şi client : d. se întrerupe e. nu se întrerupe f. se menţine numai conexiunea TCP / IP (a clientului cu Internet-ul) Adresa 192.168.3.11, cu masca de reţea 255.255.255.0, a. este o adresă de clasă C b. poate fi întâlnită şi pe Internet, nu numai în reţelele locale c. este o adresă pe 64 de biţi In cazul serviciului Basic Rate Interface (BRI) al ISDN linia telefonică este împărţită în trei canale (2B+D). Prin canalul D se transmit informaţii de semnalizare referitoare la dirijarea datelor. Când avem semnalizare în afara benzi şi din ce motiv ? Care dintre valorile de mai jos ar putea reprezenta adresa unei reţele de clasă C : 85

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

a. 193.168.3.0 b. 190.200.200.200 c. 1.2.3.0 Calculatoarele care « traduc » adresa alfabetică într-o adresă numerică ( pentru a realiza transmiterea e-mail-lui sau a unei solicitări de pagină Web) se numesc: a. servere pentru e-mail b. servere pentru nume c. servere pentru Web Dacă se foloseşte un modem pentru conectarea la Internet şi dacă nu se reuşeşte conectarea cu server-ul, aceasta înseamnă, că: a. modem-urile server-ului pot fi toate ocupate b. server-ul a primit un număr prea mare de apeluri simultan pe care nu le poate gestiona c. apar obligatoriu ambele evenimente precizate la punctele 1 şi 2 Fiecarui pachet i se adaugă o cifră de control cu ajutorul căreia se determină la recepţie: a. poziţia pachetului de date în componenta mesajului iniţial b. dacă în timpul transmisiei au apărut erori c. dacă destinatarul « atins » este cel precizat de expeditor In procesul de alocarea a adresei dinamice unui PC solicitant, dreptul închirierii adresei IP cu drepturi depline ( folosirea efectivă a Internet-ului ) este confirmat de pachetul : a. DHCPOFFER b. DHCPREQUEST c. DHCPPACK Din categoria componentelor hardware specializate pentru procesarea pachetelor şi a orientării acestora către destinaţie fac parte: a. punţile (bridges) b. serverele c. ruterele (routers) Dacă pachetele de date sunt transmise la portul de intrare a unui ruter mai rapid decât pot fi procesate de ruter, pachetele peste rata de procesare : a. se păstrează în coada de aşteptare b. se pierd c. se blochează activitatea ruter-ului Inundarea serviciului de e-mail, a unui « site » FTP sau a unui server Web este o problemă de securitate, din categoria : a. acces neautorizat b. blocarea serviciului c. rutarea serviciului Securitatatea la nivel reţea: a. poate fi asigurată folosind protocolul IPSec b. poate fi asigurată folosind protocolul TLS (Transport Layer Security) c. nu poate fi folosită într-o reţea locală Majoritatea activităţiilor de direcţionare a traficului pe Internet sunt manevrate de: a. repetoare (repeaters) b. rutere (routers) c. punti (bridges) File Transfer Protocol (FPT) utilizează programul daemon FTP pentru transferarea fişierelor în ambele sensuri între server şi client. De obicei, la contactarea server-ului de către un client FTP, server-ul solicită un cont / nume utilizator şi o parolă. Există şi situaţii în care « site »-ul FTP permite transferul de fişiere fără aceste verificări de identificare ? Securitatea la nivel transport: a. este asigurată folosind protocolul PGP (Pretty Good Privacy) 86

15

16

b. necesită modificare protocoalelor la nivel aplicaţie c. nu necesită modificare protocoalelor la nivel fizic De problemele de arhitectură ale Internet-ului ( din punct de vedere al standardizării ) se ocupă: a. Internet Activities Board (IAB) b. Internet Engineering Task Force (IETF) c. World Wide Web Consortium

87