CURS+DE+PREVENTIE

Published on July 2016 | Categories: Types, Presentations | Downloads: 42 | Comments: 0 | Views: 492
of 58
Download PDF   Embed   Report

Comments

Content

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
SECŢIA: ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Lect. Univ. Dr. Eugen Băican

PREVENŢIE ŞI RECUPERARE
A PERSOANELOR DEPENDENTE
DE ALCOOL ŞI ALTE DROGURI
Anul II, Semestrul II

Note de Curs,transcrise de studenti dupa notitele lor

2010

-

Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator

Titlul disciplinei:PREVENTIE SI RECUPERARE A PERSOANELOR DEPENDENTE
DE ALCOOL SI ALTE DROGURI
Codul:AAR 0222
Numărul de credite: 5 (14 sapt,disciplina obligatorie)
Locul de desfăşurare:Amfit. T. Kulcsar,sediul Facultatii
Programarea în orar a activităţilor:
-

Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau
laborator

Nume, titlul ştiinţific: EUGEN BAICAN,Lect.Univ.Dr.

Informaţii de contact (adresă e-mail, eventual nr. de telefon): [email protected],
0744 811691
Ore de audienţă:
-

Descrierea disciplinei:

Obiectivul cursului.

Cursul isi propune sa faca posibila asimilarea informatiei si formarea atitudinii necesare unei intelegeri
comprehensive si nuantate a comportamentului adictiv, in toate formele sale, si,pe aceasta baza, a problematicii
preventiei,terapiei si recuperarii persoanelor dependente de alcool si alte droguri ,precum si a altor dependente.
Seminarul este orientat inspre aprofundarea problematicii,cunoasterea si asimilarea abordarilor/modelelor de buna
practica ce sunt consacrate,la nivel international,a metodelor,instrumentelor si tehnicilor folosite in terapia si
recuperarea persoanelor dependente.
Continutul cursului/disciplinei:
Consumul si dependenta de alcool si alte droguri/alte dependente in Romania si in plan
international. Modele explicative si teorii stiintifice privind etiologia,evolutia si abordarea
terapeutic-recuperatorie a adictiilor. Psihosociologia comportamentului adictiv;de ce si cum
dezvolta oamenii comportamente adictive. Cadrul legislativ si institutional,politici si servicii in
domeniul preventiei,terapiei si recuperarii/reabilitarii in adictii,in Romania si in plan
international. Preventia consumului si dependentei de alcool , alte droguri si alte dependente.
Principii, modele, metode, instrumente si tehnici.Tipuri de programe de preventie. Nivelele
preventiei:primara,secundara,tertiara. Terapia si recuperarea persoanelor cu comportament
adictiv.Dezintoxicare,terapie,recuperare,reabilitare si reinsertie familiala si socio-profesionala.
Identificarea/recunoasterea consumatorilor si dependentilor. Modele teoretico-metodologice,
strategii , metode si instrumente in terapia si recuperarea persoanelor cu comportament adictiv.
Modele disciplinare si modele sincretice.Abordari centrate pe individ, pe familie,pe grup (de suport
mutual,de apartenenta), pe comunitate (terapeutica,de apartenenta). Procesualitatea interventiei
terapeutic-recuperatorii. Specificul consilierii
si asistarii persoanei cu comportament
adictiv.Tehnici utilizate in consiliere. Modelul lantului terapeutic. Modelul Comunitatii
terapeutice. Modelul grupului terapeutic de suport mutual bazat pe metoda celor 12
pasi .Modelul „Minnesota”. Modelul „de Hoop”. Modelul „Harm Reduction”. Comportament
adictiv si infractionalitate.

Competenţe specifice disciplinei. Completaţi numai la acele aspecte care au relevanţă pentru disciplina.

Cognitive: - cunoasterea si intelegerea comportamentelor adictive ca fenomene complexe, biomedicale, dar si
psiho-socio-spirituale in acelasi timp, in contextul societatii contemporane.
- cunoasterea si asimilarea perspectivei specifice asistentei sociale in activitatile de recuperare a
persoanelor cu comportament adictiv.
Instrumental – aplicative: competente in elaborarea de lucrari stiintifice (referate stiintifice si proiecte de cercetare
si interventie sociala) pe problematica specifica preventiei terapiei si recuperarii in adictii precum si competente in
dezbaterea analitic-critica a lucrarilor stiintifice.
Atitudinale: dezvoltarea/intarirea unei raportari responsabile, profesionale si nestigmatizante in relatia cu aceasta
categorie speciala de clienti ai asistentului social, care este cea a persoanelor cu comportament adictiv.

Competenţe cu valenţe mai generale.
Cognitive: achizitionarea de cunostinte despre strategii, modele, programe si proiecte de cercetare si interventie pe
domeniul comportamentelor adictive ,active actualmente in Romania si in plan international
Instrumental – aplicative: dezvoltarea competentelor necesare in munca stiintifica, in abordarea profesionista,
riguros structurata a activitatilor de asistenta sociala; structurarea activitatilor de asistenta sociala pe proiecte si
programe – dezvoltarea competentelor in domeniul proiectarii, implementarii, managementului, monitorizarii,
evaluarii proiectelor si programelor
Atitudinale: Dezvoltarea/intarirea atitudinilor profesionale specifice asistentei sociale, centrate pe abordare
pragmatica, respectul pentru valoarea si demnitatea persoanelor, dreptul la intimitate si confidentialitate, dreptul la
alegerea personala, dreptul la protectia celor expusi riscului la abuz, exploatare si violenta

Metode utilizate in cadrul activitatilor didactice :
Curs: expunerea,prelegerea problematizanta sau cu oponent, exemplul demonstrativ,studiul/analiza de
caz, dezbaterea, dialogul si intrebarile incitante,sinteza cunostintelor,descoperirea dirijata,dezbaterea
asistata.

-

Bibliografia obligatorie:

- Bergeret J. (1982), Toxicomanie et personalite, Paris, PUF .
-Campbell,R. (2000),Copiii nostri si drogurile,Bucuresti:Editura Curtea Veche.
- Carroll, R. Charles (1993), Drugs in Modern Society (third edition), Indianapolis, Melbourne,
Oxford, Brown and Benchmark.
- Cei doisprezece pasi si cele douasprezece traditii (1994), New York, Alcoholics Anonymous World
Services, Inc.
- Chopra,Deepak (2003),Comportamente adictive,Bucuresti: Editura Curtea Veche.
- Dragan J. (2000), Dictionar de droguri, Bucuresti, Ed. National.
- Ferreol,G. (coord.) (2000),Adolescentii si toxicomania,Iasi:Editura Polirom

- Goode,E. (1989),Drugs in American Society,Mc-Graw-Hill Publishing Company.
- Horvath,Thomas A. (2006), Sex,droguri,alcool,pocher si ciocolata. Un manual pentru a scapa de
dependente,Bucuresti:ed. Antet.
- Klein,Hans (1999),Dependenta de alcool.Consilierea familiei,Sibiu:Editura Hora.
- Hemfelt,R.;Minirth,F.;Meier,P. (2001),Labirintul codependentei.Drumul spre relatii interumane
sanatoase,Cluj-Napoca: Editura Logos.
- Porrot, A.;Porrot, M. (1999),Toxicomaniile,Bucuresti: Editura Stiintifica.
- Witters W., Venturelli P. (1988), Drugs and Society, Boston, James and Bartlett.

-

Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei:

Computer si videoproiector,atit pentru prezentarile profesorului la curs cit si pentru
prezentarile studentilor la seminar.
Printuri diverse, multiplicate.
-

Planificarea /Calendarul întâlnirilor şi a verificărilor/examinărilor
intermediare:

Tematica activitatilor la curs:
1. Consumul si dependenta de alcool si alte droguri/alte dependente in Romania si in plan
international.Istorie si actualitate. Clasificarea drogurilor,a dependentelor.Perspective disciplinare in terapia si
recuperarea persoanelor dependente.Abordarea specifica asistentei sociale.
2. Modele explicative si teorii stiintifice privind etiologia,evolutia si abordarea terapeutic-recuperatorie a
adictiilor.. Dependenta / codependenta, toleranta, sevraj. Psihosociologia comportamentului adictiv;de ce si cum
dezvolta oamenii comportamente adictive. Patternuri psiho-socio-culturale ale comportamentului adictiv.
Comportamentul cu risc pentru adictii. Personalitatea adictiva.Tipuri de dependenti.
3. Cadrul legislativ si institutional,politici si servicii in domeniul preventiei,terapiei si recuperarii/reabilitarii
in adictii,in Romania si in plan international. Implicatii ale abordarii/atitudinii profesionale si institutionale fata
de adictie ca boala,respectiv ca devianta,respectiv ca viciu si defect de caracter,respectiv ca pacat si patima. Boala
de adictie.
4. Preventia consumului si dependentei de alcool , alte droguri si alte dependente. Principii, modele, metode,
instrumente si tehnici.Tipuri de programe de preventie.
5. Abordari/modele de buna practica acreditate international in preventia consumului si dependentei de
alcool , alte droguri si alte dependente Nivelele preventiei:primara,secundara,tertiara.
6. Terapia si recuperarea persoanelor cu comportament adictiv.Dezintoxicare,terapie,recuperare,reabilitare
si reinsertie familiala si socio-profesionala. Identificarea/recunoasterea consumatorilor si dependentilor.Cai tipice
de accesare a serviciilor de terapie si recuperare;intre constringere si impuls interior.
7. Modele teoretico-metodologice, strategii , metode si instrumente in terapia si recuperarea persoanelor cu
comportament adictiv. Modele disciplinare si modele sincretice.Abordari centrate pe individ, pe familie,pe grup
(de suport mutual,de apartenenta), pe comunitate (terapeutica,de apartenenta). Abordari terapeutice;analiza
tranzactionala,managementul conflictului,abordarea psihodinamica,terapia rational-emotiva,terapia cognitivcomportamentala;modelele eclectice,personalizate.
8. Procesualitatea interventiei terapeutic-recuperatorii..Faza initierii/debutului ;dificultati si puncte critice.Faza
derularii procesului terapeutic-recuperatoriu;abordarea unor comportamente tipice.Faza incheierii procesului
terapeutic-recuperatoriu si a pregatirii pentru programul individual de prevenire a recaderii prin accesarea serviciilor
de suport pe termen lung.
9.Specificul consilierii si asistarii persoanei cu comportament adictiv.Obstacole tipice in negocierea cu clientul
a consilierii si cai de evaziune utilizate.Prochaska/DiClemente:cercul schimbarii. Triunghiul dramatic al
manifastarii dependentei,respectiv al recuperarii.Tehnici utilizate in consiliere.
10. Modelul lantului terapeutic: clinica de dezintoxicare, centrul de zi, comunitatea terapeutica, reteaua
interdepartamentala pentru reinsertie familiala si socio-profesionala.Modelul Comunitatii terapeutice.Comunitati
terapeutice de tip laic si comunitati tarapeutice de tip religios.
11. Modelul grupului terapeutic de suport mutual bazat pe metoda celor 12 pasi (Alcoolicii Anonimi,
Narcoticii Anonimi, Gamblerii Anonimi, Violentii Compulsivi Anonimi, Sexadictivii Anonimi, Workoholics
Anonymous s.a.).Cei 12 Pasi si cele 12 traditii.Grupurile pentru co-dependenti si pentru copiii dependentilor:AlAnon si Alateen.Modelul „Minnesota” in terapia si recuperarea persoanelor cu comportament adictiv.Grupul
terapeutic Minnesota;rolurile profesionale ale terapeutului si coterapeutului.Functionarea complementara a grupului
terapeutic Minnesota si a grupului de suport mutual.
12. Modelul „de Hoop” in terapia si recuperarea persoanelor cu comportament adictiv. Intre abordarea
adictiei ca boala,respectiv ca mod de viata/alegere personala,intre medical, psiho-social si moralreligios..Specificul institutional al consilierii si terapiei in modelul „de Hoop”.Metode si instrumente.
13. Modelul „Harm Reduction”,al reducerii riscurilor si daunelor asociate consumului de droguri
injectabile.Principii,servicii,metode,instrumente si tehnici.
14. Comportament adictiv si infractionalitate. Cadrul legislativ al detinerii si comercializarii drogurilor,respectiv
al consumului si dependentei.Intre ipostaza de bolnav si cea de infractor. Justitia restaurativa/terapeutica in
societatea contemporana.

-

Modul de evaluare:
Evaluarea finală – a se preciza detaliat modalitatea practică de evaluare finală
La stabilirea notei finale se iau în considerare

- alte activităţi (precizaţi):examen scris final

Ponderea în notare, exprimată în %
{Total=100%}
100% - examen scris final

Modalitatea practica de evaluare la examenul scris final: lucrare scrisa,din tematica abordata in cursurile
sustinute si cu trimiteri precizate pe parcurs spre bibliografia de baza indicata ;dintre cele 2 subiecte pentru
examenul scris ,unul va solicita o abordare sintetica si critic-constructiva ,pe o tematica mai larga din substanta
disciplinei,celalalt va avea un caracter mai reproductiv,pe teme cu trimitere aplicativa directa.

§
§

Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:

Condiţii de participare la examen: Plagiatul sau frauda se pedepsesc conform reglementarilor in
vigoare.
Prezenta la ore: Conform regulamentului Facultatii,prezenta obligatorie la minim 50% dintre
cursuri.

-

Bibliografia opţională:

- Alcoholics Anonymous. A story of how many thousands of men and woman have recovered from
alcoholism, New York, Alcoholics Anonymous World Services, Inc. 1976.
-Beck,T. Aron;Wright,D. Fred;Newman,F. Cory;Liese,S. Bruce (1993),Cognitive Therapy of
Substance Abuse,New York:The Gruilford Press.
- Bercheanu V., Pletea C., Drogurile si traficantii de droguri, Pitesti, Editura Paralela 45, 1998.
- Boisteanu,P. (1995),Comportament si alcoolism,Iasi:editura Moldova.
- Delay, P., Kicking addictive habits once and for all, New York,Lexington Books,1975.
- Freud, Sigmund (1929), Malaise dans la civilisation, Paris, PUF, 1971.
- Laurie, Peter, Drugs: medical, psychological and social facts, Middlesex,Penguine Books, LTD,
1969.
- Marinov,Vl. (coord.), (2005),Anorexie,adictii si fragilitati narcisiace,Bucuresti: Editura Trei
- Schneider, R.; Lux, H. (1999),Alcoolul si medicamentele-droguri,Sibiu: Editura Hora.

Curs I
Prezentare introductiva a tematicii si problematicii cursului „Prevenţie şi recuparare a
persoanelor dependente de alcool şi alte droguri”
1. Consumul şi dependenţa de alcool şi alte droguri în România şi pe plan internaţional
(istoria şi actualitatea dependenţelor)
2. Clasificarea dependenţelor, respectiv clasificarea drogurilor
3. Perspective disciplinare în terapia dependenţelor (cum se realizează intervenţia în materie
de adicţii, accentul căzând pe dimensiunea comportamentală, deoarece latura psihică a
dependenţelor este mai ”rebelă” la terapie). Rolul asistenţei sociale în acest sens
4. Modele explicative şi teorii ştiinţifice privind etiologia şi abordarea adicţiei
5. Explicarea modului în care o adicţie odată instalată evoluează
6. Modele privind recuperarea terapeutic a persoanelor cu comportament adictiv, definirea
principalelor noţiuni: dependenţă, codependenţă, toleranţă, sevraj, consum socialmente
acceptat ,consum abuziv s.a.
7. De ce şi cum dezvoltă oamenii comportamente adictive (despre personalitatea adictivă,
transformările suferite de persoanele cu comportament adictiv, comportamente cu risc
adictiv).
8. Cadrul legislativ şi instituţional: politici, programe, servicii în abordarea adicţiilor.Există
patru momente in abordarea adictiilor :
- prevenţia consumului,consumului abuziv si dependentei;
-informare si consiliere motivationala pentru dependenti,respectiv dezintoxicare;
-terapie ,recuperare si reabilitare psiho-sociala
-reintegrare familiala si socio-profesionala.
Privind prevenţia: principii şi modele utilizate în diferitele tipuri de dependenţă, respectiv
modele de bună prectică, ex. Olanda. Cele trei niveluri de prevenţie: primară, secundară şi
terţiară)
9. Principii, metode, modele folosite în terapia şi recuperarea persoanelor cu comportament
adictiv:motivarea pentru terapie, dezintoxicarea, recuperarea, reabilitarea, reinserţia.
Cum pot fi recunoscute,identificate persoanele care consuma abuziv,respectiv sunt dependente
de alcool şi alte droguri.
10. Accesarea serviciilor de terapie şi recuperare a persoanelor cu comportament adictiv.
Consilierea motivationala.
11.Instrumente specifice în consilierea şi asistarea persoanelor cu comportament adictiv
12. Dublu cerc vicios: dependenţa şi codependenţa
13. Modele terapeutice utilizate în terapia şi reabilitarea persoanelor cu comportamnet adictiv:
Modelul Lanţului terapeutic (o înşiruire de instituţii care au eficienţă doar dacă relaţionează
între ele)
14. Modelul Comunităţii terapeutice

15. Modelul Grupului de suport mutual (deosebit de eficient nu doar în cazul adicţiilor ci şi în
domeniul dezvoltării personale)
16. Modelul Minnesota (utilizat de Centrul de informare, consiliere si terapii în adicţii al
Asociatiei Christiana) Lucreaza cu metoda celor 12 paşi dar este grup terapeutic cu specialişti,
activităţiile fiind moderate de consilierii de adicţie.
17. Modelul De Hoop ( dominant în Olanda, la noi este validat şi recunoscut ca eficient)
18. Modelul Harm Reduction ,al„reducerii daunelor asociate” Presupune faptul că dependenţii
de droguri pot lua în cadrul consumului de droguri şi alte boli precum: virusul HIV, hepatita
etc. iar pentru a evita acest lucru se face apel la programul de distribuire gratuită a seringilor
şi a acelor, necesare administrării drogurilor, este vorba de reducerea daunelor, deoarece
pentru unii care sunt deja distruşi mai mult nu poţi să faci, de ex. pentru cei care au rămas
homeless din cauza abuzului de droguri.
19. Relaţia dintre comportamentul adictiv şi infracţionalitate

Alcoolismul si celelalte adictii: boală sau devianţă?

Una dintre cele mai cunoscute forme de adicţie este alcoolismul, care a apărut odată cu
specia umana.
În ceea ce priveşte adictiile,alcoolismul in particular, mereu au existat controverse
despre cum să fie privit: ca boală sau ca devianţă.
Dacă privim alcoolismul ca fiind o boală, atunci această adicţie este plasată în sarcina
personalului medical, tratamentul fiind unul medicamentos, însă pe de altă parte dacă privim
alcoolismul ca fiind o devianţă, se presupune că cel în cauză trebuie controlat, penalizat. Deci,
în funcţie de aceste atitudini, avem două abordări diferite.
Ca
orice
adicţie,
alcoolismul
este
doar
tratabil,nu

si

vindecabil,

iar

efortul,implicarea,participarea persoanei cu comportament adictiv este absolut necesară
deoarece responsabilizarea este cheia spre reusita.
Până în ultimele decenii,in lumea specialistilor,in explicarea adictiei,a alcoolismului in
particular,s-au disputat doua pozitii.Pozita medicilor ce susţineau că alcoolismul este o boală,
cauzată de mecanisme biologice, alterare biologică (cauze genetice, de metabolism etc.) şi
pozitia specialiştilor din ştiinţele sociale şi comportamentale ce afirmau că alcoolismul este o
devianţă, un comportament alterat.A existat insa mereu o problema,care s-a dovedit a fi de
nedepasit in contextul dat,in ce priveste intelegerea medicala,a adictiei ca boala:ce fel de

boala este,somatica sau psihica? Depasirea s-a realizat in ultimele 2 decenii,cind s-a statuat o
noua categorie in patologia umana: boala de adicţie.
Studiându-se mecanismele plăcerii s-a observat cum diferite comportamente au efecte
asupra neurotransmiţătorilor (ex. la stimulul frică se secretă adrenalina, la bucurie se secretă
serotonina,

dopomina,

melatonina).Astazi,la

nivelul

celor

mai

performanti

specialisti,intelegerea acceptata este aceea ca,la nivel neuro-psihic,adictiile rezida in
dereglarea mecanismelor cu neurotransmitatori,cei care controleaza activarea si dispozitia
afectiva,controleaza mecanismele placerii si durerii.
Influenţele ce derivă din ştiinţele sociale pun accentul pe partea psihică pe când
influenţele medicale accentuează latura somatică. Terapia medicală clinică, este una de
dezalcoolizare (pacientului i se administrează o doză de alcool iar pe urmă o doză de antalcol,
pentru a i se provoca aversiune faţă de consumul de alcool).
Spre deosebire de abordarea medicală, specialiştii din ştiinţele sociale consideră că
alcoolismul reprezintă un comportament învăţat, iar tratamentul derivă tocmai din această
abordare şi anume prin terapii cu accent comportamental precum: terapia cognitivcomportamentală, analiza tranzacţională, psihoterapia pozitivă etc.
La întrebarea: dacă alcoolismul este vindecabil, răspunsul este că: alcoolismul este
tratabil nu şi vindecabil, adică, cu alte cuvinte un alcoolic va rămăne sănătos atâta timp cât îşi
menţine abstienţa, boala lui fiind similară cu diabetul: un individ ce suferă de această boală nu
poate funcţiona normal decât dacă îşi administrează insulina (care îl ţine în viaţă) de vreme ce
o persoană cu comportament adictiv nu poate funcţiona normal decât dacă recurge la
abstinenţă.
Ca un argument la afirmaţia că: alcoolismul este tratabil şi nu vindecabil, există o
expresie a membrilor de la alcoolicii anonimi Cluj Napoca: „dintr-un castravete murat
niciodată nu poţi face un castravete verde”.
Deci concluzia este că: alcoolismul (şi adicţia în general) este remediabil, respectiv
tratabil dar niciodată vindecabil, cine asimiliează o dependenţă rămâne cu ea toată viaţa.
Mai există dicuţii, cum că unele droguri precum LSD-ul ar da doar dependenţă psihică şi nu
somatică (şi că ar lipsi fenomenele de sevraj), bineînţeles că acestă percepţie este falsă
(deoarece pastila de LSD, deşi conţine o cantitate infirmă de substanţe psihoactive, totuşi ele
acţionează la nivel fiziologic respectiv neurosomatic atunci când interferează cu
neurotransmiţătorii- adică mediatori chimici ce transmit, modulează şi amplifică impulsurile
nervoase).
O dependenţă întotdeauna are două laturi: una somatică şi una psihică. De exemplu la
alcoolism se manifestă acea stare de „beţie uscată”, adică dependenţa maifestată la nivel

psihic, care faţa de dependenţa la nivel somatic este mult mai severă (de care nu poţi scăpa
niciodată).
Orice dependenta prezinta concomitent ambele dimensiuni,nu este adevarat ca unele
dependenta sunt doar psihice (cum se vorbeste de LSD sau de dependentele relationalhabituale),asta pt. Ca orice dependenta se concretizeaza in dereglarea mecanismelor de
actuine a neurotransmitatorilor din creier.
De obicei o persoană care este dependentă de ceva (cu suport/fără suport substanţial)
nu recunoaşte problema sa, fiind vorba de acea rezistenţă tipică (de genul: „mă pot lăsa
oricând”), aici rolul asistentului social este acela de a-l debloca în vederea recunoaşterii şi
soluţionării problemei sale, şi cum se poate face acest lucru? Numai cu ajutorul unui grup de
egali, cu care individul dependent simte că poate împărtăşi problema, în acest sens familia
fiind un impediment, neputându-l ajuta pe cel aflat în cauză, datorită faptului că-l blamează în
loc de a încerca să-l înţeleagă.

Curs II

Asistenţa socială în domeniul comportamentelor adictive

Există o procesualitate a intervenţei, respectiv a terapiei, deoarece avem o cale prin
care se face aceasta intervenţie, un ”drum” de realizare a ei şi ca în orice drum, există o serie
de obstacole, persoanele cu comportament adictiv manifestând o inerţie, o rezistenţă în a-şi
recunoaşte viciul. De ce:
1. Din cauza temerii de etichetare negativă: eticheta ”alcoolic” fiind stigamtizantă.

2. Deoarece familia are o atitudine ostilă faţă de el, atitudinea celor din jur fiind de:
dăscălire, blamare (în sensul: „de ce nu faci un efort de voinţă şi te opreşti), de fapt aici nu se
pune problema unui efort de voinţă, deoarece alcoolimul nu este o problemă de voinţă (dacă
ai diabet şi faci un efort de voinţă îţi trece boala? nu).
Este important de precizat că în cazul dependenţei psihice, adicţia se manifestă similar
cancerului în metastază (celulele maligne intră în sânge şi alterează toate organele), tot aşa şi
adicţia alterează întreg psihicul şi personalitatea individului dependent, afectează sfera
cognitivă şi sfera emoţională, voinţa, de unde rezultă ideea că cea mai mare problemă cu
alcoolul este că determină individul să renunţe şi astfel ajunge să trăiască la cele mai joase
niveluri ce duce la degradrea fiinţei umane respectiv involuţie.
Dependentul trebuie ca mai întâi să accepte situaţia/realitatea faţă de el însuşi iar apoi
faţă de ceilalţi, în orice moment există pericolul să recadă: întrucât abstienţa este singura
soluţie.
Un lucru important pentru cei care lucreză în acest domeniu (consilierii de adicţii) cu
această categorie de beneficiari (persoanele cu comportament adictiv) să fie conştienţi şi să
recunoască elementele comportamentale ale acestor persoane, deoarece persoanele
dependente sunt cele mai manipulative persoane (mint fără probleme, plâng pentru a înduioşa
în ceea ce priveşte situaţia lor etc).
Asistenţa socială în domeniul comportamentului adictiv, modul în care intervenţia de tip
asistenţă socială îşi găseşte locul în acest context
Adicţiile reprezintă o problemă socială majoră, prin faptul că ponderea persoanelor cu
comportament adictiv este mare în toate societăţile, un exemplu în acest sens este următorul:
rata alcoolismului la nivel internaţional, în toate societăţiile de tip europen (Canada, SUA,
Noua Zeenlanda etc.) este destul de ridicată, ponderea persoanelor cu dependenţă de alcool
este de 5-10 %, în România fiind undeva între 7,5-8 %.
Mai mult decât atât, ponderea socială a adicţiilor afectează piaţa forţei de muncă
(persoanele cu comportament adictiv nu mai pot face faţă la locul de muncă şi cedează)
Dependenţa aduce cu sine nenumărate costuri, atât la nivel de societate (fiind afectat sistemul
medical, economic etc. de aceea se intervie prin programe de prevenţie, terapie şi recuperare)
cât şi la nivel individual, cel aflat în cauză ratându-şi viaţa (abilităţiile sociale se pierd până
ajunge la un stadiu „larvar”) comportamentul lui având repercursiuni şi asupra familiei, o
persoană cu comportament adictiv îşi „mutilează” familia, membrii ei, ca structură de
personalitate.
Când ne referim la rolul asistenţei sociale în acest domeniu, ne referim la modul în care
trebuie abordate adicţiile, la nivel rezolutiv.

Orice dependenţă are două laturi: una somatică (maifestată prin sevraj) şi una psihică
(mai dificil de tratat, deoarece aici se manifestă adevăratele rezistenţe).
Niciodată adicţiile, respectiv alcoolismul nu o să se poată trata exclusiv de cadrul medical,
pentru că nu poţi reconstitui personalitatea prin medicamente (aici fiind vorba de tratament
medicamentos, în special sedative, tranchilizante etc.) cheia spre tratament fiind intervenţia în
planul terapiei şi reabilitării psihologice, aici acţionând specialişti ca: psihologi, asistenţi
sociali etc.
În acest areal al adicţiilor, ponderea specialiştilor în abordarea ştiinţelor
compotamentale, este mai mare decât a medicilor, poate numai în clinicile de dezintoxicare
predomină cadrul medical (dar în clinicile de dezintoxicare rata de eficienţă este foarte
scăzută, de 0.5 %).
Când vorbim de dependenţă suntem tentaţi să ne gândim la ce se întâmplă în lumea
noastră cu adicţiile: oamenii sunt tentaţi, în zilele noastre, să considere că problema abuzului
de droguri şi alcool este o problemă unică în istoria omenirii, acest lucru nu este adevărat
decât într-o mică măsură: problema abuzului şi dependenţei de alcool şi droguri a existat în
toate epocile istorice, însă acum senzitivitatea şi amploarea percepţiei sociale este mai mare
decât în trecut,

datorită existenţei mass-media şi atitudinii politicii faţă de această

problematică care amplifică percepţia societăţii asupra acestei probleme (dacă vorbim de
droguri, toate societăţiile contemporane sunt agrenate într-o luptă împotriva acestui flagel al
drogurilor, considerate a fi un „rău absolut, care trebuie extirpat”).
Privind justificarea atitudinii politice, atitudinea dominantă fiind cea de luptă
împotriva drogurilor: orice abordare complexă are şi reversul medaliei, astfel încât acest
discurs a prezentării drogurilor ca un rău absolut, creează reprezentarea tentaţiei, a ”fructului
oprit” ce face trimitere la faptul că un lucru este dorit doar atunci când nu-l poţi avea oricând,
oriunde (aici tinerii cad pradă cel mai mult deoarece teribilimul şi gustul pentru risc specific
vârstei caută tocmai acest lucru: interzisul).
Deci problema abuzului şi dependenţei a existat dintotdeauna, doar că astăzi lupta
este mai mare, orice civilizaţie a fost conştientă de pericolul abuzului/dependenţei respectiv
consecinţele ei, deci putem spune că, practic, nu exista moment în istorie în care omul să nu fi
fost conştient de cât de periculoase sunt adicţiile. De aici rezultă întrebare: De ce omul
continuă să consume (de aprox 2-4.5 mil de ani încoace) droguri, ştiind de efectele adverse
asupra multiplelor dimensiuni ale vieţii lor?
Rrăspunsul este relevant indouă planuri:
I. planul opiniei comune
II. planul explicatiei elaborate ştiinţific

Planul opiniei comune are ca explicaţii următoarele: oamenii consumă alcool şi alte
droguri pentru că ar fi plictisiţi şi pentru că au nevoie de stimulare, de trăiri mai aparte, un alt
răspuns se concentrează asupra faptului că: oamenii consumă alcool şi droguri datorită
faptului că au dureri: atât la nivel somatic cât şi la nivel psihic (la baza adicţei de orice tip stau
mecanismele durerii şi plăcerii) sau că prezintă teamă, supărare, nevrozitate. O altă explicaţie
în acest sens afirmă că frustrarea, incapabilitatea de a se bucura de viaţă (în mod natural) ar fi
o cauză în acest sens, iar o ultimă opinie constă în faptul că: oamenii se orientează spre alcool
şi alte droguri, în speranţa de a obţine alinare, relaxare, pace, linişte, euforie, dorinţa de
experimentare, de ”a fi high”.
În ceea ce priveşte explicaţiile ştiinţifice, avem o serie de răspunsuri precum:
1. Oamenii în fond consumă alcool şi alte droguri, pentru că ei caută plăcerea: iar
alcoolul şi alte droguri îi pot face pe oameni să se simtă într-un anume fel, să se simtă mai
bine. Drogurile au două acţiuni asupra organismului uman: fie stimulează, dau vitalitate,
respectiv poftă de viaţă, fie deprivează la nivel neuropsihic: acţionând ca un anestezic psihic,
distorsionând la nivel psihic: senzaţii, percepţii şi reprezentări. Toate aceste trei efecte :
stimulare, anestezie şi distorsiunea perceptelor sunt asociate cu o trăire a plăcerii (dar cum
plăcerea e la pachet cu durerea, numai într-un fel ele conferă plăcere şi nu durere, până la un
anumit punct: te simţi din ce în ce mai bine, apoi din ce în ce mai rău, dacă se întrece limita se
declanşează saturaţia) dar din păcate dependenţii ajung în situaţia în care nu mai consumă ca
să simtă plăcere ci îşi iau doza pentru a evita durerea produsă de sevraj.
2. Oamenii consumă alcool şi alte droguri pentru a reduce distresul, tensiunea,
angoasa, anxietatea, ele pot produce o evadare temporară dintr-o realitate percepută ca banală,
insuportabilă, tristă (alcoolul e un drog anestezic, face viaţa mai suportabilă). Dintre cele trei
efecte ale drogurilor: stimulare, anestezie, distorsiunea percepţiei, într-o primă fază apare
stimulenţa dar apoi apare starea de anestezie.
Privind distorsionarea percepţiei, un astfel de exemplu sunt aşa numitele „droguri de
călătorie”, precum LSD-ul, ce determină senzaţia unei călătorii iar stările psihice sunt descrise
ca fiind excepţionale întrucât: senzaţiile, percepţiile sunt distorsionate, lucru ce face persoana
să se simtă ca şi cum ar fi într-o altă lume: sunetele se transformă (pentru cel aflat în starea
produsă de drog) în fascicule de lumini mişcătoare, de aceea este bine că după ce îşi ia doza
de LSD, individul să fie însoţit în ”călătorie”, întrucât senzaţiile şi percepţiile sunt denaturate
într-o aşa mare măsură încât există pericolul unei sinucideri, prin aruncarea de la etaj, pentru
cel în cauză nefiind vorba de o sinucidere, el neconştientizând acest lucru.
3. Oamenii s-au confruntat dintotdeauna cu presiunea conformităţii sociale,
modelelor de conformitate socială ce spun că nu este ilicit şi că dimpotrivă, este recomandabil

să trăieşti bucuriile sau tristeţiile şi să consumi alcool (de exemplu, în trecut războaiele erau
de neimaginat fără alcool, plus sărbătorile ca: Paşte, Crăciun, nunţi, botezuri inclusiv
înmormântări).
Datorită faptului că există această presiune socială, pentru a nu fi marginalizat prin
diferite etichete ca: „pocăitul”, „ciudatul” etc. individul se supune practicii consumului, spre
exemplu adolescenţii, tinerii în general sunt sub puterea grupului de egal (peer group) şi dacă
refuză să se conformeze grupului există riscul de a fi respinşi, excluşi. La adolescenţi şi tineri,
experimentarea consumului de droguri şi alcool face parte a unui ”ritual de trecere” ( termenul
este reprezentativ pentru societăţile arhaice, privind trecerea de la etapa de copilărie la cea de
maturitate) pentru că cel care este văzut că bea şi fumează este considerat de ceilalţi că este
cool. Plus că la acestă vârstă apare gustul penru risc, aventură, fiind vârsta la care se edifică
personalitatea (se consideră ca a fi matur înseamna a face ceea ce vrei tu, nu ce vor alţii ca tu
să faci).
4. Condiţionarea socială vine şi din partea mass mediei contemporane, care în multe
cazuri înfăţişează drogurile ca o parte a unei tehnologii ce ne poate ajuta să ne facem viaţa
mai frumoasă, mai bună decât este în realitate (de exemplu în anii ’70, ’80, ’90 eroul principal
dintr-un film era afişat cu paharul de whisky în mână, iar cocaina era prezentată în filme ca
simbol de rafinament şi distincţie socială; trupele rock din anii ’60, ’70 precum Beatles, The
doors etc. aveau mesaje sugestive de genul: „Angels dust” în traducere Praful îngerilor, în
legătură cu consumul de droguri, pe atunci ei erau idolii tinerilor.
În general mass media (toate sursele ei: presa, televizor, radio, internet) promovează
ideea cum că: plăcerea, bucuria, fericirea sunt undeva în afara noastră (n.b. adevărata fericire
nu o gasim decât în noi înşine) în nişte adjuvante, trimiţând înspre: droguri, tutun, sex.
5. Oamenii consumă alcool şi alte droguri pentru că în unele cazuri drogurile sunt
prescrise în explorarea relaţiilor mistice, în anumite triburi se consumă plante cu efect
halucinogen, utilizat de preoţi/şamani (aici avem dovada că orice cultură a consumat droguri),
explicaţia fiind acţiunea drogurilor asupra neurotransmiţătorilor, de unde rezultă ideea că:
bucuria, excitarea poate fi extrasă, atribuită fără efort propriu, aceste stări obţinându-se în
mod artificial prin consumul de droguri. (şi la unele animale s-a observat , că există consum
de droguri, de ex. urşii care consumă miere intrată în fermentaţie, sau fructe răscoapte).
După această constatare, drogurile sunt o prezenţă endemică întrucât toate culturile
au cunoscut fenomenul consumului de droguri.
O concluzie de ordin pragmatic, la cele discutate până acum e că: este nerealist ca
societatea să-şi propună să eradicheze drogurile (pentru că nu s-a putut şi nu se va putea face
acest lucru niciodată), acest lucru fiind confirmat de prohibiţia alcoolului din anii ’20, ’30 ai
secolului trecut (inclusiv în filmul ”Once upon a time in America” se tratează acest subiect) ce

a arătat efectul unei astfel de politici, adică interzicerea unui lucru duce automat la
împuternicirea mafiei, prin contrabandă, deoarece prohibiţia nu a dus la diminuarea
consumului de alcool, aşadar prin acest exemplu, am învăţat pe principiul încercării şi a erorii
că este nerealist ca o societate să-şi propună eradicarea drogurilor. Atunci ce putem face, dacă
nu putem elimina drogurile din societate? Putem căuta un mod de convieţuire cu alcoolul şi
drogurile, o modalitate de consum care să producă daune suportabile, prin promovarea unor
modele socialmente care să producă daune suportabile.
Deci trebuie găsită o manieră de convieţuire cu drogul, nu doar de a promova modele
socialmente prezentate ci şi de a dezvolta programe specializate de prevenţie, terapie şi
recuperare respectiv reabilitare în materie de adicţii, aşadar locul de muncă în acest domeniu
este asigurat pentru asistenţi sociali (în ceea ce priveşte consilierea), care trebuie să lucreze
alături de psihologi şi medici astfel încât rezultatele să fie optime.

Curs III
Precizări conceptuale de bază: drog, consum de droguri, abuz de droguri, consum
socialmente acceptat, dependenţă, codependenţă, toleranţă, sevraj .
Drogurile convieţiuesc cu omul de la aparitia speciei umane, iar explicaţiile adânci
legate de această convieţuire sunt explicaţii de ordin metafizic, din care rezultă următorul
deziderat: este nerealist ca o societatea să-şi propună eradicarea drogurilor, realist este faptul
că ar trebui gasită o modalitate de convieţuire cu drogurile care sa produca daune cat mai
mici.
La nivelul societăţii contemporane, ponderea comportamentelor adictive este mai
ridicată decât în alte momente istorice, o caracteristică de fond a lumii sociale în care trăim
este că din cauza lipsei instrumentelor necesare pentru o integrarea socială eficace, modelul
social în care trăim are un risc crescut pentru excludere socială, aşadar cei marginalizaţi dacă
nu găsesc socializarea în mijlocul ei, o vor căuta la marginile ei: apărând astfel numeroase
subculturi şi contraculturi ce caută prin excelenţă viaţa socială la marginea societăţii sau în
afara ei.
Un prim concept de bază este drogul. Răspunsul la întrebarea: ce este drogul, aflăm
că: din punct de vedere material, majoritatea drogurilor sunt:




de origine vegetală: plante, produse din plante (frunze, rădăcini, fructe)
de sinteză chimică (realizate în eprubetă)
droguri care au produşi de bază, substanţe de origine animală (coadă de rădaşcă,
insecte, furnici, şerpi care pot fi otrăvitoari dar pot avea şi efect de drog- otrava nu
este ceva eminamente negativ, poate fi întrebuinţată şi ca medicament, o situaţie
paradoxala pentru că dă durere respectiv ucide sau vindecă, depinde cum este
folosită)

Drogul este în fond orice substanţă care conferă dependenţă, din punct de vedere
etimologic acest termen provine din limba engleză ”drug” însemnând medicament, de unde
ideea că şi drogul este un medicament (n.b. şi reciproca ”medicamentul este un drog” este
adevărata?), după cercetări s-a constatat că două pahare de vin pe zi ar fi chiar indicat
(deoarece menţine silueta, stimulând arderile, metabolismul) dar peste această cantitate
consumul devine dăunător organismului.
Alte concepte de bază, în lipsa cărora nu poţi înţelege fenomenul adicţiilor sunt:
1. consum de droguri
2. abuz de droguri
3. dependenţă
4. codependenţa
5. toleranţă
6. sevraj
1. Consumul de droguri
Cunoaşte diferite ipostaze: cele mai multe droguri se ingerează (prin mâncat, băut),
multe se inhalează (prin fumat- vapori), câteva se absorb prin piele (cazuri mai rare: se aplică
soluţii de piele, în perioada modernă prin aplicarea unor plasturi).
2. Abuzul/consumul abuziv
Este discutabil de la ce nivel încolo consumul normal devine abuziv: astfel se
introduce conceptul de consum de drog socialmente acceptat (uşor de vorbit când ne referim
la alcool, greu de spus când ne referim la heroină). Esenţa acestui concept este ceea ce
consideră o societate ca fiind nivelul de consum care nu este periculos respectiv dăunător şi
nu atrage după sine daune. Consumul socialmente acceptat se referă la conceptul de
”lubrifiant social”, stimulent al comuniării (de ex. alcoolul acţionează ca „dezlegător de
limbi”, oamenii devin mai comunicativi, mai puţin timoraţi).
Toate societăţile au acceptat alcoolul deşi poziţia lor vis a vis de această temă este
diferită. De exemplu, în Franţa consumul socialmente acceptat este consumul de vin: la masa
de prânz, de seară etc. dacă facem o comparaţie în plan internaţional, cel mai ridicat consum
de alcool se regăseşte în Franţa şi tot aici avem şi cea mai scăzută rată a consumului abuziv,
datorită faptului că alcoolul este consumat împreună cu alimentele, acest lucru atenuând
efectului său asupra organismului. În ceea ce priveşte Romania, alcoolul nu este prescris a fi
consumat în legătură cu alimentele, ci în legătură cu socializarea, în contextul ”hai să stăm la
un pahar de vorbă”, spre deosebire de Franţa consumul de alcool este neplanificat, pe când în
Franţa consumul de alcool, în special vin este corelat cu mesele zilei.

În Suedia, modelul social acceptat este cel nordic (începând de vineri , ei stau acasă
şi beau încontinuu până duminică, acesta fiind maniera lor de detensionare, de reorganizare
după o săptămănă de muncă: doar că ei beau în intimitate, acest model începe să se
răspândească şi în România, la workaholici), în ţările nordice există o problemă majoră cu
consumul de alcool, deoarece consumul tinde spre exces iar explicaţia în acest sens sună în
felul următor: zona, aria geografică cu climat subpolar (specific nordului Suediei, unde razele
UV sunt reduse) determină nivelul scăzut de melatonină (un hormon ce redă buna dispoziţie)
şi întrucât suedezii pot obţine dificil această stare, ei recurg la consumul de alcool pentru a
obţine în mod artificial buna dispoziţie pe care nu o pot obţine în mod natural.
În Finlanda, există o deosebit de mare stricteţe privin consumul de alcool, ce derivă
din politicile ţării prin creşterea taxelor pe alcool (în Finlanda, alcoolul având nu doar un preţ
ridicat, dar se impune şi o raţie de consum prin: cartelă şi buletin).
Important de menţionat că acest consum care se încadrează în modelul consumului
socialmente acceptat, poartă denumirea de „băutor social”.
3. Dependenţa
După consumul normal, urmează consumul abuziv (necontrolat) iar în final se ajunge
la dependenţă. Trecerea de la consumul abuziv la dependenţă nu este aceeaşi în cazul tuturor
drogurilor, uneori acestă trecere este lentă, îndelungată cu risc mai mic, pe când în cazul altor
droguri trecerea la dependenţă poate fi rigidă şi scurtă, iar riscul de a ajunge la acest stadiu
este deosebit de ridicat.
În ceea ce priveşte alcoolul şi marijuana, sunt oameni care consumă alcool de 20 de
ani şi nu sunt dependenţi, de vreme ce la alţii li se instalează dependenţa după câteva luni de
consum (6-8 luni), în cazul diferenţelor de gen trebuie amintit că: femeile care consumă alcool
riscă să devină dependente mai timpuriu decât bărbaţii, iar spre deosebire de cei din urmă care
consumă alcool în cadrul socializării de grup, femeile tind să consume alcool pe ascuns, în
singurătate, o altă diferenţă constă în faptul că motivele pentru care femeile beau sunt:
tristeţea, supărarea, depresia, necazurile în general, dar periculos este faptul că la ele
dependenţa se instalează foarte devreme (alcoolicii au o sintagmă, cum că poţi deveni alcoolic
pe nesimţite şi anume: ”poţi deveni alcoolic fără să fi beat vreodată”)
Dacă o persoană consumă alcool zilnic, acest comportament se instalează în rutina
zilnică şi apoi nu mai poate funcţiona fără acest adjuvant, explicaţia fiind următoarea: alcoolul
ia locul hormonilor naturali (n.b. producând o schimbare ireversibilă în organismul persoanei
dependente).
Toate drogurile în general şi alcoolul în particular dau dependenţă, dar există un
pericol şi mai mare de a dobândi o dependenţă atunci când persoanele consumă droguri sau

alcool atunci când sunt într-o stare de tristeţe decât atunci când sunt într-o stare de bucurie
(n.b. de aceea la femei se instalează dependenţa mai timpuriu decât la bărbaţi, datorită faptului
că ele consumă alcool pe fondul unei tristeţi, supărări). Ce înseamnă necazul? Din punct de
vedere fiziologic, reprezintă un deficit de hormoni naturali ai plăcerii şi un exces de hormoni
naturali ai durerii, iar consumul de droguri: alcool, marijuana etc. dau o fericire aparentă, falsă
(n.b mai degrabă un miraj al fericirii) mascând adevărata stare a durerii (ceea ce este şi mai
rău).
Combinaţia alcool-energizante, este periculoasă, pentru că energizantele maschează
efectul alcoolului asupra organismului (nu este resimţită starea de beţie), plus că sunt două
substanţe cu efecte total opuse: un sedativ (alcoolul) şi un energizant. Este adevărat, că în ceea
ce priveşte marijuana, acest drog conferă dependenţă însă în timp, după consum îndelungat.
Cel mai periculos drog privind riscul de dependenţă, este heroina, care dă dependenţă
după câteva săptămâni de consum continuu, aici risul adictogen este mai accentuat faţă de
alcool şi marijuana (afimaţia dată de Agenţia Naţională Antidrog: „după primul consum de
heroină se instalează dependenţa” este aşadar falsă).
Scurte concluzii la acest concept:
- în fond ce înseamnă dependenţa? Faptul că nu mai poţi funcţiona normal în plan bio-psihosocial, fără acest adjuvant care este drogul.
- întotdeauna adicţia are două laturi: somatică şi psihică.
- termenul s-a impus din lb. franceză : dépendance iar conceptul de adicţie provine din
termenul anglo-saxon: addiction.
- specialiştii preferă termenul de adicţie, pentru că termenul de dependenţă conţine un bagaj
prea larg de conotaţii, prea metaforic şi imprecis (de ex. eşti dependent de mersul pe jos) dar
adicţia este preferată pentru că are un bagaj cantitativ respectiv calitativ mai restrâns, deşi
oarecum aceşti doi termeni sunt similari.
În ce constă dimensiunea somatică a dependenţei? Dimensiunea somatică a
dependenţei se bazează pe interacţiunea dintre substanţele psihoactive din drog cu
neurotransmiţătorii (hormoni naturali ai creierului, responsabili de dispoziţia individului, de
stările de: relaxare, mulţumire, extaz, tristeţe, depresie, anxietate, încordare, disperare etc.)
care în mod natural sunt ca adrenalina (care activizează persoana în condiţii de stres: stres
activator pozitiv, toate substanţele psihoactive din droguri tind să ia locul hormonilor naturali
ai creierului (de aici rezultă faptul că dacă se introduce în mod artificial anumite substanţe în
organism, acesta îşi pierde abilitatea de a produce aceste substanţe în mod natural, cu alte
cuvinte ”se leneveşte”).

Dependenţa la nivel psihic, se manifestă la nivelul rutinei cotidiene: obişnuinţe,
comportamente, o presiune de neevitat/compulsivă, obsesiva chiar în direcţia manifestării
drogului (persoana se gândeşte în permanenţă la starea produsă de drogul respectiv), în plan
psihic persoana se obişnuieşte să nu se simtă: relaxată, mulţumită decât dacă îşi ia doza de
drog, dacă nu face acest lucru intră automat într-o stare de plictis, nemulţumire etc. un
exemplu în acest sens este: fumatul ca adicţie, fumătorii susţin că fumează pentru a se relaxa,
pentru a se linişti în situaţii tensionate, dar de fapt fumatul nu face decât să reducă
manifestarea sevrajului de aceea ei simt o stare de detensionare după prima ţigară, să nu uităm
că nivelul de nicotină din sânge se înjumătăţeşte la aproximativ fiecare 30 minute, şi de aceea
ei simt o nevoie de a fuma. O persoană dependentă gravitează la nivel mental în jurul drogului
respectiv (dacă se întămplă să rămână fără drog, este în stare să-l procure indiferent de oră,
inclusiv la miezul nopţii).
Preocuparea mentală, cu caracter obsesiv, compulsiv se manifestă diferit în funcţie de
drog: în cazul consumului de alcool şi tutun, preocuparea nu este atât de dramatică, pentru că
acestea se găsesc la orice chioşc, pe când în cazul heroinei, este mai grav tocmai deoarece este
dificil de procurat şi mai mult decât atât durata de acţiune a acestui drog este foarte scurtă,
maxim 3 ore, apoi se intră în sevraj, la formele avansate de dependenţă sevrajul reprezintă o
adevărată ”tiranie mentală”, cel în cauză nu mai poate dormi, are nişte dureri infernale.
4. Codependenţa
Reprezintă: dependenţa relaţională faţă de o persoană dependentă (alcoolic, dependent
de heroină, cocaină etc.), se instalează un comporatament simbiotic (fiecare se alimentează
din otrava celuilalt: dacă soţul are un comportament adictiv, soţia îşi va vărsa nervii pe el,
pentru a-şi creşte stima de sine, ea se va simţi o satisfacţie, folosind persoana dependentă ca
paratrăsnet pentru toate lipsurile familiei). Aşadar ca să tratezi dependenţa, este necesar să
tratezi codependenţa, întrucât adicţia este o boală de famile, o boală de relaţie.
5. Toleranţa
Reprezintă atitudinea organismului în raport cu drogul, reacţia sa de imunizare
(organismul se manifestă faţă de drog asemeni unui venin, otrăvi, la început apare reacţia de
respingere apoi devine obişnuit la substanţă, mai mult poate ajunge la a nu-i mai simţi
efectele), acestă imunizare apare prin faptul că organismul reuşeşte să sintetizeze tot mai
multă substanţă, organismul devine tot mai capabil să covieţuiască cu alte droguri, dar ceea ce
este şi mai grav e că organismul devine tot mai rezistent la alcool şi de fiecare dată are nevoie
de o doză mai mare pentru a obţine acelaşi efect (nu există toleranţă faţă de drog fără
dependenţă), înspre faza finală a dependenţei se ajunge la situaţii paradoxale: unii se pot

îmbăta cu cantităţi mici de alcool, sau poate apărea sindromul psihiatric: delirium tremens,
manifestată prin tremurat şi halucinaţii ce poate duce inclusiv la moarte.
6. Sevrajul
Se referă la ansamblul de simptome, asociate cu lipsa drogului la o persoană
dependentă, include atât manifestările la nivel somatic cât şi manifestările la nivel psihic. Cele
mai comune manifestări sunt: transpiraţii reci, tahicardie, insomnie, nervozitate, dureri
generalizate în întreg corpul, în oase, similar unor forme de cancer, sclerozei în plăgi.
Sevrajul diferă de la drog la drog: la tutun şi marijuana este lejer, pe când la heroină,
amfetamine, stadii avansate de alcool sevrajul este groaznic.
După gravitatea manifestării sevrajului se poate cerceta intervenţia în criză: în cazul
heroinei se recomandă chemarea imediată a ambulanţei, pentru că pericolului de deces este
iminent.
Prin manifestarea sevrajului, specialiştii pot constata cu ce dependenţă au de-a face,
plus că ştim imediat că dacă o persoană manifestă sevraj este dependentă. Nu există
dependenţă fără sevraj. În caz de dependenţă se face terapie şi reabilitare pentru ca să se
trateze manifestările sevrajului.
Până acum am vorbit de droguri (alcool, tutun etc.) şi am constatat că adicţiile se pot
instala nu doar faţă de alcool şi alte droguri ci şi faţă de relaţii interpersoanle, comportamente
repetitive, obişnuinţe, pe fond într-o clasificare a dependenţei, avem două categorii:
Clasificarea generala a adictiilor,a comportamentelor adictive
1. categoria dependenţelor cu suport substanţial, cu alte cuvinte dependenţa faţă
de substanţe
2. categoria dependenţelor fără suport substanţial, ce vizează dependenţele
relaţional-comportamental-habituale (obişnuinţe, activităţi cotidiene repetitive)
În prima categorie a dependenţelor cu suport substanţial, se încadrează: dependenţa
faţă de tutun, alcool, stimulenţi habituali precum: cafea, ceai (negru, verde), ciocolată, cacao
etc.
Dependenţa de tutun, este percepută social ca fiind mai tolerabilă, acceptabilă
deoarece nu perturbă conduita socială a persoanelor, însă din deceniul trecut s-a amorsat o
atitudine de descurajare a fumatului, mai mult în SUA s-a ajuns la mişcari sociale de protest:
împotriva discriminărilor (fumătorii se consideră discriminaţi) singura problemă cu
dependenţa de tutun este că efectele se manifestă la nivel somatic, implicaţiile tutunului
asupra sănătăţii individului fiind mai grave decât la alcool, tutunul afectând mai degrabă
componenta fiziologică decât cea psihică.

Stimuleţii habituali nu-s percepuţi ca adictogeni la nivelul opiniei publice, dar
adevărul este că şi aceştia dau dependenţă deoarece conţin substanţe psihoactive tipice:
cofeina (din cafea), teina (din ceai), teobromina (din pudra de cacao), în domeniul ştiinţific
cafeaua este recomandată pentru tonifierea şi stimularea cardiacă, bineînţeles cu precizia
următoare: este contraindicată depăşirea a patru cafele pe zi.

Curs IV
Clasificarea adicţiilor (continuare)
În cadrul dependenţelor cu suport substanţial se află şi consumul de stimulenţi
habituali. Tutunul nu este reprezentat ca un drog ci ca un obicei nesănătos. Cu toate acestea,
mai multe decese s-au înregistrat datorită fumatului decât alcoolului. S-a promovat o atitudine

de descurajare a fumatului. Drept urmare, rata fumatului a scăzut mult în ţările vestice. S-a
atenuat curba de creştere în România. Cine nu reuşeşte să se apuce de fumat în adolescenţă
are şanse mari să nu se mai apuce niciodată.
Principalele măsuri de prevenţie, în cazul tabagismului, au fost: interzicerea fumatului
în locuri publice, dar şi prin creşterea preţurilor, plus programele de terapie şi recuperare
pentru cei dependenţi.

Alte

tipuri de dependenţe de felul mai sus amintit sunt dependenţele în contextul
comportamentului culinar: bulimia şi anorexia.
Bulimia vine din latinescul „foame de bou” (un apetit excesiv,necontrolat). Constă în
ingerare excesivă de alimente după care persoana în cauză îşi provoacă voma.
În cazul anorexiei( denumită şi anorexia nervosa), persoana marcată refuză să se
alimenteze, mănâncă extrem de puţin.
În societatea noastră, a crescut anorexia şi bulimia

datorită actualului model de

frumuseţe feminină(femeia filiformă), model promovat socio-cultural. Astfel, anorexia şi
bulimia se află sub imperiul modei. Acestea au ieşit de sub influența psihiatriei,fiind
considerate adicţii(în literatura de specialitate mai sunt cunoscute şi sub numele de „ eating
disorders” sau „food adiction”.
Drogurile de dopaj sunt folosite de sportivi pentru a spori forţa fizică şi mentală.
Drogurile de dopaj sunt dificil de categorisit deoarece există o mare concurenţă în rândul
producătorilor pentru a crea noi variante mai eficiente. Totuşi, sunt trei forme principale de
droguri de dopaj:
1)substanţele medicamentoase utilizate pentru a creşte forţa fizică şi masa
musculară(spre exemplu:Nacosin). Acestea au ca efect:la bărbați reducerea virilităţii,iar la
femei scad fertilitatea şi determină o pilozitate corporală excesivă.
2)preparatele hormonale,majoritatea sunt pe bază de testosteron (hormonul masculin
ce dă forţă, vigoare şi agresivitate)
3)preparatele ce cresc substanţele de globule roşii în sânge;prin intermediul lor
oxigenarea se face mai bine,crescând circulaţia sângelui şi viteza de reacţie.
Dependenţa de afrodisiace (sporesc apetitul şi performanţele sexuale). În această
categorie intră o serie de alimente precum: alcoolul, cocaina, etc. Cele mai renumite şi mai
scumpe sunt stridiile,caviarul. Afrodisiacele dau plăcere prin excelenţă şi deci şi dependenţă.
Dependenţa de medicamente drog sau droguri medicamentoase cuprinde
medicamentele

din

toate

grupa analgezicelor,sedativelor,tranchilizantelor,somniferelor,

amfetaminelor (substanțe ce predispun la linişte şi somn), metaamfetaminelor (substanțe ce
sporesc nivelul de activitate somatică şi psihologică).
Dependenţele fără suport substanţial: dependenţele relaţionale şi dependenţele
habituale.
Dependenţa de jocurile de noroc (denumită şi

„gambling” sau „jocuri de noroc

compulsiv”) face parte din această categorie. Există dintotdeauna în societate, varietatea
jocurilor de noroc crescând

odată cu modernizarea întrucât s-au adăugat elementele

electronice şi tehnologice (Ex: de la jocurile de cărţi la video loterie etc.).Totodată, lumea
jocurilor de noroc este strâns legată de lumea interlopă. Dependenţa de acele jocuri de ruletă,
poker, black jack are ca şi cadru contextual cazinourile,prin aceasta fiind implicată mai mult
clasa de sus a jucătorilor de noroc. Există însă şi alte forme de jocuri(jocurile on-line pe
Internet :The World of World Craft,etc) care implică o varietatea mai mare de jucători.
Dependenţele afectiv-sexuale („sex addiction”, „sex and love addiction”) cuprind
viziunea conform căreia iubirea este văzută ca drog sau sexul ca drog. În literatura ştiinţifică
cu tentă psihiatrică apare sexualitatea adictivă contrafobică.
Care este diferenţa dintre a-ţi place sexul şi a fi dependent de sex?
Plăcerea sexuală este sănătoasă, normală, dependenţa de sex este aceea în care
activităţile sexuale sunt trăite ca un instrument de îndepărtare a sentimentelor de teamă,
angoasă, anxietate. Sexul este un substitut pentru soluţiile naturale de îndepărtat trăirile
negative.
Factori favorizanţi: -adicţia sexuală se instalează după perioade de stres intens;
-abuzul sexual , mai des din copilărie(principala cauză: efectul invers). Spre
exemplu,în lumea clericilor catolici, majoritatea sunt dependenţi sexual,ei s-au făcut preoţi
pentru a scăpa de o adicţie sexuală existentă înainte de a intra în cadrul Bisericii.
Formele adicţiei sexuale: -nimfomania este un sindrom psihiatric, dar sunt şi forme de
nimfomanie care sunt adictive;
-masturbarea compulsivă, adictivă;
-dependenţe în zona fetuşismului;
-violul compulsiv-adictiv(dar nu toate, doar o parte existând multiple cauze printre
care contextul socio-cultural, factori de personalitate, conjunctură, oportunităţi).
Dependenţa de dragoste, alt tip de dependenţă relaţională, are multiple forme cum ar
fi: donjuanismul, sindromul eternului căutător al iubirii- foarte inconstant în amor, o expresie
a dependenţei faţă de iubire. În ultimele secole a apărut expresia feminină a donjuanismului.
În legătură cu dependenţa de dragoste, s-a dovedit în urma unui studiu efectuat de
către un profesor universitar american că studenţilor îndrăgostiţi, în cazul stării de sevraj
indus prin dorul faţă de persoana iubită li se stimulează aceeaşi centri nervoşi ca şi ai
studenţilor dependenţi de cocaină.

O altă adicţie din aceeaşi categorie este şi

dependenţa de sex şi pornografie pe

Internet. Dependenţa de muncă(„workahol”sau „work addiction”) constituie

o foarte

cunoscută adicţie habituală.
Care este diferenţa dintre pasiunea pentu muncă şi dependenţa de muncă?
În cazul dependenţei de muncă, munca acţionează ca un refugiu în faţa problemelor
vieţii. Sevrajul constă în stări de disconfort, de încordare în contexte de socializare. Se
manifestă la muncile individuale, în mod tradiţional afectând bărbaţii, în ultimii ani marchând
mai mult femeile (mai ales în cazul companiilor multinaţionale). În Japonia se înregistrează
cea mai mare frecvenţă a acestui tip de dependenţă, fenomenul în cauză fiind întâlnit şi în
SUA. Dependenţa de loisir, de hobby-uri este o altă adicţie habituală făcând parte din
categoria maniilor socio-comportamentale.
Dependenţa de putere, de control asupra celorlalţi, de violenţă („powergree”: beţia
puterii) reprezintă o altă dependenţă relaţională. Exemplul cel mai bun în acest caz îl
constituie cel al marilor dictatori. Această adicţie s-a mutat şi în spaţiul intim, cu precădere
în cuplu. Sindromul de sevraj se manifestă prin faptul că persoana dependentă nu poate să fie
relaxată,bonomă decât atunci când aceasta conduce relaţia, în caz advers devenind paranoic,
anxios.Comportamentul violent fie fizic,fie verbal este ipostaza predilectă prin care o
persoană dependentă de control îşi manifestă setea de control. Cum se instalează?Depinde de
mediul familial şi socio-cultural,astfel de comportamente sunt perpetuate.
Dependenţele de realitatea virtuală(de net,de chat,video-chat, de sex şi pornografie pe
Internet,de jocuri on-line) sunt o problemă din ce în ce mai mare la adolescenţi şi la
tineri,fiind dramatică prin implicaţii. Aceste dependenţe induc un autism tehnologic (practic
persoanele în cauză sunt separate de lumea reală cu care au contact totuşi pe cale tehnologică.
Se manifeată o retragere mare din viaţa socială, se izolează, le este frică de competiţia
socială, dezvoltându-se astfel persoane cu un pronunţat comportament asocial.
Dependenţa de religie şi misticism: persoanele simt o nevoie compulsivă de a-şi
raporta constant acţiunile de zi cu zi la religie. Dependenţa de religie cuprinde dependenţa
faţă de dogmă şi dependenţa faţă de slujitorii dogmei.
Dependenţele interpersonale: dependenţa de profesioniştii ce au o legătură mai acută
cu problemele zilnice ale oamenilor (spre exemplu, dependenţa de asistentul social, de
psiholog,etc.).
Dependenţele socio-instituţionale au în vedere în special dependenţa de aşa-numitele
instituţii totale: penitenciare, armata,spitalul,azilul,etc. Se instalează aşadar,la acele persoane
care vieţuiesc mult timp în asemenea instituţii şi care nu mai reuşesc să se simtă confortabil şi
în siguranţă decât în acele medii în care au locuit. Un bun exemplu în acest sens ar fi cel al

dependenţei copiilor instituţionalizaţi faţă de centrele de plasament,faţă de casele de
copii,aceştia fiind incapabili să-şi planifice singuri viaţa fără ajutorul instituţiei din care
provin.
Dependența faţă de grupul de apartenenţă („dependenţa faţă de gaşcă”): este întâlnită
de regulă la adolescenţi şi la tineri, „gaşca”fiind un spaţiu de socializare foarte important la
aceştia.
Dependenţa faţă de actualul model de frumuseţe feminină: în acest caz este o
dependenţă fără suport substanţial fiind mai mult dependenţa faţă de imaginea dorită,
neexistând neapărat un comportament alimentar adictiv.
Dependenţa de body-building şi alte sporturi, exerciţii fizice, joggingul face parte de
asemenea din rândul dependenţelor fără suport substanţial.
Concluzionând, toate plăcerile vieţii sunt susceptibile de a cauza dependenţa. Drept
urmare, clasificarea s-ar putea face pe principiul categoriilor de plăceri umane. Toate au în
comun acel mecanism al dependenţei uz, abuz, dependenţă, toleranţă, sevraj.

Curs v
Elemente de unitate si diferenta in aria complexa a multiplelor adictii

Adicţiile diferă în funcţie de gravitatea efectelor asupta organismului şi asupra nivelului
neuro-psihic, şi în funcţie de amploarea consecinţelor
Există anumite dependenţe care până la un anumit moment dat au o influenţă pozitivă. O
adicţie nu poate fi în niciun fel bună.
În ceea ce priveşte rezolvarea adicţiilor există mai multe modalităţi de rezolvare şi anume:
a) Eliminarea totală a consumului (alcoolul se tratează prin abstinenţă; un alcoolic nu va
putea bea niciodată cu măsură.) Alcoolicii anonimi au o vorbă celebră şi anume că
„ pentru un alcoolic un pahar este prea mult iar 100 sunt prea puţine”.

b) Nu se cere eliminarea tătală a adicţiilo se recurge la normalizarea comportamentului şi
consumul în limite care să nu pericliteze viaţa individului. De exemplu această metodă
de tratament este utilizată în tratarea bulimiei şi anorexiei.
Orice plăcere este succeptibilă să dea dependenţă. Orice activitate repetitivă nu este
dependenţă. Dependenţa este creşterea în aceeaşi proporţie a repetitivităţii şi a intensităţii
consumului. Obijnuinţele şi habitudinile nu au ajuns la pragul adicţiilor dar prezintă risc de a
devenii comportamente adictive.
Există mai multe perspective în care sunt privite adicţiile şi anume: perspectiva simţului
comun, perspectiva religiei, perspectiva juridică, perspectiva ştiinţelor bio-medicale,
perspectiva ştiinţelor sociale şi comportamentale.
I. Perspectiva simţului comun
Adicţiile sunt privite precum proaste obiceiuri,comportamente amendabile, vicii, tare
caracteriale.Atitudinea

comuna

este

aceea

de

etchetare,stigmatizare,distanta

sociala,marginalizare.Atitudine contraperformanta.
II. Perspectiva religiei
Comportamentul adictiv din perspectiva religieieste explicat prin urmatorul lant concepltual:
ispită-păcat-patimă. Ispita vine prin poftă, prin dorinţa de a-ţi satisface o nevoie neîmplinită.
Păcatul este cedarea în faţa ispitei. Patima este pacatul repetat,continuu.
„Tratamentul” utilizat în tratarea adicţiilor prin prisma ascestei perspective este crediţa, care
reprezintă un factor protectiv în a interveni în învingerea comportamentelor adictive. Metoda
celor 12 paşi. Limite.
III. Perspectiva juridică si a institutiilor de control social
Adicţiile sunt privite precum comportamente deviante, sancţionabile,necesare a fi controlate
social,la nivel legislativ si institutional. Limite.
Comportamentele adictive sunt pedepsite, dar interdicţia nu a eliminat niciodată consumul.
Un exempu elocvent în acest sens este reprezentat de perioada prohibiţiei din America.Iar
pedepsirea persoanei dependente,exemplu prin penitenciar,nu o va ajuta sa scape de

dependenta.Astazi,la nivelul specialistilor se face o diferenta ferma intre consunmator
dependent,considerat a fi un bolnav ce trebuie tratat,si comerciant-traficant,care este
contravenient sau infractor si trebuie penalizat.
IV. Perspectiva ştiinţelor bio-medicale
Adicţiile sunt privite precum o boală. Aici accentul cade pe manifestările de sănătate. Dar cu
toate acestea survine întrebarea Ce fel de boală este, somatică sau psihică?
„Delirium tremens” este o manifestare psihică cu implicaţii somatice. Este o boală acută, cu
pericol de moarte, care apare de regulă după un abuz îndelungat de alcool. Apar stări de
anxietate şi de nelinişte, tremurături şi halucinaţii (de ex. Şoareci albi, păianjeni, şi alte
animale mici, retrăirea unor situaţii de viaţă terifiante.)
Adicţiile la ora actuală sunt definite nu ca boli somatice,sau boli psihice sau si una si alta,ci ca
o categorie distincta de patologie umana,anume boli de adictie.
V. Perspectiva ştiinţelor sociale şi comportamentale
Adicţiile sunt privite precum patternuri comportamentale patologice învăţate,dobandite prin
habitusuri si invatare sociala. Latura biologică este importantă dar nu este cea mai importantă,
o atenţie deosebită se acorda in acest context laturii comportamentale a persoanei
dependente,adictive. Intervenţia este concentrată asupra stulului de viaţă, a afectelor, a
conduintei în general. Idera principală este aceasta: ,, orice învăţ are şi dezvăţ”.
Astazi,la nivelul celei mai comprehensive si performante intelegeri a fenomenului
adictiei,perspectiva bio-medicală şi perspectiva socio-comportamentală se intilnesc ,din ce in
ce mai mult intr-o abordare comuna.Aceasta sustine,concis spus,ca adictiile sunt boli,de
adctie,dar ca ,boli fiind ,ele nu presupun exonerarea de responsabilitate a persoanei in cauza
pentru propria situatie si pentru tratarea bolii,ci dimpotriva,responsabilitatea nu doar ca
ramane(spre deeosebire de situatia bolnavilor psihic),dar este o conditie de baza pentru reusita
terapiei,care este in mare masura una comportamentala.

Clasificarea drogurilor,a adictiilor cu suport substantial
În literature de specialitate a adicţiilor, adicţiile sunt clasificate în funţie de mai multe criterii.

Clasificare în funcţie de regimul juridic :


Doroguri legale (alcoolul, tutunul)



Droguri supuse controlului (morfina, stimulentele)



Droguri ilegale

Î Clasificare în funcţie de modul de obţinere:


naturale (opiumul, morfina , cocaina , cannabisul s.a.)



semisintetice (heroina, LSD-ul, codeina s.a.)



sintetice (anfetaminele, mialgin s.a.)

ncadrarea drogurilor în această clasificare depinde le la ţară la ţară.
Clasificare în funcţie de efectele la nivel neuro-psihic:


Efect depresor la nivel neuro-psihic (psiholeptice)



Efect stimulator la nivel neuro-psihic (psihoanaleptice)



Efect complex perturbator la nivel neuro-psihic (psihodisleptice)

Este necesar să ştim faptul că fiecare drog îşi are efectelesau dominant,ce se incadreaza in
una sau alta dintre cele ttrei clase.Insa,in plan secundar si in anumite secvente temporale
ale actiunii lui in organism,are si efectele specifice celorlalte clase de droguri.. De
exemplu alcoolul la început are efect stimulator dar după aceea are efectul depresor,care
este de baza, şi apoi inclusiv efect halucinogen. Amfetaminele aparţin clasei drogurilor
stimulatoare dar după efectul stimulator apar efectele adverse şi anume starea de oboseală
şi de epuizare.
A. Drogurile depresoare sau drogurile psiholeptice
Drogurile depresoare sunt:
o alcoolul;
o opiacele şi opioidele;
o analgezice, sedative, hipnotice, tranchilizante;

o solvenţi volatili;

Alcoolul
Acest dorog există de foarte mult timp. Există două categorii de alcool şi anume: alcooluri
fermentate şi alcooluri distilate.
Alcoolurile fermentate nu au mai mult de 14% alcool. Bacteria de drojdie este cea care
produce alcool si care moare atunci cand se depaseste aceasta concentratie alcoolica
 Vinul: atestat istoric la vechii egipteni, evrei, daci
 Berea: se întâlnea cel mai des în ţările Nordice
 Cidrul: fructe fermentate
 Mied: miere de albine fermentată
Alcoolurile distilate se produc ulterior fermentării prin supunere la acţiunea temperaturii. A
fost atestat istoric in anii 800 d. Hr. iar până în secolul XV era foarte rar întâlnit şi foarte
scump.
Temperatura ridicată determina evaporarea alcoolului care este direcţionat prin nişte ţevi in
alte ţevi care se află poziţionate in apă rece, determinând transformarea alcoolului din starea
de vapori în stare lichidă. Acest procedeu se numeşte distilare. Există şi dublu-distilare.
Se poate produce alcool distilat din diferite materii prime: grâu, porumb, secară, prune,
pufoaică).
Alcoolul industrial a început să fie produs din secolul XV astfel alcoolul a devenit mai ieftin.
Datorită insustrializării alcoolul a devenit cel mai popular drog de pe întreaga planetă.
Consumului de alcool în ţările Europene este permis dar în ţările Islamice este interzis.
Alcoolul fiind un dorg atât de popular dă un număr mare de persoane dependente.

Curs VI
Continuare-Clasificarea drogurilor functie de efectul neuro-psihic
Opiaceele şi opioidele
Opiaceele se produc din planta de mac iar opioidele se produc din sinteza chimică introdusă în
substanţa activă din mac.
În categoria opiaceelor intră: opiul, morfina, heroina, codeina, papaverina, fortral, endorfin.

În categoria opioidelor intră: metadonă, mialgin, sintalgon, fentanyl.
Cultivarea macului are loc pe suprafeţe întinse în Orientul apropiat, mijlociu şi îndepărtat.
După perioada de înflorire a plantei, se formează o capsulă rotundă sau ovală, care conţine
seminţele plantei. După aproximativ 10 zile, aceste capsule sunt crestate şi o sevă albă,
lăptoasă începe să curgă. După uscare, aceasta devine maronie şi se solidifică precum
cauciucul. Din opiul crud astfel extras se formează adesea bucăţi rotunde aşa-zise "pâini".
Culoarea sa alternează între maron şi negru. Opiul crud astfel preparat poate fi mâncat, băut,
injectat sau fumat.
Opiul: a fost atestat în Mesopotamia şi Egipt în urmă cu 5000 de ani. Se utiliza adesea la
diminuarea durerii.
Chandoo este cenuşa opiului fumat şi reprezenta dorogul săracilor. După fumare cenuşa
opiului deţine o concentraţie ridicată de substanţă activă.

Morfina: în secolul XVII s-a descoperit morfina de către un chimist din armata lui Napoleon,
utilizarea ei era calmant pentru durerile provocate de rǎni, iar apoi s-a realizat cǎ aceasta duce
foarte repede la dependenţǎ fizicǎ si psihicǎ. Dependenţa dată de morfină este una dură şi
sevrajul este foare urât. Efectul consumului de morfină este de până la 12 h. Acest
medicament este unul foarte controlat iar atunci când se eliberează o reţetă pe care este
prescrisă morfină este nevoie de semnătura unui poliţist.
Heroina: la aceeaşi doză este de trei ori mai puternică decât morfina. Ea provoacă aceleaşi
efecte ca şi opiul şi morfina, dar de o factură mult mai pronunţată.
Heroina produce o stare de bunǎstare, de reverie, eliminǎ durerea şi induce somnul.
Intoxicaţia severǎ datoratǎ unei supradoze de heroinǎ, poate duce la comǎ, dilataţie pupilarǎ,
depresie, pierderea cunoştinţei care în extremǎ cauzeazǎ moartea. Consumul de herionǎ dǎ
naştere senzaţiilor euforice, activeazǎ regiuni cerebrale prin care se produce dependeţa fizicǎ
şi psihologicǎ caracterizatǎ prin dorinţa pentru drog, toleranţǎ (necesitatea pentru doze din ce
în ce mai mari pentru a ajunge la acelaşi rezultat) şi sevraj dureros şi periculos ce include
panicǎ, frisoane, anxietate, greaţǎ sau vomǎ, insomnie, tulburări cardiace şi deces.
Consumatorii de heroină pierd simţul responsabulităţii. Efectul heroinei este de 3 h.

De obicei consumatorii îşi injecteazǎ heroina intravenos în braţe, gambe, glezne, sub limbǎ,
dar pot injecta şi subcutanat, intramuscular, pot fuma sau inhala.
Codeina: deriva al morfinei, componentă principală a multor sucuri expectorante. Se foloseşte
în controlul durerii. Dependenţa se instalează târziu.
Papaverina: se foloseşte la calmarea durerilor de musculatură. Dependenţa se instaleaza
târziu.
Fortral: se foloseşte la controlul durerii post chirurgicale. Dependenţa se instalează după
consum de aprximativ un an.

Endorfin: derivat din morfină distilată, este mult mai puternic decât fortralul.
Metadona: este un drog analgezic de înlocuire la sevrajul creat de morfină şi heroină.
Mialgin: se utilizează ca şi calmant după intervenţiile chirurgicale.
Sintalgon: are acelaşi efecte precum metadona
Fentanil: se găseşte sub formă de gaz şi se utilizează în anesteziile chirurgicale.
Efectul imediat este excitarea dar efectul de fond este domolire, somnolenţă.
Analgezice, sedative, hipnotice, tranchilizante;
Sedativele se împart în tranchilizante minore şi tranchilizante majore.
Tranchilizantele minore sunt: barbitudice şi nonbarbitudice.

Barbitudicele


Fenobarbital,



Ciclobarbital,



Anobarbital,

Nonbarbitudice
Clasa I


Diazepam



Pentobarbital,



Nitrazepan



Veronal,



Rudotel



Seconal.



Rohipnol



Librium

Toate acestea având rolul de somnifere.

Clasa II


Meprobamat



Hexa meprobamat



Metaqualon



Piracetam

Tranchilizantele majore şi analgezice sunt:


Fenotiazine



Reserpina



Haroperidol



Feracetina



Aspirina

Analgezicul are rolul de a înlărura durerea. Anestezicul are rolul de a înlătura simţurile.
Analgezicele nonnarcotice înlătură durerea dar nu induc somnolenţă.
Solvenţii volatili sunt:


Aurolac: afactează fizicul persoanei, dureri de cap puternice, stări de greaţă, distruge
organele interne. Se foloseşte în anatomia patologică.



Cloroformul: se foloseşte în ,,prepararea” cadavrelor prin injectare. Dau dependenţă
celor care lucrează cu el nu mortului.



Eterurile



Clasa vopselurilor

B. Drogurile stimulatoare la nivel neuro-psihic/psiho-analetice
În clasa drogurilor stimulatoare se înpart în cinci subclase şi anume:
a. Subclasa stimulenţilor habituali
b. Subclasa cocaidelor
c. Subclasa amfetaminelor
d. Subclasa drogurilor de dopaj
e. Subclasa altor droguri stimulatoare
Voi începe prezentarea cu subclasa stimulenţilor habituali. Această subclasă este compusă
din:


Cofeină: substanţa activă din cafea



Theina: substanţa activă din ceai



Theobromina: substanţa activă din boabele de cacao



Nicotina: substanţa psihoactivă din tutun

În continuare voi prezenta câteva elemente esenţiale ale nicotinei. A fost numită iarba
diavolului, este larg raspândită în lume, are efecte dramatice asupra organismului. Sevrajul la
nicotină îl determină pe fumător să mai fumeze o ţigară. Fumătării au impresia că fumatul îi
face mai calmi în situaţiile de stres dar acest calm este dat de faptul că corpul primeşte
nicotina necesară şi depăşeşte sevrajul. Starea de agitaţie este manifestarea sevrajului.
Nicotina trece prin placenta mamei şi ajunge la făt.
Subclasa cocaidelor
Frunza de coca este elementul de bază. Columbia este cel mai important producăror de
cocaină din lume.
Cocaidele au ca şi efecte: producerea unei stări de virgilitate crescută, capacitate de
mobilizare fizică crescută, taie pofta de mâncare, oamenii sunt capabili de muncă cu mâncare
puţină. Se folosesc în curele de slăbire.

Această subclasă este compusă din: cocaina, speed-bald, creck.
Cocaina: se extrage din frunza de cacao, se găseşte sub formă de pudră albă, se brizează (se
trage pe nas), se fumează, se injectează şi se mestecă.
Cocaina se produce prin macerarea şi dizolvarea frunzelor în preparate acide. Este cel mai
scump dorog. Este cel mai rafinat dintre droguri.
Efectele consumului de cocaină pe termen scurt sunt: stimulare puternică de scurtă durata,
aproxinativ 30-60 min. Consumatorul are senzaţia de bună dispoziţie, euforie, sentiment de
autocontrol, puternică stimulare sexuală.
Efectele consumului de cocaină pe termen lung sunt: stare de agitaţie, trăiri depresive,
insomnie.
Dependenţa se instalează repede. Pentru a trata această adiţie se folosesc grupurile de suport
mutual şi comunităţile terapeutice.
Speed-bald: amestec de cocaină cu heroină, mai puternic decât heroina.
Crack: acesta este termenul folosit în America pentru cocaină care se fumează, fiind un
produs ce are la bază hidrocloritul de cocaină. Se prezintă sub formă de bobiţe sau bastonaşe
albe. A apărut prin anii 80 şi s-a răspîndit rapid printre consumatori datorită preţului scăzut,
pentru că se putea fuma uşor şi pentru că efectul era rapid şi puternic. Efectul este orgasm
generalizat dar efectele trec după 10 minute. Persoanele dependente trăiesc foarte dramatic
sevrajul. Are efect dramatic asupra echilibrului mental.

Subclasa amfetaminelor
Sunt substanţe de sinteză chimică. Prima substanţă din această categorie este efebrina, baza
pentru a produce antibiotice. Produc stǎri de euforie, lipsa oboselii, pot realiza performanţe în
cadrul unor acţiuni simple, mǎresc nivelul de activitate, reduc poftă de mâncare, duc la
creşterea nivelului de violenţǎ, reduc somnul, creşte tensiunea arterială, produc senzaţii de
vibraţii în corp. Consumul de amfetamine conduce la modificǎri psihologice sau
comportamentale dezadaptative, semnificative clinic, cum ar fi euforia sau aplatizarea

afectivǎ, modificarea de sociabilitate, hipervigilitatea, sensibilitatea interpersonalǎ, tensiunea
sau mânia. În asociere cu alcoolul ecstasy exacerbeaxă efectele.

Amfetaminele au fost descoperite în perioada interbelică. În al doilea Război Mondial erau
prescrise obligatori piloţilor de avioane de luptă.

Speed: au efect rapid, oferă persoanei o dinamicitate puternică.
Ecstasy: „pilula dragostei”, a fost denumit drogul anilor 90, era parte a culturii muzicale tehno
şi house. Pentru a controla efectul este nevoie să consumi mult lichid.
Se consumă tip tablete sau injectabile.
Efecte consumului de ecstasy creşterea frecvenţei pulsului, creşterea temperaturii, creşterea
tensiunii arteriale, creşterea încrederii în sine, sentimente de bine, de iubire şi fericire.

Subclasa drogurilor de dopaj
Se folosesc în general de sporivi. Au rolul de a creşte performanţa fizică dar şi mentală.


Sibutramina



Hormoni: cresc masa musculară, cresc puterea de muncă, la femei au efecte,
masclinizează organismul femii. Produc dereglări hormonale masive.



Steroizi



Anabolizanţi



Naposim

Subclasa altor droguri stimulatoare
Khat: se extrage din coca africană, este o plantă care are efect asemănător cu cel al cocainei.

Kawa: se obţine din cactus uscat şi mărunţit şi se consumă diluat. Are renume în plan medical
pentru remediul produs în situaţiile de scleroză multiplă in plăci.
Guarana: ara efect asemămător cafelei dar mult mai puternic.
Mate: are efect mai puternic decât cafeaua şi este un dorog legal.
Băuturi energizante:conţin minibob de cofeină şi taurină. Se consumă de regulă împreună cu
alcoolul. Energizantele maschează efectele alcoolului şi consumatorul nu îşi dă seama cât de
băut este. Alcoolul este un drog din clasa depresoarelor şi energizantele sunt droguri din clasa
stimulatoarelor iar atunci când sunt consumate împreună dau o stare de voiciune şi de super
putere.

Curs VII

C. Drogurile halucinogene/ perturbatoare/ psihodisleptice
Această clasă este compusă din 4 subclase şi anume:
a. Subclasa canabinoidelor
b. Subclasa drogurilor psihedenice
c. Subclasa drogurilor psihodisleptice sintetice şi semisintetice
d. Subclasa altor droguri psihodisleptice
Halucinaţiile= percepţii greşite ale mediului în care te aflii. Cei care consumă droguri au
impresia că sunt într-o altă lume, că sunt intr-o călătorie.
Subclasa canabinoidelor

Tetrahydrocannabinol = substanţa activă din canabis
Canabisul a fost decoperit în jurul anilor 1500- 2000 î. Hr. de către vechii indieni şi stau la
baza religiei budiste. Cei care oficiau ceremonialul religios consumau canabis pentru a
desluşii viitorul. Preoţii făceau un foc şi peste foc aruncau pietre mari iar pe pietre puneau
boabe de canabis iar boabele se ardeau dând un miros care era inhalat de preoţi şi aceştia
intrau în transă.
Canabisul se întălneşte sub formă de: marijoana, haşiş, ulei de canabis, bhang.
Efectele generale sunt: toate percepţiile devin mai intense, în special percepţia culorilor şi
sunetelor; gândirea este influenţată; halucinaţii.
Marijuana: se produce din planta numită Canabis Sativa care a fost cultivată pentru
proprietăţile ei psihoactive cu mai mult de 2000 de ani în urmă. A devenit cunoscut în
mişcorile folwer-power din America. Se consumă în general în contextual petrecerilor
generaţiilor tinere. Se consumă împreună cu vodkă . Alcoolul este din clasa depresoarelor iar
canabisul este din clasa halcinogenelor, canabisul oferă halucinaţii iar alcoolul ofera
durabilitata halucinaţiilor.
Marijuana este un halucinogen, mediu care are efectele antidepresive şi dezinhibitoare ca şi
alcoolul. Reacţiile consumatorului sunt înfluienţate puternic de aşteptările sale şi de
experienţele trecute, unii care au încercat drogul pentru prima oară nu au simţit nimic
deosebit.
Efectele fumatului se resimt în general după câteva minute, iar efectul maxim apare
cam la 10-30 de minute. Acestea includ următoarele simptome: uscarea gurii şi a gâtului,
accelerarea ritmului cardiac, coordonarea şi echilibrul, prelungeşte timpul de reacţie, şi
diminuează memoria recentă. Produce o stare de bine, însoţită de relaxare şi visare, provocând
iluzii consumatorilor mai uşor sugestivi, şi modifică percepţiile, de aceea este periculos să se
conducă maşina. Dozele mai puternice produc reacţii mai intense, alterînd puternic
percepţiile, provoacă crize de paranoia sau halucinaţii. Efectele de moment ale marijuanei
dispar după două sau trei ore. Consumul de Marijuana scade capacitatea de a învăţa.
Haşişul: numele îi vine din limba Latina în care haşiş însemna asasin.

Dă o stare de violenţă necontrolată sub imperiul halucinaţilor care apar. Se consumă sub
formă lichidă, masticabilă şi sub formă de prăjituri.
Uleiul de cannabis: se obţine din rafinarea răşinii de cannabis, sub formă de picături. Există
un risc ridicat spre supradiză. Efectul este de până la 24 h.
Sevrajul provoacă o stare de rău generalizat, amaţei, senzaţii de nisip pe limbă.
Bhang: se consumă în Asisa de Sud Est. Se găseşte sub formă de fiertură ce se mănâncă. Are o
mare răspândire socială, in multe comunităţi africane se consumă ca şi hrană.

Subclasa drogurilor psihedenice
Efectul de fond este perturbarea accentuată a percepţiilor, deschidere a psihicului către o altă
stare şi lume. Consumatorii se simt parcă intr-o altă lume. Permit experimentarea unor noi
stări de conştiinţă care în realitate nu sunt posibil să se întâmple.
Drogurile din subclasa psihodislepticelor produc halucinatii prin distorsionarea realităţii celor
care o consumă, simţurile devin confuze iar senzaţiile sunt amplificate şi amestecate. Se
produce un fenomen de sinestezie, de amestecare a senzaţiilor şi se inversează modul de
percepţie a spaţiului şi timpului, se “vad” sunete si se “aud” culori, apar distorsiuni ale
mărimilor obiectelor, subestimări sau supraestimări ale distantelor şi mărimilor.
a. LSD: este un drog hallucinogen, se produce din cornul secarei. S-a produs pentru
prima dată în Elveţia 1942. Este unu dintre cele mai consummate droguri. În anii “ 80
se traficau prin scrisori şi anume pe locul unde era lipici pentru închiderea scrisorii se
punea LSD şi cel care cumpăra plicul doar lingea acea parte li îşi lua doza de drog.
LSD=acid dietil-amina lisergic)
Substanţa activă se dizolvă în lichide, într-o anumită concentraţie, şi se aplică apoi pe un
substrat (zahar cubic, tablete sau capsule) în vederea consumului. Oferă dependenţă fizică dar
şi somatică. Toleranţa se instalează foarte repede. În general efectul durează aproximativ 8-10

h. Cei care consuma în general sunt însoţiţi în călătorie de un coleg care nu a consumat pentru
a-l supraveghea să nu-şi pericliteze viaţa.
Consumul poate provoca: lipsa stării de somn, vorbeşti de unu singur, euforia poate aluneca
spre depresii, stări de spaimă, spaima urmăritului, pot fi declanşate boli psihice, încercări de
suicide (dar nu intenţionat, din cauza halucinaţiei puternice are impresia că e intr-o călătorie şi
de exemplu în loc de geam vede o câmpie cu flori), coşmar şi stări în care simţul realităţii se
pierde.
Totul este blocat, consumatorul este într-un extaz prelulgit, extaz erotic. După trecerea
efectelor apar flesh-back-uri de memorie timp de săptămâni la rând.

b. Ciupercile halucinogene: efectul halucinogen nu este atât de accentuat ca şi la LSD.
Se poate vorbi despre călătorie.
Psilocina şi psilocibina dau halucinaţii controlabile de aceea de multe ori există tedinţa de a le
încadra în categoria drogurilor slabe. Sunt aşa numitele ciuperci mexicane.
Persoana devine foarte comunicativă, are o dorinţă mare de socializare, poftă de râs, cel care
se află în călărorie nu luptă împotriva acestei călătorii.
Amarita muscarina: se mai numeşte şi pălăria şarpelui. Substanţa activă este mescalina.
c. Mescalina: este un cactus, se consumă uscat şi sfărâmiţat. Efectul este asemănător cu
cel al ciupercilor halucinogene.

Subclasa dorogurilor sintetice şi semisintetice
STP: este renumit că oferă sănătate liniişte şi pace. Derivă din mescalină.
2CB

Angel dusth: se mai cunaşte şi sub denumirea de praful îngerilor. Efectul angelic constă în
faptul că diminuează simţul durerii, euforie intensă, o pierdere a controlului de sine. A Fost
produs şi utilizat în medicina veterinară.
Ketarina: este un analgesic. Doar în doză mare are efect halucinogen.

Subclasa altor droguri psihodisleptice
Belladonna: se traduce frumoasă doamnă. Se produce din atropină. Are rolul de a măriii
pupila oculară. Efectul imediat este de ceaţă iar efectul mediat afectează multe dintre simţuri.
Scopolamina: se mai numeşte şi drogul adevărului. Se numeşte aşa pentru că sub imperiul
acestui drog persoana consumatoare raspunde la tot ceea ce este întrebat. Anulează puterea de
a rezista la interogatoriu. Adesea era folosit în acest scop.
Stricnina: este un drog din clasa stimulatoarelor. Tradiţional se folosea ca otravă pentru
şobolani.

Prevenţia consumului de alcool şi droguri
,,Este mai ieftin să previ decât să tratezi”
De multe ori pervenţia este luată în atenţie cu o mare lejeritate.
Situaţii care necesită programe de prevenţie: (se stabilesc în funcţie de fazele consumului de
alcool):
§

Consumul ca experienţă

§

Consumul pentru opţinerea efectelor pozitive scontate

§

Consumul social

§

Consumul pentru a limita disfuncţiile

§

Erapa dependenţei

Există trei nivele ale prevenţiei:
1) Prevenţie primară
2) Prevenţie secundară
3) Prevenţie terţiară
Prevenţia primară: se adresează persoanelor care nu consumă drog în ideea de a nu debuta ca
şi consumatori sau se mai adresează şi persoanelor consumatoare dar doar până la treapta a 3a.
Prevenţia secundară: prezintă un risc mărit şi se utilizează în perioadele timpurii ale
consumului de droguri.
Prevenţia terţiară: se adresează persoanelor dependente. Are rolul de a reduce efectele
derivate. Prevenţia agravării problemelor de sănătate (risc de criză hepetică). Se regăseşte în
programele de post-cură care au ca şi scop evitatea recăderii.

Curs VIII
Programe şi servicii de prevenţie în domeniul comportamentelor adictive
Pentru a face o prevenţie eficace este nevoie să schimbi seturi de valori, norme,modele şi
stiluri de viaţă.Există anumite repere faţă de care schimbarea e posibilă.Cercetarea în Elveţia
vizează prevenţia secundară şi cea terţiară. De ce oamenii care cunosc efectele negative ale
fumatului nu se lasă? Ce trebuie să conţină un mesaj de prevenţie pentru a fi eficace? Un
astfel de mesaj trebuie sa evidenţieze un pericol ca fiind iminent şi evident.
Prevenţia are şanse să fie eficace cu cei care deja au experimentat ceva.Prin prevenţie la
nivelul societăţii nu se urmăreşte stoparea drogurilor ci controlul fenomenului adicţiei.Prin

control în acest sens se înţelege coabitarea cu acest fenomen,a putea trăi cu mediul acesta
periculos.Astfel,tot ce ţine de prevenţie vizează normele.Totuşi,pentru a face prevenţie eficace
trebuie să intervii şi asupra valorilor.
De regulă,oamenii se avântă în comportamente adictive doar pentru că le lipseşte ceva.
Aşadar, în Occident fumatul a devenit aproape ruşinos,acest lucru fiind posibil prin campanii
de de informare, reglementări şi norme legislative, etc.
Există trei nivele de prevenţie ce vizează etape diferite:prevenţia primară,prevenţia
secundară şi prevenţia terţiară.
Prevenţia primară vizează populaţia care nu a debutat sau e în faza de început a
consumului.Pentru ca prevenţia primară să fie eficace trebuie găsite raţiunile pentru care se
consumă.De pildă, alcoolul este un drog social dar heroina nu, de aceea trebuie să identificăm
principalele elemente cauzale ale consumului.În programele de prevenţie trebuie stimulate
comportamentele de rezistenţă.
Comportamentele care duc la adicţie se petrec în cadrul socializării,de aceea trebuie
acordată o mare atenţie acestui aspect.
Un exemplu de program de prevenţie primară ce se bazează pe cele menţionate anterior este
metoda Delphi,utilizată în Olanda.Metoda Delphi are drept elemente cheie aşa-numitele
„antene”,persoane care se află în locurile unde se petrec comportamentele adictive.Antena
este vizitată periodic de lucrătorii din domeniul prevenţiei care strâng informaţii.
Plantele etnobotanice reprezintă un risc masiv de consum în România,Olanda,Marea
Britanie(doar în aceste trei ţări).
În toate ţările există reguli de limitare a vânzării alcoolului către

minori. În Olanda, sunt

antenele cele care identifică cine anume a vândut alcool minorilor şi acelora care au vândut li
se încheie standul.
Prevenţia se face prin afişaj,panouri,televizări,grupuri de consiliere,abordare individuală(dar
foarte puţin) deoarece este mai uşor să intervii asupra grupului.
Prevenţia secundară vizează detectarea timpurie şi intervenţia rapidă în raport cu
grupurile de risc.
Din categoria grupurilor de

risc fac parte:copiii care cresc în familiii

dependente,copiii care trăiesc în familii cu părinţi cu probleme sau comportamente pshice,

persoanele ce trăiesc în vecinătăţile marilor oraşe(comunităţile din suburbiile marilor oraşe,cu
menţiunea că suburbiile nu se regăsesc

neapărat la

marginea oraşelor,spre exemplu,în

Bruxelles,exact lângă centru aflându-se o suburbie).
Lipsa educaţiei şi sărăcia sunt cele mai mari probleme din lume.Aşadar,în prevenţia
secundară accentul cade pe spaţii umane şi sociale mai strânse,unde oamenii au nevoie de o
abordare mai directă ,se apelează la comunicarea publică.Se lucrează

şi cu metode de

grup(grupul de întâlnire,o metodă relaxantă în care interacţiunea merge planificat).În cea mai
mare măsură se lucrează cu grupurile de consiliere(suport emoţional de la terapeuţi sau
mutual,şinte care vizează relaxarea,preocuparea).
Prevenţia terţiară se adresează acelor persoane care deja sunt dependente.Ţinta
principală în acest caz este evitarea consecinţelor de ordin secundar.Este important să se
aducă în atenţie cel mai periculos risc şi anume cel al infectării cu HIV-SIDA.Un risc asociat
e acela de transmitere a BTS.
O altă situaţie de risc o constituie faptul că o mare parte din femeile care consumă
heroină se şi prostituează.
S-au creat centre de injectare controlată cu heroină,deoarece aceşti dependenţi îşi
procură oricum heroină,la unii dintre ei nemaifuncţionând tratamentul cu metadonă. Spre
exemplu,în Germania, s-a legalizat heroina,fiind eliberată pe bază de reţetă.
Abordari,metode, instrumente ,tehnici folosite:
-Abordarea individuală în stradă(locul în care ei trăiesc,de exemplu în Sofia
cei dependenţi de heroină trăiesc în gară,în Olanda cei

singuri fără familie trăiesc în

parcuri,sau sub poduri într-o lume a lor).Poliţia este în tangenţă directă cu serviciile sociale
care să-i plaseze într-un centru controlat,unde se administrează metadonă,beneficiind de
spaţiu de socializare.Singurele persoane pe care le acceptă sunt asistenţii sociali,psihologii.Se
lucrează cu unităţi terapeutice,cea mai degradantă şi mai gravă stare având-o cei care au
pierdut tot în viaţă.
-Abordarea in contexte institutionale organizate,
Abordarea generală a prevenţiei în plan internaţional cuprinde:

1)programe bazate pe politici antidrog;
2)programe bazate pe servicii care se adresează mecanismelor psiho-sociale de
consumului şi dependenţei.
Programele bazate pe politici antidrog au în vedere ansamblul de măsuri de ordin legislativ
care vizează monitorizarea fenomenului adicţiei şi construirea cadrului instituţional(de acestea
se ocupă legiutorii,specialiştii în drept şi legislaţie). Se urmăreşte reducerea ofertei de drog şi
reducerea cererii de droguri.
Reducerea ofertei se realizează prin munca în domeniul justiţiei(legi
comercializarea, în câteva ţări

care interzic

fiind legalizate drogurile uşoare).Măsurile poliţieneşti

consideră că cel ce are de-a face cu drogul e infractor şi trebuie pedepsit,dar nu există doar
călăi ci şi victime(distincţia între traficantul de droguri-infractorul şi dependentul de drogurivictima:numărul dozelor pe care persoana o are la el,un consumator nu are voie să aibă mai
mult de cinci doze la el).
Reducerea cererii se focalizează şi pe ipostaza de victimă, desfăşurându-se intervenţii psihosociale.Reducerea cererii e făcută tot de acelaşi personal care se ocupă şi cu reducerea
ofertei.Adevărata prevenţie cuprinde abordarea serviciilor psiho-sociale de consum şi a
dependenţei ( intervenţia în raport cu acele înţelesuri:de ce consumă oamenii droguri).
Programele axate pe politica drogului au o eficacitate scăzută.
Programele bazate pe Înţelegerea mecanismelor psiho-sociale prin intermediul
modelelor teoretice:
a)modelul interactiv al stresului:foarte cunoscut la nivel internaţional,având
origini în Olanda.Herman a publicat în 1988 bazele acestui model.Comportamentele adictive
funcţionează ca şi comportamente compensatorii faţă de insatisfacţia socială.Este normal ca
în viaţa socială,oamenii să obţină satisfacţii,dar există şi indivizi ce obţin aceste lucruri în
mod deficitar,deoarece le lipsesc abilităţile sociale.În fapt,inabilitatea de a-ţi forma o reţea de
suport social reprezintă un risc major şi fundamental pentru adicţii.Practic,dacă nu ai abilităţi
social,porneşti în viaţă cu un handicap major.Omul are anumite dotări

prin care să îşi

dobândească abilităţi sociale.
b)modelul etapelor schimbării: Prochaska şi Diclemente au încercat să
clarifice comportamentul unei persoane aflate în adicţie şi au stabilit următoarele etape:

1.precontemplarea:preproblematizarea situaţiei;
2.contemplarea :problematizarea ca atare a situaţiei;
3.decizia:hotărârea de a produce o schimbare;
4.schimbarea:acţiunea de schimbare propriu-zisă;
5.recăderea :stabilizarea şi recăderea din situaţia de stabilizare.
Ca

specialist trebuie să aduci persoanele în etapa a doua deoarece atunci când

persoana ajunge să nu mai aibă

un loc în care să se întoarcă nu are decât o singură

şansă,aceea de a o lua pe un singur drum.Sunt persoane care de mult timp au conştientizat că
au probleme dar nu pot să renunţe.Când se ia decizia de schimbare e nevoie de sprijin de
specialitatea şi astfel se trece la etapa a patra.O vreme mulţi controlează situaţia,dar de odată
se poate nărui totul,apărând recăderea.

Aceste etape sunt ca un lanţ circular,astfel după ultima etapă urmează iar prima.Acesta
e mersul firesc,recăderea este o etapă necesară,rezultatele în timp vor apărea.În materie de
prevenţie ne interesează primele

trei-patru etape(recăderea e la un nivel mai larg)

Curs IX

Programe şi servicii de prevenţie în domeniul comportamentelor adictive(continuare)
Programele de prevenţie în domeniul comportamentelor adictive mai pot fi clasificate şi în
funcţie de conţinutul lor.Avem aşadar, două mari categorii de programe de prevenţie a
consumului şi dependenţei de droguri:
1); programe de tip „warning”,de avertizare

2) programe de comunicare şi de informare publică bazate pe comunicare şi prezentarea
neutrală a faptelor
3) Programele de intervenţie pentru schimbarea atitudinii ,in baza asimilarii înţelegerii
procesualitatii adicţiei ca fenomen
Programe focalizate pe informare şi comunicare publică cuprind două subtipuri de
programe :


programe de tip „warning”,de avertizare(sunt cele mai simple ,nu sunt aşa
elaborate;merg pe ideea că o prezentare dramatică a consecinţelor ar fi de natură să
determine indivizii să renunţe la respectiva practică;constau în mesaje publicitare,în
campanii,care să scoată în evidenţă efecte cât mai dramatice,spre exmplu:inscripţiile
de pe pachetele de ţigări;de aceea trebuie schimbate mesajele relativ des pentru a nu
plictisi publicul.Au efecte pe termen scurt şi pentru categorii de populaţie slab
educate,ce au o anume conştiinţă).



programe de comunicare şi de informare publică bazate pe comunicare şi
prezentarea neutrală a faptelor: insistă pe o prezentare echilibrată a consecinţelor se
scot atât implicaţiile pozitive cât şi negative(de pildă în cazul prevenţiei din şcoli le
prezentăm elevilor atât efectele pozitive cât şi cele negative ale consumului de
droguri).Rezultatele sunt cu o probabilitate mai pronunţată,efectele fiind mai lente
întrucât au natura de a-i face pe oameni să cadă pe gânduri.Însă aceste efecte sunt mai
durabile,se adresează unei arii corticale ce vizează adaptarea cognitivă la realitate
deoarece pentru a face faţă unei situaţii trebuie să o cunoşti.Aceste programe sunt mai
eficace şi mai multe practicate pe plan internaţional.

În

programele de durată sunt combinate cele două,dar cu o insistare mai mare pe al
doilea tip de programe prezentate.

Programele de intervenţie pentru schimbarea atitudinii derivă din subcategoriile bazate
pe înţelegerea adicţiei ca fenomen( nu este vorba de comunicare publică ci necesită o
cercetare de evaluare iniţială, vedem de ce fumează,de ce beau,după aceea avem repere pe

care le putem instrumenta pentru a derula intervenţia ).De pildă,facem consiliere pentru a-i
învăţa cum să refuze aşa fel încât să-şi păstreze prestigiul în gaşcă.După ce se face intervenţia
se face o evaluare finală pentru a vedea ce a funcţionat şi ce nu.
Sunt programe mai scumpe şi pe termen lung, necesită specialişti mult mai rafinaţi;dau
rezultate foarte bune şi se realizează în ţările cu tradiţie:Olanda,Marea Britanie,Germania.
În funcţie de centrarea intervenţiei preventive se regăsesc:
a)programe ce se centrează pe abordarea individuală şi de grup mic(ca
metodologie,greutatea cade pe consilierea individuală sau mai mult de grup).De exemplu,în
şcoală cu o parte dintre cei mai susceptibili de a dezvolta dependenţa se face un grup de
dedezvoltare personală(au în vedere nevoile de de dezvoltare a abilităţilor sociale,a stimei de
sine,etc).Mai există şi grupuri de consiliere pentru cei cu risc ridicat de adicţie,accentul este
pus mai mult pe adicţie,fiind foarte eficace dacă este făcut profesionist.
b) al doilea tip de programe este cel centrat pe familie şi grupul de prieteni.Ca
adresabilitate este mai greu(este vorba de familiile cu risc ridicat şi care sunt deja în anumite
programe de asistare,calea fiind mai accesibilă la cei din urmă.În cazul abordării familiei
trebuie să-i abordezi pe toţi membrii familiei cu mult tact,pe fiecare în parte după nivelul său
de înţelegere şi apoi trebuie să-i reuneşti pe toţi ,prezentându-le părerile deoarece adicţiile
sunt o boală de familie,o boală de relaţionare.Dacă sunt făcute profesionist,rezultatele sunt
bune.
În Olanda,sunt foarte eficiente programele „home cinema” în care familia cere familiei
acordul ca să filmeze întâlnirile ce sunt apoi vizionate împreună,membrii sunt provocaţi la
ceartă,urmând ca apoi să urmărească aceste înregistrări.Filmele obiectivizează
realitatea,dezinhibând în aşa fel încât deblochează canalele de comunicare ale familie.
A doua parte a programelor în cauză ,abordarea centrată pe grup de apartenenţă pentru că
adolescenţii sunt subiecţii de centrali ai programelor de gen.De pildă,un program de gen din
Germania desfăşurat într-o comunitate de germani ,foşti ostateci de război în Rusia ,cu grave
probleme de integrare,mai ales în rândul adolescenţilor ce abandonau şcoala şi săvârşeau
infracţiuni.S-au organizat cluburi de socializare unde fiecare desfăşurau activităţile preferate
pentru a-i împiedica să facă infracţiuni(organizarea de meciuri de fotbal la ora 12

noaptea,atunci când adolescenţii în cauză săvârşesc activităţi ilegale).

c)abordarea „institutional building”,a treia abordare în ceea ce priveşte focalizarea
prevenţiei se preocupă de construirea de instituţii de profil,capitol care la noi în ţară este
deficitar.Pe termen mediu şi lung activităţile trebuie incluse într-o instituţie formală,trebuie
construite centre,agenţii cu spaţii pentru prevenţie.În ţara noastră totul se reduce la acele
centre ale Agenţiei Naţionale Antidrog,ce nu sunt eficiente datorită personalului
nespecializat.Trebuie astfel să împrumutăm metodele din alte ţări(Olanda,etc.).
Şi în cadrul acestei abordări se simte nevoia unei combinări între programele de mai
sus pentru că aici e vorba de PROGRAME NAŢIONALE pe termen lung.
În materie de prevenţie dacă eşti profesionist trebuie să te aştepţi la rezultate
consistente şi durabile nu imediate;peste tot unde este vorba de schimbat atitudini şi
comportamente este greu de realizat şi trebuie multă perseverenţă.

Modele, metode,strategii şi instrumente în , terapia, recuperarea şi
reabilitarea persoanelor cu comportamente adictive.
*Metodele şi instrumentele:lucruri uşor configurabile de lucru;
*Strategii:modalităţi de apune în lucru modelele,un model lucrează ca metodă şi instrument;
*Terapia: într-o accepţiune restrictivă are sensul de tratament,dar terapia înseamnă
mult mai mult pe lângă cea medicală ,(terapie ocupaţională,terapie psihosocială,ludotearapie,terapie prin teatru,artterapie,chinetoterapie,etc);cuprinde mai multe
domenii.Putem compara alcoolul cu diabetul:este tratabil, nu vindecabil,aici tratabil în sensul
de ţinut sub control,alcoolicul abstinent este ca un om sănătos.
*Recuperarea:revenirea la capacităţile normale de dinainte(înţelegerea cuvântului

strict din punct de vedere medical);înţelegerea psiho-socială a termenului are în vedere
recăpătarea unor abilităţi în plan psiho-socio-comportamental;
*Reabilitarea şi reinserţia familială şi socio-profesională:reinserţia socială a
persoanelor prin recunoaşterea celorlalţi a abilităţilor recuperate.De exemplu,un alcolic prin
stigmatizare şi izolare se dezvoltă o nerecunoaştere a abilităţilor sale,prin aceasta se ajunge la
o anomie socială,nimic nu mai contează decât obţinerea alcoolului.Reabilitarea ajută în
procesul abstinenţei,trebuie să te însănătoşeşti la nivel biologic,psihologic şi social.Această
parte a reabilitării este foarte greu de îndeplinit pentru că alcoolicul şi-a pierdut abilităţile
normale,sociale şi profesionale,ceilalţi trebuind să-l accepte;la acest nivel se evidenţiază
iarăşi faptul că adicţiile sunt o boală de familie.

Modele teoretice şi strategii:
Sunt clasificate în funcţie de modelul de abordare:
-nivel individual: abordarea individuală utilizează instrumente proprii medicinei şi
psihologiei.Cuprinde modelele spitaliceşti şi cele de psihoterapie individuală.
Modelele spitaliceşti sau tradiţionale se desfăşoară în clinica de psihiatrie,unde există
secţia de închişi şi de deschişi.Este o abordare nepotrivită ce are ca punct principal cura de
dezintoxicare,fiind strict medicală.
Modelele de psihoterapie individuală includ abordarea preferată de vedetele cu
comportament adictiv;este o abordare foarte scumpă în general pentru că înseamnă asigurarea
de adăpost şi o mulţime de personal;în acest tip de clinici se face multă psihoterapie,însă cu o
eficacitate foarte săracă deoarece adicţiile sunt şi o boală de relaţionare(baza adicţiilor este
defectul de relaţionare a persoanelor).
-nivelul centrat pe familie(faţă de primul este decât în parte un model
rezidenţial:se realizează în familie în locuinţa lor.Eficacitatea este din start mai mare pentru
că familia este cea mai importantă,iar consecinţele pozitive se vor răsfrânge şi mai departe.
-nivelul grupurilor terapeutice,grupurilor de apartenenţă,a grupurilor de suport
mutual: o parte din grupuri sunt naturale(grupul de apartenenţă),altele sunt artificiale(grupul
de suport-Alcoolici Anonimi,grupul terapeutic,etc).Sunt grupuri artificiale deoarece sunt
alcătuite din oameni aparţinând unor medii diferiteUn exemplu bun în acest caz este cel al
Alcoolicilor Anonimi care reprezintă unul din cele mai puternice instrumente pentru
menţinerea abstinenţei.În timp acestea devin grupuri naturale,membrii împrietenindu-se,au

contacte dese nu numai la reuniuni ci şi prin telefon,tot timpul când simt nevoia să bea.
„Naşul” în cadrul Alcoolicilor Anonimi este o persoană mai veche din grup ce l-a preluat pe
cel nou în grup.În principiu este frecventat toată viaţa de persoanele în cauză.
Termenul de” suport mutual” evidenţiază faptul că membrii îşi acordă sprijin cognitiv unul
altuia,remarcându-se o dependenţă benignă,persoana devenind într-un fel dependent de grupul
de suport mutual( dependenţa de instituţii).
Grupul terapeutic este asemănător Alcoolicilor Anonimi,dar diferă deoarece nu este un grup
de egali ci este un grup coordonat şi organizat de specialişti.Se lucrează la schimbarea
atitudinilor,acestea odată schimbate căpătă durată,fiind întărite de cei din jur prin relaţionare.
-nivelul comunităţii( există două accepţiuni ale comunităţii:comunitatea naturală şi
comunitatea terapeutică).
În cadrul comunităţii naturale se organizeazăacele îngrijiri comunitare(într-un cartier etc.) ce
desetvesc mai multe categorii(servicii de acompaniere,de suport instrumental etc.).Acestea se
întâmplă

în

mediul

natural

al

individului,achiziţiile

sunt

mai

rapide

şi

mai

eficiente,schimbarea persoanelor dependente fiind în văzul celorlalţi.
Comunitatea terapeutică este o microsocietate artificială(un fel de campus în care se intră pe
bază de contract).Seamănă cu o societate naturală cu diferite restricţii:a ieşirilor şi a
consumului de alcool şi alte droguri(sunt pedepsiţi dacă se încalcă acest lucru).Se obţin
rezultate spectaculoase,dar riscul de dezvoltare al dependenţei instituţionale este mai mare
decât la grupurile de suport mutual.

Curs
Continuare-Modele, metode,strategii şi instrumente în , terapia,

recuperarea şi reabilitarea persoanelor cu comportamente adictive.
X
Tratarea adicţiilor presupune munca la trei nivele:
1. La nivel de terapie
2. La nivel de recuperare medicala si reabilitare psihosociala
3. La nivel de reinserţie,reintegrare familiala so socio-profesionala
Deoarece avem de-a face cu o problemă complexă, dificil de abordat şi anume
fenomenul adicţiei, în materie de terapie, recuperare, reabilitare şi reinserţie s-au încercat o
mulţime de abordări, în funcţie de anumite criterii (în cursul trecut, clasificarea a fost realizată
după criteriul focalizării intervenţiei).
O a doua clasificare analitică a modelelor de intervenţie este în funcţie de criteriul disciplinar:
1. Modelul de intervenţie de factură medicală
2. Modelul de intervenţie de factură psihologică
3. Modelul de intervenţie de factură sociologico-antropologică
1.Modelul medical, promovează ideea că temelia adicţiilor ar consta în dereglarea
unor mecanisme neuropsihologice, în acest model se recomandă ca în terapie să se lucreze cu
aceste mecanisme neuropsihologice dereglate: alcoolul afectează şi metabolismul. Acestă

intervenţie se concretizează în cure de dezintoxicare, de fortificare a organismului
demineralizat şi devitaminizat (întrucât alcoolul nu conţine decât glucide, iar un alcoolic îşi
obţine aportul caloric în urma acestui consum dar în realitate organismul este secătuit de
minerale şi vitamine) şi de intervenţii medicamentoase asupra stărilor la nivel psihoafectiv
determinat de consum/servraj.
Una dintre curele de dezintoxicare merge pe ideea de dezobişnuire a organismului la
nivel fiziologic de drogul consumat prin cura de alcool şi antalcool (pentru a produce o stare
de aversiune asupra alcoolului: greaţă, vărsături etc.)
Privind intervenţia în raport cu corelaţia psiho-fiziologică a consumului de droguri,
apar probleme cu neurotransmiţătorii (omul este înzestart de la natură să-şi producă singur
stările plăcute, dar plăcerea este o momenală a vieţii, amăgirea ei), la persoanele cu
comportament adictiv sunt afectate acele mecanisme naturale de producere a stărilor de
plăcere, bucurie, încredere şi astfel nu-şi mai produce singur, de unde rezultă ideea că o
persoană adictivă nu este în stare să trăiască toate aceste sentimente în mod natural, deci îşi
suplineşte singur, iar medicina intervine pentru soluţii paleative: sedative, tranchilizante (în
fond se intervine asupra dependenţei de droguri cu alte droguri) ce-i atenuează trăirile
indezirabile: i se dă alte droguri pentru a scăpa de efectele drogului de bază şi astfel devine o
legumă: nu mai este în stare să simtă durerea la nivel somatic şi psihic. În plan mondial,
intervenţia nu se limitează doar aici la nivel somatic.
2. Modelul psihologic se pliază pe ideea că există un comportament/conduită cu risc
adictiv şi că există un model psihic, adică persoana cu conduită cu risc pentru adicţii are
caracteristici psihologice precum: sindromul amotivaţional (absenţa unor scopuri, viziuni
puternice în viaţă, absenţa unui ţel bine conturat, prezintă un risc major pentru a face o adicţie
iar în mod contrar, o persoană cu un ţel înalt în viaţă, bine conturat reprezintă un factor
protectiv anti adicţii, chiar dacă aceste persoane vor bea, nu se va instala dependenţa deoarece
munca pe care o au de realizat este mai presus decât orice), o altă caracteristică este
imaturitatea afectivă, iar imaturitate ne duce cu gândul la o caracteristică proprie copilului
(care este prin excelenţă imatur), ce înseamnă acestă imaturitate afectivă: faptul că persoana
în cauză consideră că are toate drepturile dar nicio datorie, responsabilitate; cu acest lucru se
luptă persoana înainte şi după adicţie (o persoană nu devine cu adevărat matură până când nu
trece cu succes printr-o decepţie afectivă), slaba rezistenţă la frustrare este o altă trăsătură a
personalităţii cu risc major la adicţii şi se referă la faptul că persoana în cauză nu poată să
amâne satisfacţia (Mihai Ralea- eseist, filosof, psiholog, sociolog etc. afirma că: ”ceea ce-l
deosebeşte pe om de animal, este capacitatea de amânare”), adevărul este că satisfaţia vine în

timp, după îndelung efort şi răbdare. Iar din acest punct de vedere, recomandrea specialiştilor
este intervenţia în raport cu aceste trăsături de personalitate, acea modificabilitate cognitivă
(cunoaşterea fiind o modalitate de adaptare, dacă înţelegi un lucru te poţi adapta foarte uşor în
orice situaţie ( cea mai bună pregătire pentru o bună practică este o bună teorie)
La nivelul acestei intervenţii se lucreză cu terapia raţional-emotivă, ideea de fond fiind
următoarea: în structura psihologică a persoanelor există cogniţia şi afectele, ce depind una de
cealaltă, dar totuşi sunt distincte între ele, cognitiviştii afirmă că, de fapt totul se reduce la
cogniţie şi că afectele sunt tot o expresie a cogniţiei (dar un exemplu în acest sens, ar fi că
nivelul cognitiv aceepta mai repede realitatea-ieşirea dintr-o decepţie, în timp ce afectul ţine
individul în loc) aşadar se impune munca la dublu nivel: de cogniţie şi de afecte, pentru a
produce efecte la nivel motivaţional.
Modelul psihologic insistă foarte mult (prin tradiţie) pe psihoterapie individuală şi
psihoterapie de grup (totuşi acest model nu răspunde în suficientă măsură la considerarea
adicţei că o boală de familie, de relaţie; dacă adicţia este o boală de relaţie nu o poţi aborda
numai prin psihoterapie individuală ci este nevoie şi de abordări ce implică ceilalţi membrii ai
familiei).
3. Modelul socio-antropologic are la bază ideea că: comportamentul adictiv este
determinat de modele, cultură, valori, norme, stiluri de viaţă proprii unei civilizaţii. Ponderea
manifestării unui adicţii în societate depinde de factorii socio-antropologici. Modelul cultural
accentuează ideea următoare: dacă o societate corelează sărbătorile cu manifestările bahice,
împinge oarecum individul înspre adicţia de alcool, sau dacă acest model cultural susţine
ideea conform căreia fericirea este undeva înafara noastră şi nu în noi înşine, oarecum
societatea va trimite indivizii înspre soluţii ce vizează comportamente adictive sau dacă
modelele umane de succes definitorii pentru o generaţie sunt vedetele, acest lucru poate
deveni un facator de risc pentru tineri care pot prelua acest model,

mai ales dacă se

promovează consumul de droguri şi alcool.
Ca fundal al adicţiilor dimensiunea socio-economică susţine ideea următoare: în
mediile sociale sărace (clasa de jos) există mai mare pericol de a apela la aceste elemente de
tip surogat, precum drogurile decât la mediile mai bogate. Clasa de jos este mai predispusă la
dependenţă de alcool şi droguri decât clasa de mijloc (cantitativ beau mai mult şi calitativ mai
prost). Deci adicţia în funcţie de cele trei clase sociale, este mai răspândită la clasa de jos şi la
clasa de sus (doar că indivizii din aceste categorii au alte raţiuni privind comportamentul
adictiv, cei din prima categorie consumă din cauza faptului că se simt privaţi de satisfacţiile

pe care le au cei din clasa mijloc şi sus, pe când cei din clasa de sus recurg la comportamente
adictive în raţiunea unor deprivări relative).
Modelul socio-antropologic recomandă ca: intervenţia să aibă loc la nivel: socioeconomic, în scopul reducerii sărăciei şi creşterii nivelului de educaţie (raţiunea fiind
următoarea: toate problemele derivă din aceste două: privarea economică şi educaţională,
dacă s-ar interveni spre îmbunătăţirea acestor două dimensiuni sociale, am transforma factorii
de risc în factori protectivi, care nu sunt eficienţi decât alături de alţi factori pentru a contribui
la ”apărarea” individului împotriva comportamentului adictiv), la nivel socio-cultural se
argumentează că valorile într-o societate se schimbă în virtuţiile modei (element ce ţine prin
excelenţă de aparenţe şi superficialitate), bineînţeles că şi acţiunile elitelor au un cuvânt de
spus în acest sens, doar că în societatea contemporană, nu se mai valorizează intelectualitatea
(profunzimea) ci superficialitatea (suprafaţa), intervenţia mai este recomandată şi la nivel de
politici publice respectiv măsuri legislative, spre exemplu: moda cu fumatul este în declin
tocmai datorită politicilor publice desfăşurate înspre descurajarea acestui comportament, prin
programe de sănătate, aşadar în occident mentalitatea este următoarea: nu este la modă să
fumezi ci dimpotrivă, este balmabil şi penalizat din punct de vedere public.
După acestă clasificare analitică a modelelor de intervenţie, putem observa că fiecare
dintre modelele amintite, are o caracteristică reducţionistă întruncât: primul accentuează
dimensiunea neurofiziologică şi metabolică, al doilea insistă pe structura de personalitate şi
cel de-al treilea se focusează asupra structurii socio-culturale şi economice. Dar modelele
concrete de intervenţie de succes sunt cele care promovează o abordare ecletică, mixtă: pentru
a face faţă provocării privind problematica adicţiilor: adică se lucreză din mai multe
perspective, planuri de acţiune: asupra individului, relaţiilor, planului somatic, planului psihic
etc.
În plan internaţional ne confruntăm cu o mulţime de modele (deoarece s-au făcut
numeroase încercări), iar cele mai de largă circulaţie si cu o perdformanta recunoscuta sunt:
1. Modelul premodern ,nonstiintific,bazat pe precepte religioase si ale simtului comun in
abordarea persoanelor adictive
2. Modelul spitalicesc tradiţional/ Modelul clasic al curei de dezintoxicare
3. Modelul clinicii de boli adictive (clinicii de adictologie)
4. Modelul grupului terapeutic de suport mutual (bazat pe metoda celor 12 paşi)
5. Modelul ”Minnesota” în terapia şi recuperarea persoanelor cu comportament adictiv
6. Modelul lanţului/circuitului terapeutic
7. Modelul ”De Hoop” în terapia şi recuperarea persoanelor cu comportament adictiv (
8. Modelul comunităţii terapeutice
9. Modelul Harm Reduction (reducerii daunelor sau pagubelor colaterale)

1. Modelul premodern al abordării persoanelor cu comportament adictiv
Ce este astăzi adicţia, care este înţelesul ei contemporan? Este o boală, în raport cu
care persoana cu comportament adictiv îşi păstrează responsabilitatea: nefiind vorba de o
boală psihică, deorece bolnavul psihic nu este responsbil de boala sa. În acest sens trebuie
responsabilizată persoana cu comportament adictiv pentru a o însănătoşi, adică să fie în stare
să faca ceva pentru sien pentru a se trata, este nevoie de efort, acesta este perspectiva
contemporană.
Modelul premodern a funcţionat până la jumătatea secolului XX, adicţiile fiind
abordate fie pe model medical, fie la nivelul înţelegerii religioase (lanţul conceptual ispităpăcat-patimă), ori la nivelul simţului comun, adicţia fiind definită ca: defect de caracter, viciu.
Ceea ce caracterizează acest model este că abordarea era punitivă şi nu terapeutică, pentru că
până acum 5 decenii, alcoolicul era considerat o persoană deviantă şi era fie trimis în
închisoare fie trimis la ospiciu (n.b. două instituţii totale prin excelenţă) sau o a treia abordare
în spaţiul cultural: cea a aşezâmintelor religioase/monahale (specific spaţiului asiatic) unde
tratamentul consta în: fierturi de plante (ce provoca vărsături individului aflat sub tratament),
aplicarea unei corecţii fizice atunci când se manifesta sevrajul şi în al treilea rănd ritualul de
rugăciuni ce impunea o sobrietate aparte. Deci în spaţiul european existau: închisorile şi
ospiciile (unde nu exista tratament ci pedeapsă, specifică alienaţilor mental nu bolnavilor) iar
în spaţiul asiatic: aşezăminte monahale.
2. Modelul spitalicesc tradiţional
Abordarea la acest model este următoarea: alcoolicul este internat pentru 12 zile, în
primele 2 zile bolnavul este pregătit să accepte cura de dezintoxicare: iar apoi în fiecare
dimineaţa pe nemâncate, pacientului i se administrează 100-200 gr de alcool (votcă) şi apoi i
se administrează antalcool (fie sub formă lichidă, fie sub formă de pastile) pentru 8 zile
consecutiv, acest tratament urmărind: instalarea unei stări de aversiune a bolnavului faţă de
alcool, apoi este ţinut încă 2 zile sub supraveghere, i se administrează tratament pentru
fortificarea organismului şi se realizează consiliere motivaţională, dar din păcate eficacitatea
acestui model este foarte redusă.
3. Modelul clinicii de boli adictive
Este substanţial diferit de percepţia normală a unui spital obişnuit, acest model are
puncte comune cu grupul terapeutic, cei internaţi au statutul de rezidenţi şi nu de pacienţi
(acest lucru se observă la îmbrăcămintea pe care o au: atât pacienţii cât şi cadrul medical sunt

îmbrăcaţi obişnuit). Acest model (ex. în Bruxelles) este un mix de intervenţie între evaluare
medicală (tratament mediacal) şi psihoterapie.
O astfel de clinică, cum este cea din Bruxelles are un program foarte bine stabilit
(pentru a-i învăţa

pe cei internaţi să-şi trăiască viaţa în mod organizat, pe ideea de

vectorializare):
- la ora 8.30 se aduna grupul de întălnire, fiecre dintre participanţi luând cuvântul pe rând
pentru a transmite cum se simt, primind feed-back de la liderul de grup (de obicei cineva din
personalul clinicii)
- după aceea se organizează ziua: se stabilesc ajutoarele pentru diferite activităţi: gătit, treburi
administrative ( în ideea de a da o ocupaţie pacienţilor)
- între orele 11-11.30 se convoca grupul de consiliere
- la ora 15 are loc atelierul de terapie ocupaţională (ex. atelierul de poezie)
- înspre seară programe de consiliere individuală şi psihoterapie (cu tematici comunicate
anterior, cum ar fi despre: stima de sine, managemetul agresivităţii etc.)
- apoi un grup de întâlnire de bilanţ: fiecare este invitat să spună cum s-a simţit în ziua
respectivă şi cum văd a doua zi.
Plus că la începutul unei internări controlul era foarte strict: în prima săptămănă nu îi este
permis contactul de orice natură cu exteriorul (să nu aibe contact cu persoanele care pot fi un
potenţial factor de risc), din a doua săptămănă se permite convorbirea telefonică însă sub
supraveghere, iar de abia din a patra săptămănă se organizează ieşiri în oraş: la teatru, muzeu
iar mai apoi în familie.
O astfel de internare dureză aproximativ patru luni, efiacacitatea acestui model fiind
remarcabilă: este constisitor dar eficient, pentru că accentul cade pe latura psihică a adicţiei
(deşi se numeşte clinică, în realitate este o comunitate terapeutică, similar unui campus, cu
program relaxant).

- Va urma!-

Sponsor Documents

Recommended

No recommend documents

Or use your account on DocShare.tips

Hide

Forgot your password?

Or register your new account on DocShare.tips

Hide

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link to create a new password.

Back to log-in

Close