Diagnostic

Tipuri de diagnostic[modificare | modificare sursă]
Prezumtiv[modificare | modificare sursă]
Este prima etapă a oricărui diagnostic. Reprezintă suspiciunea existenței unei anumite afecțiuni. Se stabilește în baza
tabloului clinic prezent, a simptomelor subiective, a examenului obiectiv, a istoricului bolii, antecedentelor personale și
heredo-colaterale, adică a anamnezei. Acest diagnostic poate fi confirmat sau infirmat prin investigații clinice și paraclinice
suplimentare.
Există cazuri în care după investigații suplimentare diagnosticul rămâne prezumtiv în continuare și/sau în observație.

Definitiv[modificare | modificare sursă]
sau de certitudine este etapa finală a unui diagnostic. Reprezintă definirea clară a afecțiunii de care suferă pacientul și
include diagnosticul diferențial. Acest diagnostic este stabilit în urma investigaților clinice, de specialitate și paraclinice
cerute de medic.
Diagnosticul definitiv poate fi stabilit adesea doar în baza simptomatologiei clinice.

Diferențial[modificare | modificare sursă]
Este etapa de diagnostic în care diagnosticul prezumtiv este comparat cu tablourile clinice și paraclinice a altor afecțiuni cu
simptomatologie asemănătoare.

Clinic[modificare | modificare sursă]
Investigațile clinice și clinice de specialitate sunt efectuate de către medicul de familie sau medicul specialist. Medicul de
familie stabilește diagnosticul sau diagnosticul prezumtiv iar medicul de specialitate efectuează o examinare clinică țintită pe
diagnosticul prezumtiv. Este bazat pe simptomatologia subiectivă (ceea ce descrie pacientul sau aparținătorii) sau obiectivă
(constatările făcute de examinator). Cuprinde următoarele:



semne și simptome



istoricul bolii



antecedente personale fiziologice și patologice



antecedente heredo-colaterale (familiale)



mediul de viață și de muncă



examenul fizic al aparatelor și sistemelor