Fox

1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
FACULTATEA DE MARKETING INTERNATIONAL









JOCUL URIAȘILOR

ISTORIA STUDIOULUI 20th CENTURY
FOX





Profesor: Conf. Mihail Ioan Oprițescu
Masterand: Faerstein Haviva Nirit
Grupa 2, MK. International



2013
2

CUPRINS:


Scurtă introducere...........................................................................................................3
Capitolul de acţiuni: Fox Film Corporation..................................................................3
 Staruri...........................................................................................................................................4
 Dezvoltare și eșec..........................................................................................................................5
 Cine îndrazneste, castiga.............................................................................................................6
 Stele căzătoare..............................................................................................................................6
 Riscurile locului de muncă..........................................................................................................7
 Blestemul creării starurilor.........................................................................................................8
 Imperiul contraatacă...................................................................................................................9
 Într-o galaxie foarte îndepărtată..............................................................................................10
 Redefinirea identității................................................................................................................10
 Redefinirea identităţii................................................................................................................11
 Cel vechi si cel nou.....................................................................................................................12
Bibliografie.....................................................................................................................13












3

Scurtă introducere
Istoria studioului 20th Century Fox se aseamănă cu subiectele animate ale blockbuster-urilor
produse de către acesta: accidentele întâmplătoare şi moartea timpurie au influenţat într-un mod la fel
de decisiv soarta acestuia, precum şi invenţiile care au schimbat industria filmului la nivel global sau
momentele de criză, politice şi financiare, care au lovit lumea întreagă. Compania care a fost aproape
de faliment de mai multe ori, cu toate că a trăit eşecuri, se bucură de 30 de ani de un happy end fără
sfârşit.
Începutul istoriei 20th Century Fox este neclar. Conducerea companiei, după o perioadă lungă
de dezbateri, a definit ca dată a naşterii acesteia fuziunea din 1935, însă istoricii filmului îşi menţin şi
în momentul actual punctul de vedere conform căruia acesta a pornit în 1915, an în care William Fox a
înfiinţat Fox Film Corporation. Chiar dacă se alege anul 1935, este cert faptul că fără inovaţiile
provenite de la lucrătorul de origine evreiască maghiară care a fugit în America, dezvoltarea
companiei, care se află şi azi în poziţia leaderului pe piaţă, ar fi evoluat cu totul diferit. Prin urmare,
schiţarea firmei Fox Film Corporation în prezentarea istoriei studioului este esenţială.
Capitolul de acţiuni: Fox Film Corporation
Fox (cu numele adevărat Fried Vilmos, modificat datorită scopurilor de afaceri viitoare),
ucenicul de la spălătorie, a avansat în foarte scurt timp în poziţia de întreprinzător. Acesta a înfiinţat în
1908 o sală de cinematograf pe Broadway, după care a urmat înfiinţarea mai multor asemănătoare.
Rolul de showman a fost întotdeauna departe de caracterul lui Fox, proprietarul de cinema care a
parvenit muncind din răsputeri, a fost renumit pentru stilul lui de conducere dur. Conform bârfelor
răspândite, dacă în timpul proiectării filmelor finanţate de compania sa, un singur spectator a căscat, l-a
socotit ca eşec personal în alegerea regizorului şi nu a mai fost dispus să colaboreze cu acesta.
William Fox, fondatorul pe lângă numele lui Marcus Loew, Carl Laemmle, Adolph Zukor şi
Louis B. Mayer, şi numele lui Fox a fost inclus pe lista care enumeră întreprinzătorii care au constituit
structura de bază a sistemului hollywoodian actual. Strategia lui Fox a fost orientată de integrarea pe
verticală, controlând toate ariile de activitate ale industriei filmului într-un lanţ tehnologic, prin urmare
a supervizat toate etapele realizării unei pelicule de la filmare până la proiectare, dispunând de reţeaua
proprie de cinematografe şi distribuţie internaţională. Calitatea extraordinară de coordonator al lui Fox
este dovedită şi prin faptul că, pe când băncile mari din New York au devenit acţionari majoritari în
cele mai importante companii producătoare de filme, datorită creşterii cheltuielilor acestora, Fox a
reuşit să-şi păstreze independenţa până la începutul anilor ’30, supervizorii de producţie băgăreţi
rămânând, în tot acest timp, departe de Fox Film Corporation. Arta poetica (referitoare la realizarea de
filme) a lui William Fox a fost una relativ simplă: nu a definit limite de gen, nu a revendicat conţinut
artistic, şi-a propus doar satisfacerea nevoilor publicului care tocmai lăsa în urma lui scara de valori
victoriană. A tins spre unirea acţiunii animate, al romantismului captivant, a emoţiei care a lipit
spectatorii de scaune, precum şi a lumii vizuale uimitoare. A pus povestea mai presus de toate.

4

 Staruri
Pentru ca muncitorul să devină sclavul filmului, a fost nevoie de idealuri. Fox şi-a dat seama la
timp de faptul că promovarea unui film nu trebuie realizată prin reclama producătorilor, ci mai degrabă
prin prezentarea pe ecrane a unor personaje cu care spectatorii se identifică. Prin urmare, a creat
conceptul de star, care a schimbat în totalitate relaţia publicului cu filmul. A creat staruri pe banda
rulantă, fără a-şi irosi banii şi energia, pe care pe urmă i-a prezentat plimbându-se pe covoarele roşii, în
lumina aparatelor de fotografiat, această strălucire fiind exact ceea ce publicul aştepta să vadă. Peste
puţin timp, oamenii s-au îndrăgostit de starurile din filme, urmând moda transmisă de aceştia şi copiind
„obiceiurile lor”. Filmul a devenit în scurt timp principalul instrument de manipulare a industriei de
frumuseţe, aducând întreprinzătorilor din domeniu venituri semnificative.
Printre starurile create de Fox, primul care trebuie menţionat este Theda Bara, chiar dacă
renumele acesteia s-a şters într-o măsură în care doar admiratorii filmelor mute îşi mai aduc aminte de
ea. Mai mulţi cunosc însă termenul vamp legat de persoana sa care defineşte femeia fierbinte şi
seducătoare, şi care, conform unor păreri eronate, ar proveni de la Marlene Dietrich. În filmul „A Fool
There Was”, Bara intră în pielea unui demon răpitor, care pune mâna pe un diplomat însurat, prin
sexualitatea pe care o emană. Cu toate că atributul de vampir îi este caracteristic doar în sens figurat,
denumirea caracterului acesteia pe lista actorilor este „vampirul”, prescurtarea acesteia devenind un fel
de etichetă pentru tipul de femeie fără prejudecăţi şi sexi. Colaborarea dintre Fox şi Bara a continuat
până în anul 1919, din ea rezultând un număr mare de filme de succes. Cea mai mare producţie comună
a acestora este considerată „Cleopatra”, care însă s-a pierdut aproape în totalitate, fascinanta sa lume
vizuală şi decorul său grandios fiind păstrate doar pe fotografii de platou.
Will Rogers, actorul cu o mie de feţe, i-a adus de asemenea lui Fox un număr mare de filme de
succes, dintre care cele mai memorabile sunt probabil creaţiile regizate de John Ford, adus la companie
în anul 1920: „Doctor Bull” (Doctor Bull, r. John Ford, 1933) prezintă problemele zilnice ale unui
medic dintr-un orăşel de provincie, pe parcursul cărora un „affair” privit cu ochi răi scoate la iveală
concepţia de viaţă conservatoare a comunităţii. În „Judge Priest” (r. John Ford, 1934), el joacă rolul
unui judecător din statul Kentucky, care luptă împotriva sentimentului patriotard şi, în acelaşi timp,
încearcă să-i găsească perechea vărului său, pentru împlinirea în dragoste a acestuia. „Steamboat
Round the Bend” (r. John Ford, 1935) este ultima producţie în care Will Rogers a lucrat cu Ford şi
penultimul film din viaţa sa. Cu toate că miza a constat şi în acest caz în viaţa unui om şi în dovada
dreptăţii, caracterul lui Rogers a rămas aproape în totalitate lipsit de încărcătura dramatică care
cuprinde personajele secundare, datorită în principal armonicii comice-ironice din jurul personajului.
Janet Gaynor a devenit nemuritoare ca urmare a două producţii ale lui Fox, premiate cu Oscar.
„Seventh Heaven” (r. Frank Borzage, 1927) este povestea unui cuplu nefericit, torturat de sărăcia şi
lipsa din anii de după primul război mondial. Aurora (Sunrise, r. Friedrich Wilhelm Murnau, 1927) –
graţie printre altele genialităţii regizorului Friedrich Wilhelm Murnau – este una dintre materialele de
bază ale studiilor de artă a filmului. Charles Farrell, actorul cu profilul nobil, a fost perechea lui Gaynor
în douăsprezece filme romantice, colaborarea lor profesională constituind naşterea primului cuplu de
vis american, cu toate că dragostea lor s-a limitat la lumea filmelor în care jucau.
5

Deoarece filmele de la Fox cuprind toate genurile de film caracteristice perioadei, este aproape
imposibilă găsirea unui principiu de creaţie dramaturgică comună acestora. Caracteristica lor specifică
este constituită de factorii obligatorii care au determinat la nivel global producţia de filme a anilor ’20
şi ’30 şi care au garantat supremaţia asupra stilului genului. Fox Film şi-a produs adaptări literare,
Romeo şi Julieta (Romeo and Juliet, r. J. Gordon Edwards, 1916); Madame Du Barry (r. J. Gordon
Edwards, 1917), poveşti biblice – Salomé (r. J. Gordon Edwards, 1918) –, filme despre Vestul Sălbatic
–The Rainbow Trail (r. Frank Lloyd, 1918); The Iron Horse (r. John Ford, 1924) –, epopei romantice
de război – Lucky Star (r. Frank Borzage, 1929) –, ca şi toate celelalte companii. Dacă printre filmele
din categoria comercială au apărut şi unele creaţii de autor, acestea s-au născut mai mult datorită
găurilor sistemului de producţie a filmului sau datorită libertăţilor iniţiale ale regizorilor europeni
(Aurora, r. Friedrich Wilhelm Murnau, 1927).
 Dezvoltare şi eşec
Chiar dacă exploatarea cultului starurilor a constituit un pas important, cea mai îndrăzneaţă
faptă a lui Fox a fost crearea filmului sonor (Movietone Sound-system) care a permis sincronizarea
imaginii cu sunetul. Om de afaceri cu experienţă, în opoziţie cu ceilalţi cineaşti sceptici, a exploatat
posibilităţile date de noua tehnologie, care au făcut posibilă dezvoltarea rapidă a întreprinderii. Chiar
din anul 1927 a lansat serialul de reportaj/documentar cu titlul Fox Movietone Feature cu o valoare
sociologică enormă. Spiritului antreprenorial al lui Fox se datorează, printre altele, acea înregistrare cu
sunet, în cadrul căreia Sir Arthur Conan Doyle, scriitorul scoţian cu părul cărunt în acea vreme,
părintele lui Sherlock Holmes, povesteşte despre opera sa şi despre studiile spirituale care i-au definit
bătrâneţea, însă trebuie menţionat şi jurnalul care prezintă tentativa reuşită a lui Charles Lindbergh de
traversare aeriană a oceanului cu o valoare documentară indiscutabilă.
Drept consecinţă a dezvoltarii economice de la începutul anilor ’20 („roaring twenties”) a fost o
atmosferă dominată de voia bună nelimitată. Cea mai importantă caracteristică a acestei perioade este
că publicul a aşteptat de la lumea cinematografului confirmarea modului său de apreciere a realităţii.
Fox a tins spre satisfacerea acestei necesităţi, ceea ce a avut ca suport în principal structura sa „inversă”
de afaceri. El nu a avansat de la crearea de filme spre proiectarea lor, din contră: cea mai mare dorinţă a
sa a rămas şi în continuare extinderea reţelei sale, la Berlin şi la Paris a amenajat un fel de mini-
Hollywood, iar după moartea principalului său rival, Marcus Loew, şi-a propus achiziţia afacerii
familiale care includea Studioul MGM şi aproximativ 200 săli de proiecţie. Fuziunea a fost împiedicată
de influenţele politice ale lui Louis B. Mayer şi un accident rutier nefericit care l-a legat pe Fox de pat
pe o perioadă de câteva luni. O dată cu însănătoşirea sa, piaţa s-a destrămat, Fox pierzând de la o zi la
alta peste 150 milioane de dolari. Cu toate acestea, cea mai mare pierdere a constituit-o vânzarea
participării din First National la Warner Brothers, datorită căreia compania care până în acel moment s-
a clasat printre cei mici, a ajuns să crească în anii ’30 până la dimensiunile celor mai mari firme.
Fox a fost arestat pe o perioadă de şase luni, după ce a fost implicat într-o afacere de corupţie, a
fost deposedat de imperiul său, şi cu acestea i s-a terminat cariera de afaceri uimitoare. Întreprinderea
sa a avut o singură cale de supravieţuire: unirea într-o formă legală, posibilă ca urmare a muncii
statornice al lui Sidney Kent, fostul director de distribuţie al studioului Paramount. În 1935 Fox Film
6

Corporation a fuzionat cu o întreprindere mai mică, 20th Century, prin care Danyl F. Zanuck de la
Warner a fost numit noul director al studioului de pe coasta de vest, acesta punând în aplicare în
continuare strategia de conducere severă al lui Fox.
 Cine îndrazneste, castiga
În ciuda problemelor iniţiale, fuziunea a părut a fi avantajoasă, deoarece în anul dinaintea unirii,
20th Century Pictures, aflat pe cealaltă parte a balanţei, a produs un film nominalizat la Oscar, care i-a
asigurat un avantaj semnificativ după încheierea pactului pentru conducătorii care au criticat strategia
de afaceri anterior utilizată.
Filmul „Casa lui Rothschild” (The House of Rothschild, r. Alfred L. Werker, Sidney Lanfield,
1934) prelucrează povestea înălţării triumfătoare a renumitei familii. Cu toate că producţia este în
principal o poveste de succes plină de monologuri haioase, această e contrabalansată de accentul
înţepător şi profilul aspru al lui Boris Karloff, iar încruntarea enervantă a lui George Arliss este de
asemenea remarcabilă. Prezentarea epopeii oamenilor de bani mitici este relevantă nu numai din
motivul nominalizării academice. Mai importantă faţă de nominalizarea la Oscar este inovaţia tehnică,
care i-a asigurat muncii lui Werker o poziţie modestă, dar durabilă printre creaţiile cinematografice
epocale. Aceasta constă în metoda nouă Technicolor, aplicată în cadrul ultimei scene, care a făcut
accesibilă pentru cineaştii aproape întregul spectru al culorilor. Din punctul de vedere al unirii acest
aspect nu poate fi neglijat, deoarece Fox Film Corporation a fost renumit datorită atitudinii creative
experimentale, un partener de afaceri asemănător promiţând o relaţie simbiotică extrem de rentabilă.
 Stele căzătoare
20th Century Fox a ţinut la sine foarte puţini actori pe o perioadă lungă de timp, calea firmei a
fost presărată mai mult de stele căzătoare, care după câţiva ani de strălucire au dispărut în obscuritatea
uitării. În urma fuziunii, conducerea trebuia să se confrunte cu un fapt trist: s-au epuizat starurile.
Actorul cel mai important al studioului, cu un simţ al umorului tipic american, Will Rogers a fost
victima unui accident aviatic, iar popularitatea lui Janet Gaynor a scăzut până pe la mijlocul anilor ’30.
Fabrica de staruri al lui Fox însă nu putea să se închidă, recrutarea imediată fiind indispensabilă. După
despărţirea de la Spencer Tracy din cauza problemelor sale legate de alcool, preferaţii firmei au devenit
fosta patinatoare Sonja Henie, cântăreaţa Alice Faye şi principala mândrie a studioului, Shirley
Temple. În acest fel, chiar dacă studioul a prezentat în fiecare an întreaga paletă a genurilor, cele mai
rentabile producţii au provenit din rândul musicalurilor şi melodramelor.
Filmele au fost realizate la 20th Century Fox pe banda rulantă, cu toate că reţetele obişnuite ale
genului au fost colorate des de talentul particular al actorilor. Cel mai evident exemplu al acestui fapt
este starul patinator Sonja Henie, care după trei ani de campionat olimpic şi-a fructificat talentul şi în
cadrul mai multor filme. Creaţiile în care a jucat frumuseţea nordică îmbrăcată în fustă scurtă au avut
un succes atât de remarcabil, încât în cea de-a doua jumătate a deceniului, studioul a lansat o întreagă
serie de filme romantice de patinaj. Fie că a fost un star aclamat în Madison Square Garden (One in a
Million, r. Sidney Lanfield, 1936) sau un simplu instructor de schi în Elveţia (Thin Ice, r. Sidney
Lanfield, 1937), mişcarea gingaşă a blondei cu faţa de păpuşă şi relaţiile sale amoroase au atras mii de
7

spectatori în cinematografe. Alice Fay a ameţit masele cu vocea ei, subiectele proaste ale unui număr
mare de filme rămânând neobservate de către admiratori. Cu toate că Fay a venit din lumea barurilor în
domeniul filmului, cariera sa din Hollywood s-a concentrat la Broadway, mai precis la decorul
acestuia, construit în studioul 20th Century Fox. Povestea de succes a cântăreţei care se mişca printre
regizorii care doreau să fie convinşi, scriitorii forţaţi să moară de foame şi invidioşii răufăcători a
devenit de fiecare dată renumită, şi chiar dacă renumele său s-a diminuat până la mijlocul anilor
patruzeci, ocupă şi azi un loc important în rândul starurilor studioului.
Cel mai renumit star copil al filmului american până în ziua de azi este Shirley Temple care şi-a
început cariera la Fox Film, rămânând în companie şi după fuziune. Creaţiile în care a jucat actriţa
celebră datorită păpuşilor, pletelor aurii fascinante, zâmbetului graţios şi vocii extraordinare, au stat la
vârful listelor de încasări pe o perioadă de patru ani după 1935, domnişoara Temple devenind găina
care făcea ouă de aur studioului. Deoarece calitatea sa de actriţă nu s-a concentrat în jurul unei singure
aptitudini ca cea a colegelor sale anterior menţionate, rolurile sale au fost de asemenea variate. S-a
descurcat la fel de bine în dramele familiale dulci-acrişori – The Little Colonel, r. David Butler, 1935;
Curly Top, r. Irving Cummings, 1935 –, ca şi în filmele de aventură care operau cu mai puţină
încărcătură comică (Susannah of the Mounties, r. Walter Lang, William A. Seiter, 1939). Cu toate
acestea, nici Temple nu a putut scăpa de destinul tuturor copiilor actori: vârsta pubertăţii a oprit zborul
fetiţei.
Evident, Zanuck a fost pe fază şi acum. Chiar la începutul noului deceniu a contractat-o pe
Betty Grable la studio, aceasta sărind în locul lui Alice Fay în producţia Down Argentine Way (r.
Irving Cummings, 1940), care a transformat-o într-un superstar şi i-a asigurat companiei poziţia de
câştigător, pe când Zanuck şi-a îndeplinit datoriile patriotice în cel de-al doilea Război Mondial. După
Theda Bara, Grable i-a dăruit studioului un nou ideal de femeie, o poză a sa din 1943 dând naştere
idealul fetei pin-up, totemul femeii atrăgătoare de pe afişele de pe pereţii camerelor şi de pe masa
materialelor publicitare. Cel mai renumit şi rentabil film al său a fost Mother Wore Tights (r. Walter
Lang, 1947) din 1947, în care, împreună cu Dan Dailey, au jucat rolul unui cuplu de declamatori.
Performanţa muzicală a filmului a fost recunoscută pe mai multe nivele: “You do” a devenit un
adevărat şlagăr, iar directorul muzical Anthony Newmann a primit un premiu Oscar pentru munca sa
din film.
 Riscurile locului de muncă
După schimbarea majoră din componenţa firmei, prin care grecul Spyros Skouras a devenit
conducătorul studioului (Zanuck şi-a păstrat poziţia), şi profilul lui 20th Century Fox s-a transformat
un pic. Pe lângă musicalurile reuşite mai multe planuri de filme cu o intonaţie serioasă au avut şansa de
a se realiza. Creaţia lui Elia Kazan, premiată de mai multe ori, cu titlul „Pe cuvânt de onoare”
(Gentleman’s Agreement, r. Elia Kazan,1947) se învârte în jurul problemei antisemitismului, iar filmul
său intitulat Vinovat cu orice preţ (Boomerang!, r. Elia Kazan,1947) are ca temă dovedirea nevinovăţiei
unui bărbat acuzat de ucidere în serie. Datorită răspândirii temelor mai serioase s-a născut şi filmul
biografic despre viaţa preşedintelui Woodrow Wilson (Wilson, r. Henry King, 1944), însă creatorii
documentarului realizat despre Alaska (Alaska, 1947) şi-au temporizat foarte bine lucrarea. Cuplul
8

Zanuck–Skouras a acordat mare atenţie adaptărilor, transformând în filme creaţiile unor scriitori
renumiţi ca W. Somerset Maugham şi Ben Ames Williams. Desigur, tipurile noi de filme noi au cerut
staruri noi, o dramă dintr-o sală de tratative sau o crimă politică nu putea fi popularizată cu actorii
obişnuiţi: actorii ca Gregory Peck şi Mark Stevens au „spart” ecranele cinematografelor Fox.
Nici 20th Century Fox nu a amortizat niciodată pierderea datorată răspândirii televiziunii. Până
la un moment dat a reuşit să-şi păstreze reţeaua vastă de cinematografe, însă în 1953 a fost nevoit să
renunţe la teatrele sale de film. Demn de renumele studioului, conducerea a apelat la dezvoltarea
tehnică, la trucuri surprinzătoare pentru înlăturarea situaţiei de urgenţă. După ce maşina cu tubul
catodic a putut fi detronată doar prin intensificarea spectaculozităţii, lui Skouras a devenit clar că
mişcarea trebuie făcută spre intensificarea experienţei vizuale. Cinerama care a lucrat pe acea vreme cu
trei camere şi trei proiectoare a fost deja răspândită, astfel echipa şi-a propus întrecerea tehnologiei 3D
cu ochelari. Skouras a exploatat imediat posibilitatea apărută, luând chiar un credit ipotecar asupra
studioului, pentru a putea pune mâna pe invenţia francezului Henri Chrétien pentru compania sa.
Bazată pe metoda de proiecţie anamorfică CinemaScope, care a asigurat publicului senzaţia 3D fără
utilizarea ochelarilor speciali, a fost o senzaţie uriaşă, prezentarea noii tehnologii fiind realizată prin
drama The Robe (r. Henry Koster, 1953), care a fost suficient de patetică pentru ca teatralitatea să-i
crească efectul.
Marşul triumfal a devenit de asemenea dimensiuni, încât Fox a enunţat că începând din acel
moment fiecare film va fi realizat de studio cu utilizarea acelei tehnici. Compania nu a monopolizat
invenţia, a asigurat acces gratuit pentru aproape toate studiourile mari, în curând şi MGM, Warner,
Universal şi Columbia producând propriile filme CinemaScope. După consolidarea financiară, 20th
Century Fox a realizat o nouă fuziune: colaborând cu Robert Lippert au înfiinţat Regal Pictures, care a
extins noua metodă tehnologică şi pentru filmele B.
 Blestemul creării starurilor
Strategia lui William Fox de creare a starurilor s-a răzbunat pe creator la sfârşitul anilor 50. Mai
întâi Zanuck a suferit pierderi enorme în urma relaţiei sale cu actriţa Bella Darvi, efectul răspândindu-
se mai apoi pe toată afacerea. Adaptarea Cleopatra având ca personaj principal pe Joan Collins a fost
primul eşec. Condus de o idee iresponsabilă, producătorul Walter Wanger i-a promis lui Elizabeth
Taylor un milion de dolari pentru întruchiparea caracterului divei din antichitate. Cheltuielile însă au
crescut, iar veniturile au fost cu mult sub aşteptări. „Something’s Got to Give” (r. George Cukor,
1962), realizat cu colaborarea ironicei Marilyn Monroe a fost o adevărată catastrofă datorită aerelor
starului decăzut, moartea sa bruscă făcând imposibilă continuarea producerii.
Problemele i-au întors pe Zanuck şi pe Skouras unul împotriva celuilalt. Skouras a intrat în
panică fiind nevoit să vadă regresul companiei care odată se bucura de un succes enorm, şi a început
să-l grăbească pe Zanuck în lansarea filmului monumental despre cel de-al doilea Război Mondial,
Ziua cea mai lungă (The Longest Day, r. Ken Annakin, 1962). Acest plan de film fiind cel mai de
inimă proiect al lui Zanuck, acesta, supărat pe colegul său, l-a declarat incapabil de conducerea
companiei, şi l-a numit în locul lui pe fiul lui Zanuck, păstrându-şi o poziţie latentă de preşedinte până
în anul 1971.
9

În vederea înlăturării problemelor financiare provenite din urma proiectelor cu pierderi care au
definit deceniul, au fost luate măsuri agresive de concedieri, victima acestora devenind şi Movietone
Newsreel (mai înainte Fox Movietone Feature) care a rulat timp de aproape patruzeci de ani. Cu toate
că firma s-a apucat de producerea filmelor ieftine – „The Pleasure Seekers” (r. Jean Negulesco, 1964);
Dragă Brigitte (Dear Brigitte, r. Henry Koster, 1965) –, şi în acea perioadă au fost create opere clasice
eterne. Această categorie din urmă a fost întărită de Zorba Grecul (Zorba the Greek, r. Mihalis
Kakogiannis, 1964) sau dovada imortalităţii lui Julie Andrews, Sunetul muzicii (The Sound of Music,
r. Robert Wise, 1965), care este considerat a fi cel mai reuşit musical al tuturor timpurilor.
Zanuck a mai aşteptat jocul final al producţiei muzicale de volum mare Hello, Dolly (r. Gene Kelly,
1969), după care şi-a luat rămas bun de la compania care a stat în continuare pe picioare labile, pentru
ca Dennis Carothers Stanfill şi Alan Ladd, Jr. să-i poată prelua conducerea. Datorită simţului de afaceri
extraordinar al perechii ambiţioase, extinzându-şi sfera de acţiune şi consolidându-şi veniturile din
resurse provenite dinafara profesiei, 20th Century Fox şi-a revenit în scurt timp, întrecându-şi succesul
de până atunci pe la sfârşitul anilor şaptezeci când Războiul Stelelor (Star Wars, r. George Lucas,
1977) a fost lansat.
 Imperiul contraataca
Succesul răsunător al „Sunetului muzicii” (The Sound of Music, r. Robert Wise, 1965) realizat
de Fox, a dat o direcţie greşită pentru conducerea studiourilor mari, care începând cu anii ’60 au
cheltuit sume enorme pe musicaluri pline de staruri, în timp ce generaţia crescută cu filmele-B ale
American International Pictures a votat mai degrabă pentru producţiile lui Dennis Hopper şi Roger
Corman, care proclamă libertatea dezlănţuită.
Reacţia Hollywoodului la succesul neaşteptat al filmului „Easy Rider” (r. Dennis Hopper, 1969)
şi al filmului „Îngerii morţii” (The Wild Angels, r. Roger Corman, 1966) era din nou nepotrivită. În loc
să-şi schimbe strategia şi să-şi producă filmele conform aşteptărilor publicului, a început să copieze
producţiile reuşite, ceea ce a dat naştere la o întreagă armada de filme de subgen. 20th Century Fox a
spart gheaţa prima oară cu „Butch Cassidy şi Sundance Kid” (Butch Cassidy and the Sundance Kid, r.
George Roy Hill, 1969). Filmul regizat de George Roy Hill renunţă la şabloanele utilizate de filmele
western şi promovează contra-cultura punând faimoşii eroi western într-un statut de popstar. Din
fericire Stanfill şi Ladd au recunoscut repede faptul că, pentru a putea supravieţui, trebuie luată în
considerare şi generaţia tânără, dând importanţă şi poveştilor mai puţin sofisticate pe lângă epopeile
grandioase de război sau de creaţiile dramatice cu un ascuns aer politic.
 Într-o galaxie foarte îndepărtată
Tensiunea care a dominat începutul anilor ’70, generată mai mult de scandalul Watergate şi de
războiul din Vietnam, a creat două mari tendinţe în industria cinematografică. Prima tendinţă,
reprezentată de Robert Altman, Clint Eastwood şi Terrence Malick, a preferat în creaţiile sale
introspecţia, în timp ce studiourile care utilizau componentele AIP au insistat la producţiile care imită
succesele momentului şi evazionismul. Pentru Fox sci-fi-ul a însemnat colacul de salvare, deoarece
succesul filmelor ştiinţifico-fantastice create din anii ’60 a asigurat firma de potenţialul imanent în
10

acest gen. Aventurile submarinului teleportat într-o dimensiune microscopică în „Fantastic Voyage” (r.
Richard Fleischer, 1966) din anul 1966 şi antropoidele inteligente din „Planeta maimuţelor” (The
Planet of the Apes, r. Franklin J. Schaffner, 1968) având în rol principal pe Charlton Heston, au adus
un profit neaşteptat pentru firma care stătea pe picioare ezitante, astfel direcţia indicată trebuia urmată.
Atmosfera socială şi politică haotică a ajutat soldaţii fabricii de vis să lase în sfârşit în urmă
acea idee fixă învechită, conform căreia concluzia filmelor trebuie să fie neapărat echilibrată. Fox a
navigat din ce în ce mai mult spre exteriorul curentului principal, aşa cum făceau cele mai multe
studiouri renumite, ceea ce a avut ca rezultat satisfacerea aşteptărilor generaţiei tinere. Trilogia
Războiul Stelelor care a stârnit o senzaţie neîntâlnită până atunci, s-a născut din ideea schimbării de
concepţie. Perechea Stanfill şi Ladd a dus mai departe orientarea sci-fi al conducerii precedente, şi pe
de altă parte s-a străduit să creeze o lume de fantezie care te smulge din realitatea de zi cu zi, conform
cerinţelor din aceea vreme. Mecanismul de efect a fost compus din două metode: utilizează în filmele
de tineret de modă veche o tehnică modernă, cu eroi de tip nou, în timp ce obţine şi întărirea credinţei
în economia americană prin alegorii ascunse. Aventurile eroice ale eroilor tip Jedi şi-au îndeplinit şi
datoria distragerii de atenţie şi de evaziune de la problemele reale.
Consolidarea materială a fost urmată aproape imediat de o schimbare a acţionariatului, investitorii
Marc Rich şi Marvin Davis preluând conducerea. La sfârşitul deceniului, Fox a stat din nou pe picioare
stabile. Cu toate că primirea filmelor sale a dat o imagine destul de variată, nu se putea întâlni cu un
eşec ca şi cel din anii ’60. Au dominat în continuare filmele de gen, însă încrucişările dintre genuri au
creat şi hibride interesante. Aşa era printre altele şi filmul Tot acest jazz (All That Jazz, 1979) din anul
1979, regizatde Bob Fosse (tot el a regizat şi filmul Cabaret, 1972 – de reputaţie mondială), care a dat
un nou avânt pentru genul musicalului. Producţia muzicală plină de scene auto-reflexive, dă dovadă
clară de inspiraţie autobiografică, şi face o comparaţie între naşterea creaţiei şi curgerea vieţii, în timp
ce vorbeşte cu multă autoironie despre etapele inevitabile ale sorţii omeneşti. Creaţia care poartă notele
filmului de autor, a fost nominalizat la Palme d'Or d'honneur la Cannes şi Academia a nominalizat la
premiul pentru cea mai bună direcţie artistică. Filmul regizat tot în anul 1979, Alien (r. Ridley Scott,
1979), a amestecat ficţiunea ştiinţifică cu tematica filmelor cu monştri, folosind elementele dramei
situaţionale închise, şi epuizând în totalitate posibilităţile suspense-ului. Rezultatul: spaimă înăbuşită
timp de aproape 2 ore. Un nou film de succes, cu aşteptări de a fi continuat.
 Redefinirea identităţii
Ripley şi Ridley (Alien) 20th Century Fox şi-a schimbat considerabil strategia, direcţie pe care
a păstrat-o şi în continuare. Se întâmpla câteodată ca un actor să aibă rol în mai multe producţii Fox în
acelaşi timp (cum ar fi Michael Douglas şi Arnold Schwarzenegger, în anii ’80), dar conducerea a
abandonat metoda de a ţine ani întregi la o anumită vedetă. Starurile puteau să se plimbe libere şi pe la
alte studiouri, aşteptând succesul material garantat de la continuarea superproducţiilor. Partea a doua
din Războiul Stelelor (Star Wars) a şi fost lansată imediat în anul 1980, sub denumirea Imperiul
contraatacă (Star Wars: Episode V – The Empire Strikes Back, r. Irvin Kershner, 1980) care era un
început promiţător al deceniului. Chiar dacă firma producătoare era Lucasfilm, Fox a luat partea sa din
finanţarea şi difuzarea filmului. Peste trei ani, pe lângă episodul VI al Războiului Stelelor, Întoarcerea
11

lui Jedi (Return of the Jedi, r. Richard Marquand, 1983), a apărut şi episodul al treilea din Fiul
diavolului, Sfârşitul (The Final Conflict, r. Graham Baker, 1981), filmul horror devenit clasic, urmat în
anul ’86 de Aliens – Misiune de pedeapsă (Aliens, r. James Cameron, 1986), episodul cu cel mai mult
succes până în prezent din seria Alien. În timpul continuării aventurilor lui Ellen Ripley se părea că
extazul preşedinţiei lui Reagan urma să se atenueze, nu mai putea fi dat uitării scandalul din Iran şi
cazul lui Oliver North doar cu motto-uri şlefuite. Se putea observa măturarea problemelor sub covor,
care se reflecta şi din filme. În Predator (r. John McTiernan, 1987) din anul ’87, neputinţa armatei era
prezentată destul de atenuată. Singurul supravieţuitor alluptei este Schwarzenegger (cu o reputaţie din
ce în ce mai mare), omul alb, în acest fel mitul soldatului rămânând intact. În această luptă însă nu
rămâne în viaţă nici un mercenar american, bătălia finală fiind asumată de o femeie, o fată şi un
android, care apar ca nişte simboluri ale minorităţii.
S-a schimbat nu numai tematica filmelor în anii ’80, dar erau schimbări esenţiale şi în structura
conducerii studioului. După ce Rich s-a implicat într-un scandal de evaziune fiscală, a vândut partea sa
firmei News Corporation, având proprietar pe Rupert Murdoch. La fel a procedat şi Davis după 6 luni
de zile. Astfel Murdoch avea în mâna sa toată puterea. Deoarece singur nu putea să conducă întreaga
firmă, a cerut ajutorul vechiului director principal la Paramount, încercatul Barry Diller, care – după ce
firma concurentă l-a refuzat – i-a oferit lui Murdoch ideea lui epocală. Planul era înfiinţarea unui canal
de televiziune, care să fie finanţat de studio şi de încasările provenite din reclame. Murdoch a fost de
acord şi a procedat la luarea măsurilor necesare. În anul 1986 s-a înfiinţat Fox Broadcasting Company,
care avea locul rezervat de atunci (de 25 de ani) printre primele poziţii ale companiilor de televiziune
comerciale.
În anii următori, compoziţia producţiei de filme a evaluat conform proporţiilor prestabilite. În
repertoriu a primit loc o adaptare literară contemporană – Zero barat (Less then Zero, r. Marek
Kanievska, 1987) –, s-au născut şi drame romantice – O femeie face carieră (Working Girl, r. Mike
Nichols, 1988), Spune orice (Say Anything..., R. Cameron Crowe, 1989) –, comedii cu ton ironic –
Războiul rozelor (The War of the Roses, r. Danny DeVito, 1989) –, dar au început şi două franchise-uri
semnificative: seria Predator menţionat mai înainte şi Greu de ucis (Die Hard), devenit ironic, care
dintr-o lovitură a stabilit locul lui Bruce Willis printre noile vedete hollywoodiene. Cu toate că filmele
care prezentau campaniile solitare ale lui John McClane la suprafaţă sunt „numai” producţii de acţiune
editate într-un mod exigent, reflectarea din cadrul acestora asupra temerilor de natură politică şi socială
este evidentă. Asemănător cu un număr mare de filme hollywoodiene ale perioadei, seria Greu de ucis
prezintă pe rând problemele legate de competiţia globală şi de multiculturalism.
 Cel vechi şi cel nou
În anul 1996, Fox a considerat că a venit timpul pentru o nouă infuzie de idei proaspete,
propunând pe poziţia de director principal pe William Mechanic, care avea atribuţii în toate secţiile
companiei, începând cu producţiile de televiziune, până în secţia de muzică. Cu puţin timp în urmă s-a
înfiinţat Fox 2000, care era răspunzător pentru filmele mai ieftine şi orientate la satisfacerea cerinţelor
publicului, dar în acelaşi timp s-a înfiinţat şi Fox Searchlight Pictures, care a servit publicul mai
sofisticat cu producţiile cu un ton mai serios. Aşa cum era şi de aşteptat, noua conducere a reacţionat la
12

numirea ei cu un nou blockbuster. În anul 1997, ca şi o invazie de lăcuste, cinematografele erau pline
cu filmul romantic al lui James Cameron, Titanic (1997), care a bătut recordul de încasări, şi cu cele 11
premii de Oscar se află şi acum pe lângă Ben-Hur.
Isteria mulţimii, anxietatea generată la cumpăna dintre milenii a creat un mediu bun pentru
filmele de catastrofă şi de invazie, aşadar industriaşii întotdeauna vigilenţi au fabricat pe bandă rulantă
producţiile de ficţiune care ilustrează catastrofele naturale şi atacurile străine. Desigur nici Fox nu era
mulţumit doar cu cronica transatlanticului cu soartă tragică, şi-a pus pe ecran povestea Vulcanul
(Volcano, r. Mick Jackson, 1997) cu un ameninţător fluviu de lavă şi, cu ajutorul lui Roland Emmerich,
a fabricat unul dintre cele mai directe filme de propagandă din toate timpurile, Ziua Independenţei
(Independence Day, r. Roland Emmerich, 1996) care a repurtat un mare succes în rândul publicului şi
care este numită de critici „cea mai didacticistă producţie de război”. Ne putem întâlni din nou cu
euforia eroică din perioada lui Reagan, care a fost urmată de filme care prezentau preşedintele ca pe un
prototip al virtuţii şi un luptător.
La începutul anilor 2000, în locul lui Mechanic a ajuns Jim Gianopulos şi Tom Rothman, care
avea ca rezultat o nouă acţiune în Fox. A reunit secţiunea de televiziune cu National Georgraphic TV,
şi s-a născut cu puţin timp în urmă copilul lor: National Geographic Channel, care era difuzat în 147
ţări ale lumii, şi era posibil de accesat în 25 de limbi. Prin News Corporation Fox a intrat şi în domeniul
internetului, website-urile MySpace şi RottenTomatoes aparţinând acestei companii mamut.
Strategia de producţie consta în continuare din „câte puţin din toate”, precum şi din inovaţiile
tehnice. Mary cea cu vino-ncoa' (There's Something About Mary, r. Peter Farrelly, Bobby Farrelly,
1998) a îmbogăţit şirul comediilor romantice, în timp ce X-Men (X-Men, r. Bryan Singer, 2000), Cei
patru fantastici (Fantastic Four, r. Tim Story, 2005) şi Daredevil (r. Mark Steven Johnson 2003) au
întărit sau au slăbit grupul din ce în ce mai răspândit al benzilor desenate. Fox nu a uitat nici de
categoria filmelor de autor, încercând să regândească operele clasice ale istoriei filmului, cum ar fi
Solaris (r. Steven Soderbergh, 2002). Drama eroului din Naufragiatul (Cast Away, r. Robert Zemeckis,
2000) era opoveste adevărată obligatorie, totodată rândul filmelor din deceniul precedent era completat
de filmul de catastrofă Unde vei fi poimâine (The Day After Tomorrow, r. Roland Emmerich, 2004).
Din concluzia că nici continuarea filmului Predator, nici Alien nu a adus succesul aşteptat, cei de la
Fox au amestecat cele două ingrediente, considerate de efect, şi au dat drum seriei Alien vs. Predator –
Requiem. Renaşterea musicalurilor a pornit cu Moulin Rouge, urmat de mai multe producţii de
musical. Tot James Cameron era cel care a regizat o superproducţie cu o tehnică de film de ultimă
generaţie; Avatar (R. James Cameron, 2009) era filmul cel mai aşteptat al noului secol. Chiar dacă
revoluţia vizuală promisă a fost numai în parte îndeplinită, a creat o carieră răspândită pretutindeni,
care a ridicat mai departe nimbul lui Fox.
Descendent al vechii companii înfinţate de William Fox, 20th Century îşi creează în continuare
producţiile proprii pe baza reţetei originare. A ieşit un nou episod din Planeta maimuţelor: Invazia
(Rise of the Planet of the Apes, r. Rupert Wyatt, 2011) şi este pe drum al cincilea Die Hard, şi
urmatorul film X-Men. Studioul stă pe picioare stabile în ciuda regresiei pieţei şi a site-urilor de
torrent, atrăgând milioane de spectatori în întunericul sălilor de proiecţie.