Pedia_Nr-1_2010_Art-8

Published on May 2016 | Categories: Documents | Downloads: 76 | Comments: 0 | Views: 549
of 9
Download PDF   Embed   Report

Comments

Content

8

Referate generale

ABORDAREA PACIENTULUI CU SIMPTOME GASTROINTESTINALE ŞI GENERALE ÎN CADRUL BOLILOR GENETICE DE METABOLISM
Approach to the patients with gastrointestinal and general abdominal symptoms in inherited metabolic diseases
Prof. Dr. Valeriu Popescu, Dr. Andrei Zamfirescu Clinica de Pediatrie şi Neurologie pediatricå, Spitalul Clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu“, Bucureşti

REZUMAT
În lucrare se prezintă manifestările gastrointestinale şi generale în bolile genetice de metabolism. Sunt trecute în revistă: • vărsăturile în: maladii ale metabolismului intermediar, ce includ pe cele caracterizate prin acidoză (aciduriile organice), hiperamoniemie (bolile din ciclul ureei şi anomaliile de oxidare ale acizilor graşi (a se vedea tab.1); • durerile abdominale în: porfiriile hepatice, febrele periodice familiale; • pancreatita în: aciduriile organice, anomaliile fosforilării oxidative, deficienţa de lipoprotein lipază, hipo-, abetalipoproteinemie, homocistinurie; • constipaţia/tranzitul intestinal încetinit/pseudoobstrucţia intestinală în: porfirii, acidurii organice, sindromul hiper Ig D, sindromul Fanconi-Bickel, hiperamoniemii; • ascita în: bolile lizozomale (sialidoză, galactozidoză, boala Fanconi, bolile Gaucher şi Niemann-Pick, manozidoză, mucopolizaharidozele IVA, V, VII); • diareea în: afecţiunile mitocondriale – sindromul encefalopatiei mitocondriale neurogastrointestinale, migraţia oculogastrointestinală; sindromul Menkes; • maldigestia în: intoleranţa la dizaharide I (deficienţele de sucrază - izomaltază), malabsorbţia glucozeigalactozei), intoleranţa la dizaharide II (deficienţa infantilă de lactază şi intoleranţa congenitală la lactoză), intoleranţa la dizaharide III (deficienţa de lactază de tip adult), fibroza chistică, sindromul Schwachman, sindromul Pearson, sindromul Kearns-Sayre; • malabsorbţia în: anomaliile elecroliţilor (diareea clorată, diareea sodată, boala incluziilor microvilozităţilor intestinale); enteropatia cu pierdere de proteine; anomalii ale transportului aminoacizilor; boala Hartnup, malabsorbţia metioninei; malabsorbţia vitaminei B12. Cuvinte cheie: simptome gastrointestinale şi generale, maladii genetice de metabolism, abordarea pacienţilor

ABSTRACT
Gastrointestinal manifestations of metabolic disorders include vomiting, diffuse abdominal pain, pancreatitis, slowed transit time and constipation, maldigestion and malabsorbtion (which may result in diarrhea), and ascites. These symptoms may occur as part of systemic disorder of intermediary metabolism in which other symptoms predominate, or they may be the major or exclusive symptoms. Vomiting is typical of the organic acidurias and hyperammonemic syndromes. Pain and constipation occur in the porphyrias and familial fevers. Pancreatitis occurs with many organic acidurias, lipid and fatty acid disorders, and defects of oxidative phosphorylation. Malabsorbtion and diarrhea can be due to disorders of digestive enzymes, especially disaccharidases, defects of carrier proteins, and mitochondrial dysfunction. Ascites occurs in many lysosomal disorders. Key words: gastrointestinal and general abdominal symptoms; inherited metabolic diseases; approach to the patients Adresă de corespondenţă: Prof. Dr. Valeriu Popescu, Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu“, Bulevardul Basarabia, Nr. 21, Sector 2, Bucureşti

36

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010

37

Manifestările gastrointestinale ale bolilor genetice de metabolism includ vărsăturile, durerile abdominale difuze, pancreatita, diminuarea timpului de tranzit şi constipaţia, maldigestia şi malabsorbţia (care pot determina diaree) şi ascita. Aceste simptome pot apărea ca o parte a manifestărilor sistemice ale metabolismului intermediar, în care predomină alte simptome, ori pot fi majore sau exclusive. Vărsăturile sunt tipice în aciduriile organice şi sindroamele hiperamoniemice. Durerile şi constipaţia apar în porfirii şi în febrele periodice familiale. Pancreatita apare în multe acidurii organice şi în defectele fosforilării oxidative. Malabsorbţia şi diareea pot fi cauzate de tulburărilor enzimelor digestive, în special a dizaharidazelor, în anomaliilor „cărăuşilor“ proteinelor şi în disfuncţiile mitocondriale. Ascita apare în multe maladii lizozomale.

VĂRSĂTURILE
Vărsăturile sunt manifestări caracteristice în multe maladii ale metabolismului intermediar, incluzând pe cele caracterizate prin acidoză (aciduriile organice), hiperamoniemie (din cauza bolilor din ciclul ureei şi anomaliilor oxidării acizilor graşi) (tab. 1).
TABELUL 1. Cauze importante de vărsături în bolile metabolice la nou-născut, sugar, copil Cu sau fără encefalopatie asociată Aciduriile organice Anomaliile în ciclul ureei/sindroame hiperamoniemice Anomaliile oxidării acizilor graşi Cu dureri abdominale severe asociate Porfiriile acută intermitentă, coproporfiria, porfiria variegata Ca simptom asociat pancreatitei Cu acidoză/cetoacidoză asociată Aciduriile organice Cu disfuncţie hepatică asociată Aciduriile organice (cronice sau recurente) Anomalii în ciclul ureei/sindroame hiperamoniemice Galactozemia congenitală Intoleranţa ereditară la fructoză Tirozinemia tip I Sindromul Fanconi-Bickel Anomalii ale oxidării acizilor graşi (acute)

Vărsăturile cronice sau recurente la sugar, simptom principal înainte ca acidoza de fond să fie descoperită, constituie o manifestare comună în aciduriile organice datorite anomaliilor metabolismului aminoacizilor cu lanţ ramificat, ca aciduriile propionică, metilmalonică şi izovalerică. Hiperamoniemia din anomaliile din ciclul ureei determină frecvent vărsături. În cazurile severe, acestea sunt rapid urmate de deteriorarea nivelului conştienţei; în cazurile mai uşoare, vărsăturile pot fi intermitente. Hiperamoniemia poate fi, de asemenea, proeminentă în anomaliile oxidării acizilor graşi, în special în deficienţa de acyl-CoA dehidrogenază cu lanţ mediu (MCAD = medium-chain acyl-CoA dehydrogenase). Simptomele în aceste anomalii metabolice apar intermitent şi sunt rezultatul postului sau infecţiilor intercurente. Vărsăturile conduc la alcaloză, astfel că descoperirea unei acidoze când este investigat un sugar sau un copil care varsă, pune în discuţie imediat posibilitatea unei acidurii organice de fond. Hiperamoniemia poate determina hiperventilaţie, care conduce la alcaloză respiratorie, astfel că depistarea unei alcaloze când acidoza este presupusă (de exemplu: în cursul investigaţiilor într-un caz suspect de septicemie, în special la un sugar) trebuie să impună determinarea imediată a nivelului amoniemiei. Vărsăturile ciclice ale copilului (sindromul cetoză şi vărsături) Vărsăturile sunt o manifestare proeminentă a unei afecţiuni relativ comune dar puţin elucidate, caracterizate prin cetoză şi dureri abdominale, care sunt declanşate de post, frecvent în evoluţia unei infecţii (ex.: otită). La unii copii eforturile exagerate pot, de asemenea, determina episoade similare. Tipic, episoadele debutează în al doilea an de viaţă şi sfârşesc la pubertate. Durerile abdominale pot fi intense, similare cu cele care apar în acidocetoza diabetică. Analiza acizilor organici urinari evidenţiază cetoză importantă, dar nu prezenţa de metaboliţi patologici, iar analiza acylcarnitinei demonstrează creşterea remarcabilă a acetylcarnitinei. Tratamentul cu glucoză pe cale i.v., determină, de obicei, rezoluţia rapidă a simptomelor. Fenotiazinele cu acţiune antiemetică au o eficienţă redusă în terapie, dar ondasteronul* poate fi benefic. Liniştirea familiei că vărsăturile cu cetoză sunt neplăcute dar nepericuloase poate fi utilă. Unii pacienţi cu acest tip de simptoame s-au dovedit a avea o deficienţă fie a beta-ketothiolazei, fie a succinylCoA: 3 oxoacid CoA transferazei.

Investigaţiile de laborator iniţiale pentru vărsături, incluzând echilibrul acido-bazic, lactatul, amoniacul şi acizii organici urinari pot indica o cale spre diagnostic.

*Ondasteronul este un antagonist selectiv al receptorilor 5HT3, utilizat în vărsături în doza de 4 mg/os la 12 ore interval sau 5 mg/m2 i.v.

38

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010

Migrena abdominală apare ca o explicaţie în alte cazuri. Cu toate acestea, la majoritatea pacienţilor cu acest sindrom, nu a fost găsită o explicaţie coerentă. Acest sindrom este uneori confundat cu hipoglicemia cetotică; nivelul glicemiei nu este anormal de scăzut însă, iar pacienţii nu sunt hipoponderali, nu sunt foşti prematuri sau dismaturi ca în hipoglicemia cu cetoză, iar terapia pentru hipoglicemia cu cetoză (cum ar fi evitarea postului, eforturilor fizice, administrarea preventivă de glucoză per os în fiecare dimineaţă, la trezirea din somn... ) nu pare să fie benefică în vărsăturile ciclice.

DURERILE ABDOMINALE
Durerea abdominală sub formă de crampe apare în disfuncţiile intestinale (ex.: malabsorbţie, diaree infecţioasă sau procese obstructive mecanice), în timp ce durerea difuză este frecvent cauza unui răspuns la un proces inflamator. Tulburările metabolice, de obicei, sunt luate în discuţie după ce unele episoade de dureri abdominale au apărut fără nici o explicaţie evidentă. Durerile de cauză pancreatică sunt discutate separat. În acest paragraf sunt discutate durerile abdominale difuze. Când durerea este intensă, se suspectează de cele mai multe ori o apendicită şi se efectuează o explorare chirurgicală. În cazul în care pacientul are o boală metabolică asociată cu dureri abdominale recurente, medicul trebuie să fie atent la fiecare episod, ca un veritabil caz de apendicită sau o altă problemă chirurgicală să nu fie atribuite în mod eronat unei tulburări metabolice. Porfiriile Durerea abdominală difuză sau colicativă şi constipaţia pot apărea în trei dintre porfiriile hepatice – acută intermitentă, variegata şi coproporfiria ereditară. Toate trei sunt cu transmitere autozomal dominantă şi activitatea enzimatică la fiecare este aproximativ 50% din normal. Simptomele sunt neobişnuite la copil. Porfiriile dominante sunt printre puţinele enzimopatii transmise dominant. Deşi multe dintre profiriile intermitente au ca semn caracteristic urinile de culoare roşie (roşu închis, roşu burgundia), uneori aproape negre, această particularitate nu este totdeauna evidentă, în special în coproporfirie. Porfiriile sunt boli cauzate de unele anomalii ale sintezei hemului, un component al citocromilor precum şi al hemoglobinei. Episoadele bolii, în toate cele trei porfirii cu dureri abdominale, par să fie legate de creşterea activităţii primei trepte a sintezei porfirinei, delta-aminolevulinic acid sintaza.

Multe dintre porfirii prezintă fotodermatită proeminentă, tegumente roşii, urmate de leziuni buloase, cu sediu pe regiunile expuse la soare; hipertricoză (pilozitate capilară abundentă, sprâncene groase, pilozitate pe faţă şi uneori pe membre). În cazuri rare, un pacient (dublu heterozigot) poate prezenta mai mult decât o formă de porfirie şi manifestări severe, chiar din perioada copilăriei. Porfiria acută intermitentă care nu prezintă leziuni cutanate este cea mai comună formă la majoritatea populaţiilor. Ea este determinată de activitatea deficientă a porfobilinogen deaminazei, numită şi hidroxi-metilbilin sintază, anterior cunoscută ca uroporfirinogen sintază. Incidenţa purtătorilor (frecvenţa heterozigoţilor) este în general între 5 şi 10/100.000, dar în unele arii (nordul Suediei) atinge 1 caz la 1000. Numai aproximativ 10% dintre purtătorii genei au simptome. Etanolul, barbituricele, contraceptivele orale şi alte medicamente, şi modificările hormonale pot declanşa episoadele de depresie mentală, dureri abdominale, neuropatie periferică sau demielinizare; frecvent însă, nici un factor precipitant nu este identificat. Coproporfiria ereditară, din cauza anomaliilor coproporfirinogen III oxidazei (coproporfirin decarboxilaza) este în general mai uşoară/blândă decât porfiria acută intermitentă şi prezintă mai rar simptome neurologice. Debutul în copilărie este mai rar (de obicei după vârsta de 20 de ani). Rar cazurile homozigote pot debuta la copilul după 6 ani cu icter persistent şi anemie hemolitică. Porfiria variegata este consecinţa deficienţei protoporfirinogen oxidazei. Frecvenţa heterozigoţilor printre africani – în Africa de Sud – este de 3 cazuri/1000. Aproximativ jumătate prezintă simptome care sunt tipic declanşate de medicamente şi „înrăutăţite prin supraîncărcarea cu fier (considerat corespunzător hemocromatozei). Heterozigoţii dezvoltă rar manifestări clinice la copil, dar simptomele pot debuta precoce – la sugar – în rarele cazuri homozigote sau heterozigote compuse. Fotosensibilitatea este mai obişnuit întâlnită în porfiria variegata decât în coproporfiria ereditară. Diagnosticul oricărei porfirii poate fi dificil. Uneori, un istoric familial pozitiv de porfirie sau de o boală sugestivă de porfirie (ex.: stare depresivă, dureri abdominale recurente) este prezent. Urinile roşii sau închise la culoare pot constitui o cheie majoră a diagnosticului. În cursul evoluţiei acute a bolii poate fi pozitiv un test screening – ca testul Watson-Schwartz – sau un alt test similar, dar acesta nu poate constitui un test concludent pentru

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010
TABELUL 2. Caracteristicile datelor de laborator în porfiriile cu simptome abdominale Boala Porfiria acută intermitentă Coproporfiria ereditară Porfiria variegata Numărul de cazuri McKusick 176.000 121.300 176.200 Enzima Porfobilinogen deaminaza Coproporfirinogen oxidaza Protoporfirogen oxidaza Urină ALA, PBG ALA, PBG, coproporfirină ALA, PBG, coproporfirină Scaun

39

Coproporfirina, protoporfirina

Abrevieri: ALA = delta aminolevurinic acid; PBG = porfobilinogen

diagnostic. Evaluarea porfirinelor în sânge, urină, fecale constituie cea mai demnă de încredere investigaţie pentru abordarea diagnosticului (tab. 2). În situaţia caracterizată prin dureri abdominale, porfirinele eritrocitare sunt normale. Determinarea activităţii enzimatice sau investigaţiile moleculare nu trebuie niciodată să constituie măsuri de diagnostic iniţial. Febrele periodice Durerea abdominală difuză apare, de asemenea, în febrele periodice. Febra mediteraneană familială (FMF) este o entitate autozomal recesivă caracterizată prin perioade neinfecţioase de peritonită, pericardită, meningită (meningita Mollaret) orhită, artrită şi eritrodermie erizipel-like. Debutul în perioada copilăriei este obişnuit în formele severe. Se poate dezvolta amiloidoză care evoluează spre insuficienţă renală. FMF este atât de obişnuită la unele grupe etnice, incluzând evreii sefarzi şi armeni şi la unele comunităţi arabe, încât sunt regulat întâlnite pedigreeuri pseudodominante. Recent s-a demonstrat că anomaliile în marenostrin (pyrin), o proteină a căii proinflamatorii mielomonocitice-specifice, ar fi cauza de fond a FMF. Marenostrinul acţionează aparent în scăderea/ diminuarea reglării chemotactic neutrofil C5a. Diagnosticul se bazează pe testarea moleculară a genei FMF (numită MEFV). Febra periodică familială autozomal dominantă, uneori denumită Familial Hibernian Fever, este o entitate similară, mult mai puţin obişnuită decât FMF. A fost raportată iniţial într-o familie scoţiană din Irlanda; este determinată de mutaţii în gena receptorul-1 al TNF (TNFRSF1A). Durerile abdominale şi febra apar, de asemenea, în aciduria mevalonică (forma cunoscută ca hiper-Ig D cu febră periodică) şi în hemocromatoza juvenilă.

strucţia mecanică a secreţiilor pancreatice din cauza calculilor, mecanismul de producere a pancreatitei nu este clar, chiar atunci când un factor precipitant sau din proximitate, cum ar fi utilizarea cronică de etanol, este cunoscut. Litiaza pancreatică la copil este de obicei asociată cu hemoliza; la adult, frecvent, nu se găseşte nici o cauză. Aciduriile organice asociate cu pancreatita sunt în principal constatate într-o serie de entităţi ce interesează căile catabolice ale acizilor aminaţi ramificaţi. Acestea includ: leucinoza (maple syrup urine disease), aciduria izovalerică, deficienţa de 2metilcrotonil-CoA carboxilaza, aciduria propionică, aciduria metilmalonică şi deficienţa de β-ketotiolază. În aceste maladii, în cursul episoadelor de decompensare metabolică sunt comune acidoza, cetoza, vărsăturile şi durerile abdominale, astfel că pancreatita nu poate fi suspectată. Invers, pancreatita poate fi prezentă în formele uşoare ale acestor entităţi, în special în acidemia izovalerică. De aceea, o cercetare a unei acidurii organice de fond (acizi organici urinari, acylcarnitine în plasmă sau sânge şi aminoacizi în plasmă) trebuie să facă parte din investigaţiile iniţiale în pancreatită (tab. 3).
TABELUL 3. Investigaţii de primă linie în pancreatită Analiza acizilor organici urinari Acizii aminaţi în plasmă Homocisteina în plasma totală Analiza acylcarnitinei în plasmă sau în picătura de sânge Profilul lipidelor sanguine (electroforeza lipoproteinelor) Seleniul Glutationul total Zincul Vitaminele A, C şi E Calciul

PANCREATITA
Pancreatita rămâne una dintre cele mai misterioase entităţi acute ameninţătoare de viaţă. Exceptând ob-

Pancreatita apare în anomaliile fosforilării oxidative, în special în deficienţa de citocrom oxidază, în encefolaomiopatia mitocondrială, acidemia lactică şi episoadele stroke-like (MELAS syndrome) din cauza mutaţiilor în gena leucinei tARN şi în deficienţa de carnitin-palmitoyl-CoA transferaza (CPT) I.

40

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010

Anomaliile lipidelor, în special hiperlipidemia cauzată de deficienţa de lipoprotein lipază şi hipo/ abetalipoproteinemia sunt, de asemenea, asociate cu pancreatită. Homocistinuria cauzată de deficienţa în cistationin β-sintaza este o aminoacidopatie care este cel mai comun asociată cu pancreatita. Depleţia de antioxidante (vitamina E, glutamin, seleniu ş.a.) sau stressul oxidativ pot juca un rol în patologia pancreatitei.

ASCITA
Ascita este rareori singurul semn prezent într-o boală metabolică; de obicei, acest semn însoţeşte o serie de alte semne. În bolile severe sau cu debut precoce, ascita poate apare înainte de naştere ca o entitate non-imună – hidrops fetalis. Ascita sau hidropsul apărea în multe boli lizozomale, incluzând sialidoza (mucolipidoza I), galactosialidoza, boala de tezaurizare cu acid sialic, lipogranulomatoza Farber, boala Gaucher, boala Niemann-Pick, manozidoza şi mucopolizaharidozele IV A şi VI. Hidrops-ul este în special obişnuit în mucopolizaharidoza VII (MPZ VII, boala Sly, deficienţa de beta-glucuronidază).

CONSTIPAŢIA/TRANZITUL INTESTINAL ÎNCETINIT/PSEUDOOBSTRUCŢIA
Constipaţia şi pseudoobstrucţia intestinală sunt ocazional manifestări ale bolilor metabolice sistemice, în cele mai multe cazuri ele fiind datorate dietei alimentare, obiceiurilor alimentare sau anomaliilor motilităţii intestinale care sunt asociate cu disfuncţie neuronală. Porfiriile sunt cauze de constipaţie, în special în cursul crizelor acute. Sindromul hiper-IgD cu febră poate include constipaţia (în comparaţie cu febra familială mediteraneană în care diareea este mult mai probabilă). Constipaţia poate fi, de asemenea, proeminentă în sindromul Fanconi-Bickel cu tezaurizare glicogenică şi disfuncţia tubulară renală şi în deficienţa de malonyl-CoA decarboxilaza. În aciduriile organice şi în hiperamoniemie, constipaţia poate fi chinuitoare, deoarece funcţia intestinală perturbată poate determina decompensarea tulburării metabolice primare datorită acumulării de compuşi intermediari (ex.: propionat sau amoniac) produşi de flora intestinală. Tratamentul constipaţiei poate determina o ameliorare semnificativă a controlului metabolic. Ca terapie se utilizează frecvent metronidazolul care modifică flora intestinală, diminuând producerea intestinală de propionat la pacienţii cu anomalii ale metabolismului propionatului.

DIAREEA
Sindromul encefalopatie mitocondrială neurogastro-intestinală (MNGIE – myoneurogastro intestinal disorder and encephalopathy) este o anomalie generalizată a disfuncţiei mitocondriale. Debutul simptomelor intestinale apare în copilărie sau precoce la adultul de vârstă medie şi include diaree cronică, stază, greţuri şi vărsături, ce determină afectarea procesului de creştere. Emacierea şi caşexia se instalează în timp. Creşterea scheletului poate fi întârziată. Sunt evidenţiate reducerea eventuală în lungime a muşchilor, prezenţa de diverticuli (care se pot rupe), scleroderme intestinale şi pseudoobstrucţie a tractului intestinal. Studiile electrofiziologice evidenţiază o neuropatie viscerală cu insuficienţa conducerii nervoase. Medicamentele prokinetice sunt, în general, ineficace. Acidoza lactică este frecvent prezentă. Simptomele extraintestinale variază dar sunt cele ale unei boli mitocondriale (tab. 4). In vitro, analiza funcţiei mitocondriale evidenţiază o varietate de perturbări, în special deficienţa complexului I sau complexului IV sau deficite combinate. Analiza ADN-ului mitocondrial (ficat, muşchi)

TABELUL 4. Manifestări extraintestinale în bolile neurogastrointestinale mitocondriale şi sindroamele asociate cu encefalopatie Organ Creşterea Sistemul nervos Ochi Urechi Nervi cranieni Cord Muşchi scheletici Nervi periferici Constatări Lentă; caşexie, emaciere Leucodistrofie, creşterea proteinelor în LCR, ataxie Oftalmoplegie, ptoză Surditate neurosenzorială Dizartrie, disfovie, paralizie facială Bloc cardiac Ragged-red fibers (fibre musculare roşii sfâşiate), slăbiciune (weakness) Neuropatie demielinizantă, degenerare axonală

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010

41

evidenţiază depleţie şi multiple deleţii ADA. Recurenţa în fratrie, frecvenţa crescută a consanguinităţii parentale şi absenţa transmiterii verticale sunt concordante cu o transmisiune autozomal recesivă. Cartografierea MNGIE în 22q distal 4 a fost urmată de identificarea de mutaţii patologice în gena ECGF1, care codifică pentru thymidine fosforilaza. Afectarea funcţiei acestei gene conduce la deteriorarea sintezei ADN-ului mitocondrial. O entitate similară autozomal recesivă a cărei cauză este necunoscută este miopatia oculogastrointestinală denumită şi miopatia familială vizuală cu oftalmoplegie externă. În această afecţiune se observă o distrugere a muşchiului neted la nivel gastrointestinal, în timp ce plexul mienteric apare normal. Durerea abdominală, diareea, diverticulii intestinali şi dilataţia intestinală sunt manifestări comune. Pacienţii prezintă, de asemenea, o neuropatie axonală şi demielinizare, degenerare spongiformă a cordoanelor posterioare, ptoză şi oftalmoplegie externă. Debutul este în copilărie sau adolescenţă, cu deces la vârsta de 30 de ani la cei mai mulţi pacienţi. Diareea cronică apare, de asemenea, în boala Menkes, poate din cauza unei disfuncţii autonomice.

Aceeaşi deleţie (şi insuficienţă pancreatică) poate fi constatată în sindromul Kearns-Sayre; sindromul Pearson evoluează ocazional spre sindromul Kearns-Sayre. Insuficienţa pancreatică exocrină şi/ sau endocrină şi a altor organe endocrine poate apare în alte boli mitocondriale. O serie de boli/tulburări digestive implică enzimele primare ale metabolismului glucidelor (tab. 5). O deficienţă tipică determină diaree apoasă (osmotică) când este afectat substratul sau când precursorii săi au fost ingeraţi. Producerea excesivă de gaze şi meteorismul sunt prezente, de asemenea. Toate aceste enzimatopatii sunt autozomal recesive. Intoleranţa la dizaharide I: deficienţa de sucrază/ izomaltază Deficienţa de sucrază/izomaltază este o cauză rară de diaree la copil, care devine evidentă o dată cu introducerea zahărului şi dextrinelor în dietă, de obicei după primele săptămâni sau luni de viaţă. Diareea este simptomul major, scaunele sunt lichide, abundente, spumoase, acide. Frecvent se asociază deshidratare cu febră şi hiperelectrolitemie. Intensitatea simptomelor depinde de cantitatea de zaharoză şi amidon din dietă. O serie de mecanisme explică manifestările clinice ale enzimei deficiente, ce includ afectarea secreţiei, deficienţa activităţii catalitice şi intensitatea atrofiei vilozitare. Malabsorbţia glucozei şi galactozei Malabsorbţia glucozei şi galactozei este similară clinic cu deficienţa sucrazei/izomaltazei, cu diaree apoasă ameninţătoare de viaţă în perioada de sugar şi copil mic. Se impune eliminarea glucozei şi galactozei din alimentaţie. Din fericire este bine tolerată fructoza; astfel o formulă dietetică bazată pe fructoză este eficientă. Această entitate este cel mai frecvent întâlnită la populaţia arabă din Orientul mijlociu. Anomalia în cotransportul sodiu-glucoză al SGLT1 este datorat mutaţiilor la nivelul cărăuşului genei SLC5A1.

MALDIGESTIA
Afectarea generalizată a digestiei ca urmare a unor probleme pancreatice (ex.: fibroza chistică, sindromul Schwachmann, defectul congenital de tripsinogen) sau boli hepatice este bine cunoscută. Sindromul Pearson (pancreas – măduvă osoasă), determinat de deleţia heteroplasmică sporadică a ADN-ului mitocondrial, prezintă în primul rând o insuficienţă pancreatică exocrină la sugar sau copil, care este, de obicei, recunoscut prin steatoree. Anemia sideroblastică şi insuficienţa progresivă a liniilor celulare sanguine poate apărea pe perioada acidozei lactice cronice.
TABELUL 5. Anomalii ale digestiei glucidelor Anomalia Intoleranţa la dizaharide I Intoleranţa la dizaharide II – Alactazia congenitală Intoleranţa la dizaharide III – Deficienţa de lactază la adult Deficienţa de trehalază Nerecunoscută Număr cazuri McKusick 229.900 223.000 223.100 275.360 154.360 Enzima

Sucrază/izomaltază Complexul -glicozidază – lactaza, glicozil-ceramidaza Complexul -glicozidază – lactaza, glicozil-ceramidaza Trehalaza Glucoamilaza (maltaza) I şi II

Substratul major Zaharoza/meraza Lactoza Lactoza Trehaloza (ciuperci)

42

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010

Intoleranţa la dizaharide II: deficienţa infantilă de lactază şi intoleranţa congenitală la lactoză Deficienţa congenitală de lactază este extrem de rară. În aproape toate cazurile, deficienţa de lactază la sugar şi copilul mic este efectul infecţiei şi atrofiei vilozitare cu diminuarea până la dispariţie a lactazei, la nivelul marginii în perie a mucoasei intestinale. Diareea din deficienţa congenitală de lactază are aceleaşi caracteristici ca toate diareile prin fermentaţie şi se traduce prin scaune lichide şi acide, ce conţin lactoză, glucoză şi galactoză. Starea generală devine alterată şi malabsorbţia se instalează rapid. Intoleranţa congenitală la lactoză apare ca distinctă de deficienţa congenitală de lactază. În prima, absorbţia gastrică excesivă a lactozei (ce duce la lactozemie şi lactozurie), vărsăturile, insuficienţa procesului de creştere, disfuncţia hepatică şi sindromul renal Fanconi sunt prezente. Deficienţa congenitală de lactază poate fi fatală dacă nu este diagnosticată şi tratată prin eliminarea lactozei din dietă. Interesant este faptul că după vârsta de 6 luni lactoza este bine tolerată. Bazele patogenice ale acestei situaţii nu sunt cunoscute. Intoleranţa la dizaharide III: deficienţa de lactază de tip adult La marea majoritate a speciilor de mamifere, activitatea lactazică, maximală la naştere, scade după înţărcare pentru a se stabiliza la 10% din concentraţiile cele mai înalte. Aceeaşi situaţie se observă şi la om, la cele mai multe dintre populaţiile de pe glob. Studii etnografice au permis acreditarea teoriei genetice, după care persistenţa activităţii lactazice la vârsta adultă constatată în special la caucazieni (europeni şi nord-americani) se datorează unei mutaţii dominante ce înlătură „represia“ sintezei enzimei de sevraj (Simoons, 1978). De fapt, analiza compoziţiei proteice a membranei microvilozitare a demonstrat persistenţa unei proteine active în cantitate proporţională cu activitatea reziduală a lactazei (Skovbjerg şi colab, 1980), ceea ce confirmă ipoteza unei mutaţii reglatoare. Simptomatologia intoleranţei la lactoză la adult este frecvent minoră, tradusă prin flatulenţă, cu prezenţa colicilor şi diareei doar în cursul probelor de încărcare cu lactoză. Aceste probe demonstrează absenţa variaţiilor glicemiei şi creşterea concentraţiei de H2 în aerul expirat. Numai determinarea activităţii lactazice permite diagnosticul cu certitudine. Reducerea sau suprimarea aportului de lactoză este singura măsură dietetică adecvată. Este suficientă restrângerea aportului de lapte. În majoritatea cazurilor, iaurtul şi brânzeturile sunt bine tolerate;

este posibil şi aportul a 200 ml de lapte. Nu există un paralelism între activitatea enzimatică şi capacitatea reală de hidroliză intestinală a lactozei; singura măsură ce trebuie luată este de a adapta cantitatea de lactoză care se administrează şi care poate fi hidrolizată, în funcţie de simptomele observate. Malabsorbţia Malabsorbţia în bolile metabolice poate fi efectul anomaliilor canalelor ionice, transportului moleculelor, proteinelor cărăuşi pentru lipide sau cotransportului moleculelor. Simptomele sunt atribuite substanţelor ce nu pot fi absorbite propriu-zis (ex.: acizi graşi esenţiali, vitamine liposolubile) şi efectelor cauzate de anomaliile concentraţiei crescute ale substanţelor din lumenul intestinal. Anomaliile canalelor ionice perturbă echilibrul apei şi electroliţilor, ducând la diaree; anomaliile de transport ale moleculelor determină diaree; deficienţa moleculelor cotransportoare (ex.: factorul intrinsec) poate avea consecinţe majore din cauza deficienţei rezultate a unui nutriment esenţial. Investigaţiile de primă linie pentru stabilirea etiologiei malabsorbţiei trebuie să includă: pH-ul scaunului şi analiza substanţelor reducătoare în scaun. Caracteristicile zaharurilor în scaun pot confirma suspiciunea sugerată de anamneză. Testul respirator cu H2 după schimbarea dietei poate confirma malformaţia. Electroliţi Diareea clorată În diareea clorată, o afecţiune cu transmisiune autozomal recesivă, diareea apoasă, voluminoasă, cu conţinut crescut în clor (mai mare decât suma sodiu şi potasiu) apare de la vârsta de nou-născut. Polihidramniosul este frecvent prezent. Anomalia constă în schimbarea mecanismului clor-bicarbonat la nivelul marginii în perie a epiteliului vilozităţilor intestinale. Terapia iniţială cu clorură de potasiu a fost înlocuită cu inhibitorii prostaglandin sintazei (Ketoprofen) şi ai pompei de protoni (Omeprazol) care sunt considerate în prezent cu eficienţă. Au fost descoperite mutaţii la nivelul genei DRA. Anomaliile în mecanismul de schimb Na+/H+ determină diareea sodată şi acidoză metabolică. Tabloul clinic este similar cu al diareei clorate congenitale, dar compoziţia în electroliţi a scaunelor demonstrează prezenţa de concentraţii mari de sodiu şi un pH alcalin. Tratamentul cu citrat de NaK pe cale orală normalizează statusul electrolitic al pacientului.

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010

43

Boala incluziilor microvilozităţilor intestinale este o altă cauză autozomal recesivă de diaree intractabilă la sugar, poate cea mai comună dintre cele noninfecţioase. Biopsia jejunală demonstrează prezenţa de incluzii intracitoplasmice la nivelul marginii în perie a microvilozităţilor, fapt ce sugerează că această entitate este o anomalie a transportului intracelular care afectează ansamblul acestora. Enteropatia cu pierdere de proteine Enteropatia cu pierdere de proteine, frecvent datorată unei infecţii sau afectării funcţiei limfocitelor intestinale, este o manifestare cardinală a tulburărilor congenitale de glicozilare (congenital disorder of glycosylation) CDG1B, care este determinată de deficienţa fosfomanozei izomeraze. Se asociază uneori o boală hepatică şi o diateză hemoragică. Spre deosebire de alte sindroame CDG, retardul mintal şi problemele neurologice severe nu sunt prezente. Diagnosticul se bazează pe focalizarea izoelectrică a transferinei şi pe evaluarea enzimei deficitare. Tratamentul cu manoză pe cale orală este eficient. Aminoacizii Cele două principale afecţiuni ale transportului intestinal al aminoacizilor sunt cele care implică triptofanul şi metionina. Malabsorbţia triptofanului (boala Hartnup), boală rară cu transmisiune autozomal recesivă prezintă o simptomatologie variabilă (uneori asimptomatică) şi în mod caracteristic intermitentă, cu evoluţie în puseuri declanşate de infecţii, administrare de sulfamide sau a unei diete inadecvate. Este implicat transportul unor aminoacizi neutri, monoaminaţi şi monocarboxilici la nivel intestinal (malabsorbţie selectivă) şi renal (deficit de retroresorbţie tubulară), fiind demonstrabil in vitro pe limfocite, prelevate de la pacient. Cele mai multe dintre manifestările clinice ale bolii se explică prin malabsorbţia triptofanului şi deficitul secundar de sinteză a acidului nicotinic. Tabloul clinic al bolii asociază rash eritematos, pelagroid, fotosensibilitate, atacuri reversibile de ataxie cerebeloasă, cefalee, tulburări psihice, convulsii, manifestări oculare. Oligofrenia este comună, inegală de la caz la caz. Biologic se constată aminoacidurie de tip renal (cu niveluri sanguine normale sau uşor scăzute) şi de un tip particular (aminoacizi neutri), interesând alanina, serina, treonina, asparagina, glutamina, valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, tirozina, triptofanul, histidina şi citrulina. Creşterea indolilor în scaun şi a

indicanului în urină reflectă acţiunea bacteriilor intestinului asupra triptofanului neabsorbit. Diagnosticul este sugerat de prezenţa aminoacizilor neutri (a se vedea mai sus) în urină. Malabsorbţia metioninei, cu transmisiune autozomal recesivă, este o entitate rară. Clinic se caracterizează prin oligofrenie, convulsii, hipotonie, accese de polipnee, diaree intermitentă, miros particular al corpului de hamei uscat într-o magazie şi păr depigmentat (alb). În scaun se regăsesc cantităţi importante de metionină, aminoacizi ramificaţi şi acid alfa-OH-butiric. În urină se elimină cetoacizi ramificaţi şi acid alfa-OH-butiric. Anomaliile biologice sunt majorate prin încărcare cu metionină, în timp ce regimul de restricţie în metionină antrenează normalizarea biologică şi ameliorarea clinică. Vitamina B12 Complicata problemă a vitaminei B12 ilustrează interacţiunea dietei, digestiei, absorbţiei şi metabolismului intermediar. Vitamina B12 este precursorul substanţelor cunoscute sub denumirea de cobalamine. Două forme sunt esenţiale pentru metabolismul uman: metilcobalamina, care este cofactor pentru reametilarea homocisteinei la metionină şi adenozilcobalamina, care este folosită de metil-malonil-CoA mutaza. Anomaliile căii cobalaminei pot determina/cauza prin urmare probleme cu fiecare sau cu ambele aceste reacţii. Vitamina B12 se găseşte în alimente ca ficatul, carnea, produsele lactate. La nivel gastric se formează complexul vitamina B12-factor intrinsec (B12-FI); factorul intrinsec este o mucoproteină secretată de celulele parietale gastrice; complexul B12-FI este important pentru absorbţia vitaminei B12. Absorbţia complexului vitamina B12-FI se face în ileonul terminal, unde el se fixează la nivelul unui receptor specific al membranei enterocitului; eficacitatea absorbţiei este de aproximativ 10-20%. După absorbţie, vitamina B12 circulă în plasmă legată de o proteină transportoare (transcobalamina II – TC II). O parte importantă din vitamina B12 din plasmă este legată de TC I sub formă de metilcobalamină. Astfel ajunge la ţesuturi unde îşi exercită funcţiile metabolice specifice. Maladiile genetice ale metabolismului vitaminei B12 se clasifică didactic astfel: • Maladii metabolice datorate absorbţiei şi transportului vitaminei B12; • Maladii genetice datorate vitaminei B12 şi anomaliilor intracelulare. Maladiile metabolice datorate anomaliilor absorbţiei şi transportului vitaminei B12 (cobalaminei)

44

REVISTA ROMÂNÅ DE PEDIATRIE – VOLUMUL LIX, NR. 1, AN 2010

prezintă 4 entităţi: deficitul glicoproteinelor R; deficitul factorului intrinsec; deficitul datorat transportului cobalaminei la nivelul eritrocitelor (sindromul Immerslund-Gräsbeck-Najman); deficitul transcobalaminei II (TC II). Aceste entităţi debutează la vârste variate: deficitul TC II (datorat perturbării absorbţiei şi transportului vitaminei B12, secundară absenţei transportului plasmatic specific) debutează în primele luni de viaţă după o naştere normală; celelalte entităţi debutează după vârsta de 1 an. Manifestările clinice prezentate de aceste afecţiuni sunt: anemia megaloblastică, retard psihomotor, mielopatie cu tulburări ale sensibilităţii profunde, anemie megaloblastică. Toate cele 4 entităţi se transmit după modul autozomal recesiv. Sindromul Imerslund-Gräsbeck-Najman (anemia megaloblastică I), comună în Finlanda, prezintă pe lângă anemie megaloblastică şi proteinurie. Deficienţa de TC II, devine aparentă în primele luni de viaţă cu simptome de anemie megaloblastică, insuficienţa procesului de creştere şi deficit neuropsihic. Deficienţa congenitală de vitamina B12 apare la urmaşii mamelor cu alimentaţie predominant vegetariană care primeau un aport scăzut de

vitamină B12. Deficienţa de vitamina B12 determină acidurie metilmalonică uşoară şi hiperhomocistinemie. Sugarii cu deficienţă congenitală de vitamina B12 pot fi recunoscuţi prin creşterea propionilcarnitinei prin screening neonatal. Deficienţa de vitamina B12 cu debut tardiv este, de obicei, cauzată de absenţa/diminuarea marcată a FI din cauza atrofiei gastrice sau urmare unui mecanism neexplicat. Anomaliile metabolismului vitaminei B12 după trecerea în circulaţia plasmatică determină diferite forme de homocistinurie (anomalii ale cbl E şi cbl G), acidurie metilmalonică (anomalii ale cbl A şi cbl B) sau ambele (anomalii ale cbl C, cbl D şi cbl F). Investigaţiile cazurilor suspectate de boli ale metabolismului vitaminei B12 includ: determinarea indicilor eritrocitari, homocisteinei plasmatice, analiza acylcarnitinei pentru propionilcarnitină şi acidul metilmalonic în urină. Nivelurile serice ale cobalaminei sunt scăzute în anomaliile implicând factorul intrinsec şi fixarea complexului vitamina B12-FI la nivelul unui receptor specific al membranei enterocitare al ileonului terminal; ele pot fi normale în deficienţa de TC II.

BIBLIOGRAFIE
1. Gross U, Hoffmann GF, Doss MO – Erythropoietic and hepatic porphyrias. J Inher Metab Dis, 2000, 23, 641-661 2. Hoffmann GF, Nyhan WL, Zschocke J et al – Approach to the patient with gastrointestinal and general abdominal symptoms. In: Hoffmann GF et al (eds) Inherited metabolic diseases, IV, ch 17, p 215-227, Lippincott Williams&Wilkins, Philadelphia, 2002 3. Kahler SG, Sherwood WG, Woolf D et al – Pancreatitis in patients with organic acidemias. J Pediatr, 1994, 124, 239-243 4. Pfau BT, Li BU, Marray RD et al – Differentiating cyclic from chronic vomiting patterns in children: quantitative criteria and diagnostic implications. Pediatrics, 1996, 97, 364-368 5. Popescu V – Maladii metabolice şi eredo-degenerative cu afectarea sistemului nervos. În Popescu V (ed) Neurologie Pediatrică, vol II, cap 28, p. 1528-1585, 1605-1657, Ed Teora, Bucureşti, 2001 6. Popescu V, Arion C, Dragomir D – Boli de metabolism. In: Popescu V (ed) Tratat de Pediatrie, vol 3, secţiune 3, cap 3.1-3.19, p. 511-888, Ed Medicală, Bucureşti, 1985

Sponsor Documents

Recommended

No recommend documents

Or use your account on DocShare.tips

Hide

Forgot your password?

Or register your new account on DocShare.tips

Hide

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link to create a new password.

Back to log-in

Close